Imaginara poveste

    0
    87

    Toamna şi castelul acesta de frunze,
    Prăbuşindu-se peste visele noastre.
    Ce nobilă despărţire, iubito.
    Aproape că mi se sinucid cuvintele pe buze.
    Şi nici măcar nu-mi mai vine să dau vina pe astre Că dragostea noastră n-ar fi păzit-o.

    Acum, ce mi-a mai rămas de făcut,
    Decât să-mi cer scuze pentru imaginaţia mea prea bogată, Poate că însăşi lumea aşa a fost dată,
    Să se întâmple sfârşitul, întotdeauna, înainte de început.

    Dan T. Gurtesch

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.