În îngrămădeala din curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va încăpea o Facultate de Medicină?

    0
    329
    Informația suceveană
    Informația suceveană

    Din startul articolului spun clar și răspicat: universitatea suceveană trebuie să se dezvolte, iar o Facultate de Medicină niciodată nu ne strică.

    Problema este unde se va face viitorul sediu al Facultății de Medicină din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava!?!

    Să fim înțeleși, sediul facultății va fi o clădire mândră cu 7 etaje, uriașă și zic cu perspectivă de dezvoltare, doar nu-i așa, facultatea va fi gândită pe termen lung, de nivelul secolelor.

    Cele două poze pe care le-am postat sunt din zona unde se dorește a se construi de către universitate Facultatea de Mecanică, adică din curtea spitalului.

    Dacă cineva îmi poate spune unde se va putea amplasa construcția, pe ce locație, eu îi oferă o excursie cadou.

    Să faci o construcție doar de dragul de a o avea pentru a distruge totul în acea zonă, nu cred că este bine!

    Clădire lângă clădire fără posibilitate de protecție și de dezvoltare este cel mai urât lucru.

    Am vorbit cu nenumărați oameni inteligenți, arhitecți, medici, profesori universitari, oameni simpli și cu toții mi-au spus următoarea frază: este cea mai proastă decizie de a face o Facultate de Medicină în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Va distruge spitalul, liniștea din zonă, iar Facultatea de Medicina nu se poate dezvolta în viitorul apropiat.

    Universitatea suceveană are hectare întregi la Moara unde poate construi patru Facultăți de Medicină. Primăria municipiului Suceava îi poate oferi cel puțin 2 variante mult mai bune decât curtea spitalului sucevean, deci posibilități sunt. Trebuie doar voință și viziune!

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.