Matei (6; 21): „căci unde este comoara ta, acolo este şi inima ta”.
Ceea ce preţuim mai mult este denumit în mod generic: „comoara”. Poate fi de natură materială şi-i spunem „avere”, iar preţuirea ei va face ca toate gândurile să fie îndreptate către mărirea sau, cel puţin, conservarea ei. Nimic altceva nu mai contează. De aceea inima va fi acolo, în averea materială. Dar dacă comoara este de natură spirituală, inima va fi în frumuseţea divină, în bucuria de a trăi în armonie cu toată creaţia lui Dumnezeu, iar inima va fi la Dumnezeu, iar Dumnezeu va fi mereu în inima ta.
Matei (6; 22,23): „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult”.
Ochiul este o fereastră către suflet. Prin ochi se citeşte iubirea din interior, dar şi ura, spaima, nedumerirea. Ochii sunt o oglindă a sufletului (Paolo Coelho) şi-i de ajuns să-l priveşti pe celălalt în ochi şi-i afli curăţenia interioară. Iar interiorul este luminos dacă ochii au privit spre Lumină. Atunci ei pot aduce liniştea interioară – care se materializează intern în Bucurie – şi care, apoi, radiază în exterior prin orice por al corpului, dar mai ales prin ochii care râd. Dacă interiorul ţi-i întunecos, nici ochii nu pot recepta Lumina. Fizic, ei văd o lumină materială, dar ignoranţa – care este cultivată prin întunericul interior – face ca ei să devină opaci (întunecaţi) la Lumina spirituală – care nu este una de natură fizică, ci una eterică, subtilă, de cele mai multe ori perceptibilă doar prin înţelepciune. Aceşti ochi sunt „ochii minţii” care dacă sunt curaţi (adică îndreptaţi spre învăţatura spirituală) vor lumina întreg organismul numai dacă avem puterea de a înţelege Învăţătura. De aceea cultivarea interioară, în special a minţii, în sensul receptării Învăţăturii divine, îl va face pe discipol să păşească în Lumină. Iar Apostolii sunt cel mai bun exemplu în acest sens.
Matei (5; 37): „Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel-rău este”.
Dacii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, scria Herodot. Izvoarele istorice ne spun că la acest popor cuvântul era cuvânt şi nu trebuia pecetluit prin acte pentru a fi respectat. Oare vom mai ajunge vreodată la această stare de fapt? Se pare că dacii erau mai creştini decât actualii creştini. Cert este că influenţele ulterioare au distrus credinţa în cuvântul dat (care devenea Cuvânt). Din cauza erodării acestei credinţe s-a ajuns la verba volant scripa manet (proverb latin: vorba zboară, scrisul rămâne) pentru că a intervenit necredinţa în cuvântul dat. Cineva a început să mintă. Şi cuvântul nu a mai fost Cuvânt. Iar prezentul ne dă din ce în ce mai multe exemple de încălcare a cuvântului, chiar şi a celui scris, uneori cu rol de Lege, sau de Lege a Legilor (Constituţie). Daca e să gasim vinovaţii, ar trebui să-i căutăm printre cei ce nu cred în puterea cuvântului dat, în Cuvânt, în cei pentru care promisiunea poate fi încălcată chiar şi cu pretinse acorduri divine. Nu. Aceste „acorduri” sunt de la „cel-rău”, ne spune Iisus. Iar pentru a fi printre cei ce primesc Lumina divină, trebuie să fim conştienţi că cuvântul dat nu este doar o simplă vorbă în vânt, ci are conexiune cu divinitatea şi are influenţe puternice în plan spiritual. Cel ce nu-şi respectă cuvântul dat decade, chiar dacă are iluzia că obţine avantaje materiale imediate. Interiorul să devine întunecat pentru că ochiul său devine opac şi nu mai poate percepe Lumina prin Cuvânt.
Gabriel Todică
iunie 2023