Am întrebat de Gheorghiță.
- Ce mai face cățelușul Gheorghiță?
- Șefu, nu mai este, un nenorocit de șofer l-a lovit pe trecerea de pietoni, cu vreo două luni în urmă, într-o dimineață. Avea viteză, nici nu a schițat vreu gest de a opri. S-a dus, păcat, era un cățelaș cuminte, ascultător, atent, dar ce folos că lumea-i plină de șoferi proști.
Cu vreo 15 ani în urmă, l-am cunoscut pe Gheorghiță.
Era un pui de cățel ce s-a aciuat în curtea spitalului.
Cuminte, ascultător, Gheorghița a crescut împreună cu spitalul, alături de pacienți, vizitatori, boală și virus.
Niciodată nu a sărit să muște pe cine. A învățat că mașinile sunt rele și trebuie să se păzească. A înțeles repede rolul trecerii de pietoni, dar cel mai mult i-a iubit pe oameni.
Gheorghiță venea lângă tine, se uita atent după care dacă nu-l băgai în seamă mergea mai departe.
Avea o probelmă cu pisicile. Asta îi s-a tras din copilărie când a fost bătut, fugărit de pisici, iar de atunci le-a ținut minte.
Îmi lipsește Gheorghiță, îmi lipsește privirea lui, blândețea lui, iar când sunt în zona trecerii de pietoni, de lângă spital, mă uit după Gheorghiță.
Dan Șarpe