L-am cunoscut pe Victor în primăvara anului 1982, când eu, împreună cu familia, ne-am mutat din Sighișoara în Suceava pentru a fi mai aproape de buncii mei, Bunul Dumnezeu să-I ierte, din Darabani.
Primul contact cu Suceava a fost prin Victor. Fiindu-mi vecin, iar de vârstă cu 5 ani mai mic, am început să schimbăm câteva vorbe, să ne jucăm, să ne facem vizite, cu alte cuvinte s-a legat o prietenie frumoasă.
Tot prin Victor l-am cunoscut și pe bunicul lui, regretatul nea Costică, un om educat pe timpul regelui, cu colecții impresonate de timbre, cărți vechi, ziare din perioada interbelică. De la nea Costică am învățat șahul, tablele, făcând la ei acasă, nenumărate mini-campionate de șah și table.
Timpul a trecut, iar când am ajuns la vârsta de 14 ani, Victor m-a invitat la o partidă de pescuit. De la el am prins pasiunea sau frumusețea pescuitului. Cum se leagă un cârlig, cu se pune momeala, locurile cele mai bune de pescuit de pe gârla de lângă Mirăuți, apa Sucevei sau la ”balta lui Jenică” astăzi dispărută.
Prin 1992 împreună cu Victor am făcut prima tură cu o motocicletă, era o Mobră. Am mers la biliard, la discotecă.
Timpul a mers, Victor și-a întemeiat o familie, a devenit tată, de două ori, trecând prin momente frumoase de familie, iubindu-i pe toți într-un mod egal.
Victor era omul la care dacă apelai, la orice oră din zi sau din noapte, te servea, te ajuta. Nu era un individ răutăcios, îți zâmbea ori de câte ori te întâlneai, iar dacă erai supărat, el te înveselea. Din nefericire a venit și necazul, care a căzut într-o zi de marți, decembrie 2019, când vecinul, prietenul meu, Victor, la 41 de ani, a plecat, s-a ridicat la ceruri.
Ritmul unei vieți frumoase s-a rupt exat când trebuia să continuie.
R.I.P Victor Dan Ștefănescu