In MemoriamDaniel Martiniuc- un Om de onoare

    0
    658

    Deschid Facebook-ul și îmi apare o știre care mă întristează: ”Cu nemărginită tristețe, colectivul SAJ Suceava anunță trecerea neașteptată spre cele veșnice a celui care a fost ani de zile la cârma instituției, Dr. Daniel Martiniuc…
    Amintiri plăcute, regrete, lacrimi și rugăciuni sunt ceea ce avem pentru a comemora viața celui care a plecat prea repede dintre noi…

    Bunul Dumnezeu să îl ierte și să-i odihnească sufletul în grădina sa, iar familiei îndurerate să îi dea mângâiere !!!”

    L-am întâlnit pe domnul dr.Daniel Martiniuc în anul 1992, când a fost propus să fie candidatul CDR (Convenția Democrată din România) la primăria municipiului Suceava. A intrat în ”finală” cu dl. Gheorghe Toma (MER), unde a pierdut din cauza unor zvonuri false lansate, dar asta face parte din Istoria Sucevei. Păcat că nu s-au gestionat altfel anumite situații!

    După episodul 1992, ne-am întâlnit ocazional prin orașul Suceava.

    Peste ani, ne-am văzut în zona medicală suceveană. Eu, ca și pălmaș la SJU Suceava, iar domnul Martiniuc șef la Serviciul Județean de Ambulanță.

    Am avut o colaborare bună, chiar foarte bună pe acest palier, iar dacă intervenea vreo problemă exista înțelegere și înțelepciune de ambele părți.

    Omul Daniel Martiniuc era de o modestie plăcută, un suflet cald, un Om de onoare.

    Era iubit și respectat. Nu am auzit ca cineva de la SAJ sau din altă zonă să spună ceva de rău despre domnul Martiniuc.

    Acum, acolo Sus, se reîntregește o echipă de oameni speciali, cum rar mai întâlnești astăzi.

    Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace!

    Sincere condoleanțe familiei!

    Dan Șarpe

    p.s. poză preluată de pe site-ul Monitorul de Suceava

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.