Cinci ani au trecut de când scrisul, cântecul și dragostea au pierdut, fiecare, câte un OM de valoare.
Dumitru Teodorescu, Anton Achiței și Cornel Grosar- Bunul Dumnezeu să-I odihnească în pace, sunt sucevenii care au avut grijă de noi, zeci de ani de zile. Ne-au încântat cum au putut mai bine.
Cu articole frumoase, lipsite de ură, dar cu o morală pătrunzătoare, cu cântece populare vechi, ale neamului românesc, culese din vatra satului și așezate armonios pentru a ne cuprinde inimile, cu promovări ale tinerilor, a celor talentați și de viitor, veșnic îndrăgostit de lucrurile pozitive și pline de viață, așa cum îl știam pe Cornel.
Destinele cotidianului local ”Crai Nou” au fost conduse cu delicatețe și onoare mulți ani de zile de către dl.Dumitru Teodorescu sau nea Mitică cum îi spuneau prietenii și cunoscuții. Am avut plăcerea să-l cunosc pe nea Mitică (pot spune, de mai bine de 20 de ani).
Când am intrat pe ușa redacției ”Crai Nou”, după câțiva pași, am dat ochii cu dumnealui și fără să-i cunosc funcția l-am întrebat unde îl pot găsi pe Mugur. Cu o voce blândă mi-a răspuns că momentan nu este în redacție și să revin peste ceva timp, eventual dacă poate să mă ajute cu ceva.
An de an, de sărbători, trimiteam felicitări la ”Crai Nou” etc. Era printre puținii care îmi răspundea, fie prin intermediul ziarului sau chiar personal.
De fiecare dată când treceam pe la ”Crai Nou” îmi făcea mare plăcere să discut cu dl.Teodorescu. Veneam din zbuciumul extern, de la muncă, iar după câteva fraze schimbate, reveneam într-o zonă liniștită și plină de speranță.
În 1990, când bunul meu prieten, Ovidiu Șvarț, a făcut prima orchestră profesională din România de muzică populară, l-am cunoscut pe maestrul Anton Achiței. Pe vremea aceea eram contrabasistul ansamblului, iar din poziția pe care am avut-o am cunoscut numeroși artiști de valoare ai României, printre care pot să-l numesc, cu toată responsabilitatea și pe dl. Anton Achiței.
Împreună cu maestru Anton Achiței am avut zeci și zeci de spectacole, turnee. Mereu era jovial, plăcut, te aprecia în ceea ce făceai. Avea un respect mare pentru folclor, îl iubea mult, mult de tot, iar când se pregătea pentru ceva nou, se dedica cu trup și suflet.
Ultimul spectacol, unde am avut onoare de-al acompania (mulțumesc, Ovidiu Șvarț), a fost în toamna lui 2018, la Casa de Cultură din Gura Humorului. La frumoasa vârstă de 72 de ani, dl.Anton Achiței, ridica mai departe sala în picioare, primea aplauze prelungite, semn că era iubit enorm de mult de suceveni, de iubitorii de muzică populară.
Momentul întâlnirii cu Cornel Grosar s-a produs, prin 1990, când eram și membru al Ansamblului folcloric studențesc ”Arcanul”, binențeles tot cu contrabasul.
Am intrat repede în discuții, spunându-mi printre altele că și el a făcut parte din ansamblul, ca dansator (aș fi scris, dânsul în loc de el, dar știu că lui Cornel îi plăcea să-i spui pe nume).
Timp de 30 de ani de zile ne-am întâlnit la diverse spectacole, diverse acțiuni ale Direcției Tineretului și Sportului, la diverse acțiuni culturale, artistice, lansări de carte, discuții politice, etc. Cornel Grosar era prezent peste tot în Suceava. Era Omul care legat ce-i frumos. Îi promova pe tineri, găsind în fiecare ceva plăcut și util.
Tot timpul l-am văzut pe Cornel Grosar, un OM plin de energie, zâmbitor, cu alte cuvinte plin de viață. Această imagine o am mereu în față.
Dumitru Teodorescu, Anton Achiței și Cornel Grosar sunt trei mari suceveni, care pentru mine vor rămâne nemuritori.
Dan Șarpe