Încep să apară gunoaiele înainte de campania prezidențială

    0
    227

    În cei 20 de ani de președenție de dreapta, pe care a avut-o România, nimic bun nu s-a întâmplat. Doar câteva beții după aflarea rezultatelor și multe combinații urât mirositoare gândite de tandemul democrație românești, cu influențe mega comuniste, Băsescu – Iohannis.

    Dacă ne uităm la domnul Iohannis, observăm că domnul Președinte nici măcar din respect nu și-a vizitat țara. Păcat, dumnealui nu a înțeles, nici după 10 ani, care i-a fost menirea

    Momentan, candidatul de dreapta susținut de către PNL, respectiv domnul general Ciucă, nu are capacitatea, inteligența, puterea de a trece de primul tur. Iar acest lucru se vede, se simte din sondaje. Cum de altfel liberalii pedeliști nu mai au de unde să scoată un candidat care să provoace o emoție uriașă de „masă” pentru a câștiga funcția de Președinte al României. Și atunci singura variantă de reușită este discreditarea celor puternici de către oamenii supuși domnului Iohannis, specialiști în distrugeri de cariere politice, adică „aripa politică din servicii”.

    Pentru a anula un candidat puternic, din manualul invizibil al politicii, lovești în cei care îl susțin și pricep cum decurge o campanie electorală.

    Cum poți să atragi atenția unui popor? Simplu: printr-un scandal cu tentă sexuală, iar dacă are un „sâmbure mic de adevăr”, dar cu bătaie în jurul unui conținut politic, obții „o rețetă de succes” garantat sută la sută.

    În ziua de astăzi sau mai bine spus de 10 ani de zile de când telefoanele au și rolul de înregistrare și filmare, cu greu poți lăsa de izbeliște pe cineva care greșește. Poți face o dată, de două ori, de trei ori, dar sigur o persoană, un individ, pune la cale o filmare, o înregistrare.

    Este prea cusut cu „ață roșie” un scandal de genul Pieleanu care este un important strateg al PSD-ului tocmai cu două luni înainte de stabilirea candidaților la prezidențiale!?! Nu-i țin partea, dar se vede că ceva nu se leagă. Poate are greșeli la activ, dar întrebarea care se pune: de ce nu s-a ieșit cu ele mult mai devreme?

    Repet, cei de la PNL știu foarte bine că primele două locuri pentru președinția României sunt ocupate de doi oameni de stânga, ambii șef sau fost șef de PSD, deci dreapta are posibilități mici de a pune mâna pe șefia statului român. Singura lor șansă este un scandal uriaș care să „îngroape” sau să dezbine puterea politică a PSD-ului.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.