Guvernul domnului Adrian Veștea are șanse mari să fie astăzi învestit

    0
    18

    Se vede cu ochiul liber că momentan în România sunt două tabere politice: una progresistă, cu o tentă împotriva familiei tradiționale, împotriva credinței, care se adună în jurul domnului Ilie Bolojan având un sprijin uriaș venit de la USR, UDMR (cu ordin direct de la Budapesta) vasală celor de la Bruxelles, care sprijină necondiționat Ucraina, Republica Moldova, îi umilește pe românii, iar cea de-a doua tabără care se construiește în jurul domnilor Nicușor Dan – Adrian Veștea, cu sprijinul celor de la AUR, acceptată de SUA, care sunt pentru familie, credință, pace, pentru oprirea finanțării prostești a Ucrainei și Republicii Moldovei și pentru ca românii să aibă o viață mai bună.

    Aceste două tabere, astăzi, se vor lupta pentru supremație în Parlamentul României.

    Cu alte cuvinte, viitorul românilor depinde de votul de astăzi din Parlament dat cu ocazia învestirii guvernului domnului Adrian Veștea.

    Pentru progresiștii domnului Bolojan este bine propunere de guvern să nu treacă astăzi prin Parlament, iar atunci vor avea puteri depline, probabil îl vor suspenda și pe Președintele României, domnul Nicușor Dan, probabil îl vor numi pe domnul Bolojan pentru un nou mandat de Prim-Ministru al României, iar în pas de defilare vom apăra necondiționat Ucraina prin diferite metode și ne vom îndepărta puternic de SUA, va apărea o ruptură greu de reparat cu USA.

    Guvernului domnului Adrian Veștea, în ciudat piedicilor uriașe, ale amenințărilor tot uriașe venite de la Bruxelles, are șanse mari să treacă, zic de peste 80 la sută, iar în zilele următoare vor fi nenumărate modificări. Bine, să nu credeți că progresiștii vor sta cuminți! Nu! Vor face demonstrații, dar fără efect asupra românilor.

    Puțini mai sunt cei care se gândesc pentru binele românilor, iar dacă vor fi eliminați și aceștia, vom merge din rău în mai rău.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.