Dr. Gheorghe Țeudan- medicul cu dragoste de pacienți și iubitor de meserie
Ușor, ușor o generație înțeleaptă de medici ai Sucevei, buni profesioniști, cu dragoste de pacienți și iubitori de meserie, ne părăsesc în liniște.
Odată cu plecarea acestor videcători, se mai încheie o pagină din Istoria Sucevei și a Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
Dr.Cristian Irimie, dr.Iulia Sava, dr.Cecilia Petre, dr.Liliana Croitoru, iar de duminică istoria și-a mai trecut un nume, dr.Gheorghe Țeudan.
Medicul Gheorghe Țeudan, anestezist de meserie, s-a implicat în dezvoltarea comunității medicale sucevene.
A fost director adjunct (director medical) al Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou”, șeful Secției ATI, mentorul multor generații de medici. Era genul de doctor care nu plecat de lângă un pacient până nu-l duce pe drumul cel bun.
Ultima mea întâlnire cu dr.Gheorghe Țeudan a fost la început primăverii lui 2022.
Elegant, pedant, cum l-am cunoscut, mi-a întins mâna și am schimbat câteva fraze.
Sincere condoleante familiei îndurerate!
Bunul Dumnezeu s-L odihnească în pace!
Poză preluată de pe Facebook
Dan Șarpe
