Hram la Tișăuți

    0
    501

    Focul arde-n sobă și povestea începe.

    Pe 8 septembrie, de Sfânta Marie Mică, este hramul localității Tișăuți, județul Suceava.

    Ani buni de zile, de hram, eram invitat de Răsvan Filip, Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace, iar după 2015 de Gabi Filip.

    Eram o gașcă frumoasă care ne adunam pentru bucuria hramului. Mai sărbătoream ceva, ziua lui Codin, unul din băieții lui Răsvan și Gabi.

    Doamne, ce gășcuță frumoasă s-a format! Gabi, Răsvan, Camil, Codin, Oana (Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace!), Crinuța, Bilică (Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace!), Gicuțu, Georgică, Gabi, Copilul, Lucică, Lepca, DanTe, Struti bineînțeles și subsemnatul, plus alți invitați veniți din sedii de partide, ziare sau din alte colțuri ale României. Cu toții ne organizam pentru petrecere, bârfe politice sau gânduri de viitor.

    Îmi aduc aminte de un mâncărică făcută de Gabi din pui plus smântânică și hrean. Era preferata mea. Salivez și acum cu gândul la ea

    După ce Răsvan Filip ne-a părăsit, Gabi a mai păstra tradiția până s-a retras în sudul țării.

    Astăzi, de 8 septembrie, gândul meu este la hramul de la Tișăuți, inclusiv la cei care ne-au părăsit.

    Mai spun ceva: tișăuțenii sunt niște oameni superbi și ospitalieri.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.