Fragmentarea electoratului

    0
    105

    Faptul că apar tot mai mulți pretendenți pentru fotoliu de la Cotroceni, ne arată cât de crâncenă va fi lupta din această toamnă. Miza este pe măsura funcției, adică una uriașă. Să nu uităm că România este un stat unde președintele dă tonul politicii interne și externe.

    Scriam cu ceva timp în urmă că anul acesta va fi anul PSD-ului, cu alte cuvinte domnul Marcel Ciolacu va câștiga funcția de Președinte al României.

    După două decenii de supremație și eșec de dreapta pe zona de președenție, stânga are toate șansele să-și revendice victoria.

    Cum este de așteptat, ”gânditorii poziționați pe partea dreaptă” vor face fel și fel de scenarii pentru ca unul dintre candidații susținuți de aceștia să ajungă în turul al doilea de la prezidențiale.

    Bineînțeles, nici cei de stânga nu dorm, vor contraataca cum pot mai bine.

    Situația actuală este una foarte simplă: dreapta nu are un candidat care să penetreze peste poziția a patra, deci nu prinde podiumul, doar dacă inventează ceva, iar ”acel ceva” nu mai are puterea de a produce o emoție gen ”dragă Stolo”.

    Domnul George Maior, după ce s-a retras din funcția de șef al serviciilor, era un bun candidat, dar se pare că nu este activat, doamna Laura Codruța Kövesi nu este dorită de români, la cât rău a făcut dumneaiei prin țară cu greu mai poate emite pretenții de candidat la funcția de președinte.

    Mulți dintre analiștii politici din România merg pe varianta că viitorul Președinte va fi unul agreat și impus de către axa Bruxelles-Washington, dar uită că în această combinație mai este al treilea și de ce nu al patrulea factor de influență, adică Moscova, cei cu bani plus emoția votanților.

    Niciodată să nu subestimezi adversarul sau pe ceilalți contracandidați!

    În cazul în care nu intervine trădarea (care se practica la greu în PSD), domnul Ciolacu va câștiga.

    Șansa de a ajunge în finală de pe poziția a doua este jucată de două nume, adică de către domnul George Simion și domnul Mircea Geoană.

    Varianta dreptei semi-câștigătoare, mai exact a PNL-ului, este de a fragmenta electoratul de stânga și cel naționalist pentru a-și duce candidatul în finală.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.