Iubita mea, un vânt uscat din sud M-a-mbolnăvit de formulări abstracte Şi mă complac într-un argou absurd Lovind cuvântul, parcă, pe la spate,
Mă doare-un gând. Şi-aş vrea să ţi-l rostesc.
Aşa cum e, aşa cum se cuvine.
Adică, pur şi simplu, “Te iubesc!”
Nu pot să spun decât: ”Ader la tine!”
Vorbesc într-una un limbaj cifrat.
Chiar şi în somn elaborez platforme. Politicianul cel mai avizat Nu m-ar întrece la cerut reforme.
Şi chiar când sunt mai prins în “politisme”, Din tot ce fac şi spun, mi se relevă Un fapt de ne-nţeles prin alte prisme: Cuvintele de dragoste-s… în grevă.
Dan T. Gurtesch