Graurii

    0
    131

    Era chiar în prima zi din iunie, de Ziua Copilului.

    Cuminte stăteam în fața calculatorului și mă uitam peste știrile zile.

    Deodată un zumzet puternic mă scoase din casă. De fapt era o amestecătură de strigăte de om și zgomote scoase de păsărele!

    Huși, huși, băi! Striga tanti Viorica agitând mâinile spre cer!
    Nici bine nu s-au copt cireșele, iar graurii mi-au invadat ambii copaci. Fac mai multe stricăciuni, doar încă nu s-au făcut roșii spre negru.

    Curios din cale-afară mă îndreptam spre primul cireș. Să văd cu ochii mei ce se întâmplă.

    Eram sub el, iar din copac cădeau mai multe cireșe necoapte sau pe jumătate rupte de ciocul graurilor, veneau una după alta. Practic era ca o ploaie. Degeaba tanti Viorica striga după ei. Frica nu-și avea loc!

    Știu că aveți un talancă care era legată la o sfoară și când trăgeați de ea se speriau dihăniile.
    Am încercat, dar degeaba! Uite, ești aproape de ea și trage și tu de sfoară.

    După două-trei secunde am tras de sfoară, iar talanca se puse în mișcare. O parte din grauri au fugit, dar mulți au stat pe loc.
    Hr, hr, hrrrr, hr, hrrrr, hr se auzea, după care o ”ploicică” de cireșe se opri pe pământul uscat din fața mea.

    Aveți dreptate tanti Viorica, ăștia s-au învățat cu zgomotul, doar sunt ”orășeni”. Și am început să râd de gluma pe care am făcut-o.

    Nu am nimic cu graurii! Să se hrănească până nu mai pot din cireș, doar nu le pot mânca împreună cu soțul pe toate, dar încă nu sunt coapte și le strică. Păcat, că cireșe sunt, dar nu mai ajung să mă bucur de dulceața lor. Și ce bune sunt!
    Lasă, tanti Viorica! Cel de Sus ne va ajuta pe toți, o să vedeți!

    Am mai stat sub copac, așa cam vreo 10 minute, dar graurii nu s-au săturat și făceau mai departe un mare deranj.

    Puțin trist, m-am retras spre curtea mea, iar în spatele meu se auzea mai departe rafala de cireșe care cobora din copac. Graurii parcă s-au vorbit între ei să distrugă tot cireșul. Așa ceva încă nu am văzut!

    Am decis să mai stau pe afară și să urmăresc ”acțiune graurii”.

    Plictisită și tristă, doamna Viorica nu mai spunea mare lucru.
    A renunțat să mai tragă de sfoara unde era agățat la capăt acea talangă! A renunțat să mai strige la grauri! Probabil, a hotărât să vadă cât au de gând să mai stea păsărelele prin copaci.

    Nici bine nu mi-a terminat gândul, că dintr-o dată stolul uriaș de grauri s-a ridicat din copaci și au plecat spre o direcție numai de ei știută.

    Cu gândul la cireșele dulci și cărnoase, am exclamat de bucurie:
    Cu puțin noroc, săptămâna viitoare avem cireșele coapte!

    Ai spus bine, ”cu puțin noroc”, îmi răspunse tanti Viorica. Graurii au alte planuri!

    Dan Șarpe

    Material apărut în revista culturală Dragos

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.