Ioan (8; 47): Cel ce este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu.
Privind în jur, oare câţi dintre trecători îşi dau seama de adâncimea acestor vorbe? Explicarea versetului are nevoie de înţelegerea contextului în care Iisus L-a rostit. Cei ce se pretindeau a fi descendenţi din Avraam, şi pe cale de consecinţă, depozitarii Adevărului au căutat mereu să-I răstălmăcească vorbele. Deşi Iisus le-a precizat că El vine din Adevăr, mintea lor refuza să-L accepte. Raţiunea clară poate distinge Adevărul, dar tulburarea minţii, nu. De unde această tulburare? Din minciună. Cine este generatorul ei? „Ucigătorul de oameni” pe care Iisus îl vede ca tată pentru cei ce nu pot distinge adevărul, deoarece „când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale (din diavol), căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8; 44). Pe cale de consecinţă, cine iubeşte Adevărul, merge înspre Adevăr, iar Adevărul i se relevă în mod firesc pentru că este de la Dumnezeu şi este pentru cel care este de la Dumnezeu, adică cel ce crede cu tărie în Adevăr. Prin urmare, cei clădiţi din minciună şi trăiesc în/prin minciună nu pot asculta (în sensul de a accepta) adevărul, pentru că ei nu au capacitatea de a-l înţelege, de a-l primi în minte, căci mintea îi este tulburată de lucrarea diavolului iar Dumnezeu nu mai are loc. Lumina poate înlocui întunericul dar numai dacă îi permiţi luminii să pătrundă. Pentru asta trebuie să îndepărtezi toate obstacolele ce stau în calea ei. Aşadar, ca să-L primeşti pe Dumnezeu, ca Lumină sau/şi Adevăr, trebuie să înlături perdeaua de minciună ce îţi acoperă mintea. Foarte mulţi nu îşi dau seama de existenţa acestei perdele. Mulţi nu acceptă că sunt învăluiţi în întuneric, iar dacă vine cineva şi încearcă să o dea la o parte, intră în panică. Probabil că e mai confortabil intunericul în care trăiesc. Lumina provoacă durere, disconfort. E ca trezirea bruscă dintr-un somn adânc, dulce. Realitatea nu poate fi asemenea amăgirii somnului. E dură, dar e viaţă! Şi poate de aceea „dacă cineva va păzi cuvântul Domnului, nu va vedea moartea în veac” (Ioan 8; 51) – moartea văzută ca un somn; minciună. Risipirea vălului de minciună se poate face numai dacă cel ce trăieşte în minciună acceptă ideea că se află în întunericul minţii şi e dispus să încerce să se lumineze. Trezirea nu este deloc comodă, dureroasă chiar, dar relevă adevărata viaţă. Poate că asta a încercat şi Iisus să facă cu iudeii, dar câţi I-au urmat Învăţătura?
Am putea translata aceasta la consumerismul actual exemplificând pe mâncare: produsele actuale vândute în marile magazine oferă iluzia hranei, produsele fiind bogat contaminate cu agenţi chimici care păcălesc creierul generând gust (fals) şi dependenţă. Intrând în această capcană devii dependent spre sadisfacţia producătorului care te-a prins de client permanent, cotizant perpetuu pentru dezvoltarea afacerii sale. Dar tu nu realizezi că bolile care ţi-au apărut au ca şi cauză alimentele gustoase pe care tocmai ţi le-ai achizitionat, ci eşti încredinţat că susrsa este cu totul alta. Iar tu eşti dispus să asculţi orice sugestie în acest sens, pentru că minciuna generează şi se susţine de altă minciună. Dar dacă te-ai întoarce la alimentaţia simplă, tradiţională, ai simţi apoi imediat diferenţa. Corpul tău va înţelege mult mai repede şi mult mai bine decât mintea ta cum anumite produse oferă hrană iar altele doar iluzie condimentată cu boală. Ei bine, hrana este Adevăr, iar cealaltă este minciună, care nu poate să te ducă spre viaţă! Cine are de înţeles, va întelege pentru că cel ce este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu!
Ioan (9; 4,5): Trebuie să fac, până este ziuă, lucrurile Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.
Dacă ar fi să ne limităm doar la versetul 4, am fi tentaţi să credem că Iisus face referire doar la succesiunea zi-noapte, însă versetul 5 ne sugerează cine este de fapt lumina (zilei). Transpare aici conştientizarea iminenţei risipirii luminii din lume. Cât timp va tine acest întuneric? Atâta timp cât Hristos nu mai este în lume. Chiar dacă versetele lasă impresia că vorbim numai de o existenţă fizică, ea poate fi înţeleasă în adâncimea ei prin priceperea existenţei Luminii în conştiinţă. Dispariţia ei va duce la instalarea întunericului – şi nu vorbim doar de noapte, ci de întunericul malefic – iar dacă asociem toate atributele hristice pe care le induce această Lumină, înţelegem că lumea intră într-un con de umbră (malefic) atunci când însăşi adevărul, iubirea, pacea, iertarea nu mai sunt căutate şi păstrate de către omenire. Dacă privim la cultivarea permanentă a minciunii în toate timpurile, dar mai ales în prezent (pentru că prezentul îl percepem mai bine pentru că îl trăim), putem înţelege de ce existenţa terestră a lui Iisus a fost o scânteie de Lumină care a schimbat percepţia multora prin Îvăţătura Lui, devenind căutători şi trăitori în Adevăr, adevăr ce trebuieşte a fi şi mărturisit.
Ioan (9; 39): Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd, să vadă, iar cei care văd să fie orbi.
Capitolul 9 din Evanghelia după Ioan nu reprezintă doar o relatare privind vindecarea orbului de naştere în zi de sabat, ci o întreagă învăţătură asupra adevăratei orbiri. Capitolul se încheie cu întrebarea retorică a fariseilor: „Oare şi noi suntem orbi?” (Ioan 9; 40) punând în evidenţă adevărata orbire pe care Iisus o explică (Ioan 9, 40): „Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat”, pentru că ar fi o orbire fizică ce se traduce prin incapacitatea naturală de a vedea, de a nu putea percepe lumina, „Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră”, pentru că orbirea intelectuală ţine de voinţă, de dorinţa de a şti, de a înţelege, de a primi Adevărul. Aşadar, se face distincţie între imposibilitatea de a primi lumina şi refuzul de a primi Lumina. Există un prag care reprezintă hotarul între adevăr şi minciună, între cel ce este de la Dumnezeu şi cine nu (vezi Ioan (9; 4,5)). Prin urmare, dacă în capitolul 8 sunt condamnaţi promotorii minciunii, în capitolul 9, li se alătură şi cei ce refuză să primească adevărul, învăţătura, preferând să rămână în ignoranţă, fie din oportunism, fie din aroganţă, fie din autosuficienţă. În definitiv, oricare ar fi motivele, subiective sau nu, refuzul de a căuta Adevărul este un păcat major care te îndepărtează inevitabil de Calea Divină pe care umanitatea este invitată să meargă pentru a-şi împlini destinul şi pentru care Dumnezeu a trimis Mesageri.
Ioan (10; 1-3): Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară.
Adâncimea acestor versete se poate citi pe mai multe paliere de înţelepciune. Interpretările pot fi multiple iar experienţa de viaţă a fiecăruia dintre noi poate adăuga alte noi.
O primă interpretare, care are chiar un suport matematic, este sugerată de ideea de liniaritate. „Săritul aiurea” sugerează sinusoide, ocolişuri. Ori, matematic vorbind, distanţa cea mai scurtă dintre două puncte este un segment de dreaptă. „Intrarea pe uşă” în standul oilor reprezintă acest segment care este calea cea mai corectă pentru a ajunge la destinaţie. Ea sugerează siguranţă, corectitudine, adevăr, disciplină, caracter integru. Sinusoidele sugerează un caracter degrada(n)t, oscilant, îndepărtat de adevăr, lipsă de cunoaştere – un hoţ trebuie să facă mai multe ocoluri pentru a se putea asigura că poate să intre în siguranţă. Este definit astfel contrastul dintre siguranţă şi nesiguranţă, practic între adevăr şi minciună.
Iată aşadar cât de sugestiv este astfel zugrăvit caracerul unui om virtuos, pentru că numai omul virtuos alege calea cea mai dreaptă! Nu trebuie să ne străduim prea mult ca să găsim corespondenţele din realitatea imediată dar ne putem gândi la practica examenelor. Cel ce şi-a învăţăt lecţia are demnitate şi se prezintă cu tot ceea ce ştie în faţa examinatorului. Ceilalţi vor căuta întotdeauna căile alternative: fie fiţuici, fie influenţarea examinatorului pe diverse căi lipsite de corectitudinea impusă de regulamentul concursului. Nu degeaba Iisus îi numeşte „fur” (adică hoţ) sau „tâlhar”. Şi tot El precizează că „Eu sunt uşa oilor” sugerând Calea sigură spre desăvârşire (divină) ce înseamnă trecerea prin Adevăr. Sunt foarte puţini cei ce au curajul să meargă prin adevăr pentru că nu au avut dorinţa de a învăţa, iar cei care au avut-o nu s-au străduit să înveţe, iar mulţi nici măcar nu iubesc adevărul. De aceea nu pot alege calea cea dreaptă. Iisus se defineşte astfel ca „uşă” prin care „portarul” binevoieşte a călăuzi oile. Uşa este intrarea prin calea directă în staulul oilor. „Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui”. Identificăm aşadar o triadă uşa-portar-oi corespunzătoare triadei Iisus-Tatăl-omenire sau mai exact: Fiul-Tată-discipoli care înseamnă că Învăţătura Tatălui este transmisă discipolilor (omenirii) prin Fiul (Iisus).
Aprilie 2025 Gabriel Todică