În ajun de uriașă sărbătoare creștină, Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică vreau să mulțumesc Măriilor din viața mea.
Scumpa mea mamă, Maria o cheamă. Și-a crescut cei trei copilași, două fete și un băiat, cum a știut mai bine. I-a fost greu să se împartă între cerințele muncii din anii comunismului, cerințele soțului, dar mai ales să mulțumească trei copilași.
Frumoasa și înțeleapta mea soție poarta numele Maria. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că mi-a adus-o lângă mine, că mi-a adus-o exact când trebuia, să mă facă fericit. Îi mulțumesc soției pentru răbdarea de care a dat dovadă față de mine. Împreună am clădit un cămin frumos, avem o fetiță superbă, avem o familie reușită.
Tot în familie am o surioară care poartă numele de Maria. Este mezina familiei și din acest motiv a fost cea mai răsfățată în copilărie.
Cea mai mică Mărie, la 3 ani și jumătate, este nepoțica. Este frumoasă foc, cuminte, jucăușă.
La final, vreau să fac o mărturie: sunt un norocos că am parte de atâtea Mării frumoase, deștepte, gospodine.
La Mulți Ani, tuturor celor care mâine își sărbătoresc ziua numelui!
Dan Șarpe