Clipocitul apei îmi liniști sufletul, iar mirosul păducelului pătrunse adânc în trupul obosit de stresul de zi cu zi căpătat de la oraș.
Mă așez pe o pătură adusă de soție de acasă. Închid ochii pentru a savura concertul păsărelelor din poiană.
Adorm, atât de adânc încânt am ajuns în copilărie unde împreună cu surorile mele, Adriana și Maria, ne bălăceam cu piciorușele în capătul iazului de la bunicii din Darabani. Aud strigătul bunicuței Elena, Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace! Era chemarea că masa ne așteaptă. Mă ridic din capătul iazului și alerg cu o foame uriașă către masa pregătită de bunica, iar verișorul, Adrian, îmi trânti o piedică soră cu belitul genunchilor.
Dintr-o dată aud un glas plăcut de departe.
- Ai adormit, Dane, dar ai uitat de treaba pe care trebuie să o faci!
Ridic privirea din somnul tinereții și văd apa cum curge lin în poiana de la Blândeț – Cacia!
Dan Șarpe