Nu știu cum au fost la D-voastră iernile, dar ale mele, cele din zona Mirăuți din municipiul Suceava sau din Sighișoara (am locuit acolo până la vârsta de 9 ani) au fost cu belșug, adică pline de zăpadă, frig și multă distracție.
La mijlocul lui noiembrie îmi coboram sania sau săniile din podul casei, aveam două, una mică și una mai mare, un tanc așa-i spuneam, unde încăpeam cu cele două surori.
Pe vremea lui Ceaușescu erau cișmele pe străzile din municipiul Suceava. În zona Mirăuți găseai două. Una lângă mine, unde locuiam, iar cea de-a doua undeva lângă o casă naționalizată unde stătea un vecin Argint și familia, adică soția și fata Maria, Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace, astăzi toți trei au plecat de lângă noi. Bine, tot în apropiere de zona Mirăuți mai erau alte pompe de apă sau cișmele la intersecții de străzi, le-am menționat doar pe cele care le utilizam mai des. Să vă mai spun ceva, apa nu era mai scumpă decât energia electrică sau gazul metan, cum este astăzi. În fine, comuniștii îți ofereau utilitățile într-un mod mai ospitalier decât o fac cei din ziua de astăzi.
Acele cișmele, iarna, erau folosite de noi copiii și pentru a ne crea un mediu plăcut de joacă. Le blocam seara cu o piatră, iar apa care curgea, până ca cineva să le oprească, crea un ghețuș de nedescris pe zona care o foloseam ca pârtie. În anii copilărie mai avea un avantaj uriaș, pe care cei mici, din zilele noastre nu-l mai au. Nu erau atât de multe mașini, iar circulația din zona Petru Mușat-Mirăuți era aproape inexistență, excepție fiind ziua, când mașinile care duceau gunoiul la groapa de lângă râul Suceava își făceau apariția.
După ce se așeza gheața, formată din apa de la cișmea, pornea distracția cea mare. Eram pe stradă zeci de copiii.
Gabi, Vlad, Narcis, Victor (Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace, Marilena, Sebi, Ovidiu, Cristi, Mihai, Costică (Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace), Florin, Mirela, Stelian, Tibi, Maria, Adriana și alți copiii veniți de prin alte cartiere ne luam la întrecere cu săniile sau făceam bob ori trenulețul.
Ne mai confecționam schiuri din plastic. Făceam oameni de zăpadă ori ne dădeam cu patinele pe gârla de lângă Mirăuți. Aveam un program mega încărcat și superb.
În vacanță sau zilele de duminică nu știam când trece timpul, așa de frumos era. Nici foame nu aveam, iar hainele înghețau pe noi, se făceau tari ca piatra, dar nu ne lăsam bătuți!
Cu toții aveam obrăjorii roșii, eram plini de energie și veseli din calea afară.
Cât de frumos mai era!
Îmi aduc aminte că după Bobotează veneau niște geruri de îngheța totul, iar dacă puneam buzele pe ceva metalic se lipeau într-o secundă și să vezi ce bucurie era atunci când încercai să le desprinzi de partea din fier.
De Sărbătorile de iarnă, Doamne, ce mirific mai era! Dar asta, vă povestesc în numărul următor.
va urma –