Vasile Bejan trecuse granița în Ucraina, revenea acasă cu dorința de a se înrola în armata ucraineană pentru a-și apăra patria.
De această decizie nu știa decât Ane și verișorii din România. Îi era greu să sune acasă la Noua Suliță pentru a le explica părinților și surorilor de hotărârea pe care o luase.
Înainte de a pleca spre casă, o luase pe Ane deoparte și cu un glas moale îi spuse că o iubește și să-l înțeleagă.
Ane era bulversată, mai ales că au hotărât să plece din Ucraina tocmai ca să fugă de viitorul război.
De ce faci asta, Vasile, o întreba Ane? Am vorbit ceva, că rămâne împreună în România la verișorii tăi, ne continuăm poate studiile, vedem ce viitor apare în Ucraina, decidem împreună totul, dar tu, ai luat o hotărâre tare periculoasă. Să mergi la război, este destul de dur.
Ane, eu simt că acolo îmi este locul. Cu toate că noi, românii, suntem persecutați în Ucraina de către niște politicieni corupți și lipsiți de moralitate, eu ca și bunicul meu, trebuie să-mi apăr locul unde m-am născut. Te iubesc, Ane!
Vasile Bejan după ce trecuse granița găsi repede un mijloc de transport pentru a pleca la primul punct de înrolare ca volutar.
Pe drum șoferul mașinii, un bărbat la vreo 50 de ani, l-a întrebat pe Vasile dacă are habar să tragă cu pușca, să conducă o mașină, să rabde de foame. Răspunsul veni foarte repede și prompt: nu!
Vasile ajunse repede la Cernăuți, pe strada Scurtă de unde imediat a fost luat și distribuit în armată.
Bine ai venit, tinere! Patria îți este recunăscătoare după ce ai semnat contractul de voluntariat.
Dan Șarpe