Gloria de altădată a Ansamblului ”Ciprian Porumbescu” a fost umbrită de o pensionară contabil

    0
    312

    Am cunoscut ani de zile activitatea Ansamblului profesionist de cântece și dansuri populare ”Ciprian Porumbescu” din Suceava.

    Pe vremuri, adică prin anii `80, `90, 2000, era un etalon al culturii românești.

    La Ansamblul ”Ciprian Porumbescu” am întâlnit artiști puternici respectați atât în țară cât și peste hotare.

    Silvestru Lungoci, Friederich Șvarț, George Sârbu, Vasile Moisa, Viorel Leancă, pe toți Bunul Dumnezeu să-I odihnească în pace, erau unici. Erau aplaudați de mari muzicanți sau coregrafi ai vremurilor.

    Vă mai dau un exemplu: Vasile Moisa și Costel Burcea (contrabas-țambal), au fost considerați cel mai bun cuplu la armonie din toată țara. Atât de buni erau, încât până și cei de la Lăutarii conduși de Nicolae Botgros, tăceau și stăteau aplecați când îi ascultau.

    După ce a fost politizat Ansamblul ”Ciprian Porumbescu”, mai exact după anii 2000, gloria acestuia ușor, ușor s-a stins, ajungând să devină un ansamblu de cântece și dansuri populare românești bun, cu instrumentiști buni, cu dansatori frumoși, dar lipsiți de vârfuri sau valori naționale sau internaționale.

    Se spune, că din cauză că a fost menținută la putere, după pensionare, o anumită doamnă, pe post de sfătuitor și ”dirijor de bani”, în ultimii ani valoarea ansamblu a coborât și a devenit un ansamblu de amatori.

    Ba mai mult, ce a fost bun a plecat din Suceava, iar ce a fost și mai bun nu a vrut să mai vină pe la Ansamblul ”Ciprian Porumbescu” pentru a nu se închina în fața doamnei.

    Sper ca actualii lideri ai Consiliului Județean Suceava să o trimită acasă la odihnă și pe această doamnă care este nocivă culturii sucevene, dar mai ales este dăunătoare dezvoltării Ansamblului de cântece și dansuri populare ”Ciprian Porumbescu”.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.