Ce rămâne de făcut în vacarmul general ca să ne modelăm bine propriului destin? Obligatoriu avem nevoie de o țintă. Aceasta trebuie să fie neapărat un ceva foarte înalt, pentru mulți imposibil de atins deoarece fiecare lucru frumos construit în lumea aceasta merită să fie o astfel de ţintă. Și asta pentru că viața fără iluzii e o mare dezordine de care unii sunt conștienți mai devreme, alții mai târziu, iar unii niciodată. Există în fiecare din noi o trăire internă care poate să fie dominată de o anume timiditate și care să fie disimulată de o mască care sugerează pentru cei din jur exact contrariul. Există persoane care nu au darul oratoriei, dar pot avea discursuri formidabile mentale, introspecției profunde, generatoare de frumuseți nebănuite. Suntem diferiți, gândim diferit, avem idealuri diferite, avem bucurii sau necazuri diferite, dar avem un sfârșit comun.
Există în noi, oamenii, sentimentul de invidie, de ură chiar. Cred că felul acesta de sentimente derivă din stare naturală a individului care e starea de prostie. Să fii invidios și chiar să urăști pe cineva pentru că realizează lucruri frumoase pe căi oneste, prin muncă și seriozitate, aceasta mi se pare suprema, dezonoranta prostie a omului. Dorința de vieţuire și supraviețuire să se fii acumulat sub forma aceasta de supraveghere a aproapelui, tradusă în epocile moderne prin dorinţa de demolare, de respingere și rareori de bucurie pentru realizările celui de lângă noi?
De aceea, pentru a nu pierde competiția cu viața trebuie să joci cinstit cu tine și deopotrivă cu semenii tăi. Se spune adesea că viața e luptă permanentă și cred că e adevărat, lucrurile așa stau, luptăm. Eu înțeleg această luptă ca o dorință constantă de armonizare interioară a fiinţei. Dorința permanentă de a face analiza lui a dori și a putea între cunoaștere și necunoaștere. Sinele meu trebuie construit astfel încât să intre în armonie cu sinele semenilor.
Astăzi suntem obsedaţi de ideea obținerii unei diplome, a devenirii prin această diplomă, crezând că aceasta ne înalță. Studiul și educația sunt indispensabile, însă în absența caracterului, nu te înalță niciodată. De aceea dacă omul este lipsit de căutarea adevărului din tot ce face, în fiecare moment al vieţii lui și dacă lipsesc și caracterul și buna intenție, el nu va împlini niciodată nimic în afară de o scurtă, personală satisfacție de moment. Ce-l ridică totuși pe omul de astăzi? Cred că perceptul biblic, care cere ca Pâinea să fie câștigată cu sudoarea frunții, este încă valabil. Numai munca corectă și cinstită el poate înălța pe om pentru sine și pentru semeni. Și dacă munca e dublată și de dorința de a face bine, de a fii altruist, de a nu fura și de năzuința spre adevăr atunci nu se poate decât ca omul lui să-i fie bine.