Ștefan, un tânăr medic chirurg cu un foarte mult bun-simț, se simțea obosit, prea obosit pentru vârsta lui.
Se duse la baie unde își aruncă câteva mâini de apă rece peste față. Poate îmi revin din somnolența pe care o am și îmi continui activitatea, trebuie să merg neapărat la ambulatoriu, după care să fac 3 externări, să trec pe la salonul 10 să văd ce face domnul pe care l-am operat dimineață, mai o am pe doamna de la 8.
Ștefan ieși din cabinet, dar picioarele nu prea îl ascultă. O asistentă a observat că medicul nu este în apele lui și imediat îi spuse colegei că ceva nu este în regulă cu domnul doctor.
Tânărul doctor coborî trei etaje până aproape de zona de ambulatoriu și urma calea de sticlă care leagă cele două clădiri medicale, respectiv spitalul de ambulatoriu.
La jumătatea drumului, Ștefan ameți puternic. Cu o mână de rezemă de un zid, iar cu cealaltă își caută telefonul. Când să caute numărul șefului de la chirurgie, leșină.
Se trezi într-un salon de la neurologie. Lângă dumnealui, un medic neurolog, prieten cu Ștefan, era puțin îngândurat.
Cred, Ștefane, că ar fi bine să-ți iei un concediu pentru a-ți reface puterile. Faci multe gărzi, stai după gardă și oboseala te-a ajuns. Ești prea slăbit! Munca te-a dărâmat și astăzi ai primit un avertisment. Știi doar, la al doilea avertisment poți primii cartonașul roșu și eliminat. Te rog să te odihnești pentru a-și recăpăta puterile.
La ambulatoriu lumea făcea gălăgie că nu a venit domnul doctor. Stați putorilor pe banii noștri și nu va pasă de sănătate noastră, urla un bărbat. Un altu, pentru a-i ține companie spunea că le face plângere la conducere chiar în momentul ăsta. Cât mai avem de așteptat până să vină doctorul?
Nimeni nu știa sau nu bănuia că bietul medic, bietul Ștefan, așteptat la chirurgie, era ajuns un simplu pacient pe un pat de spital.
Dan Sarpe