Joia, care tocmai ce a trecut, respectiv 27 aprilie 2023, am fost la un spectacol aniversar de cântece și dansuri populare „60 de ani de Arcanul’, desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Suceava.
Nu știu dacă cifra de 60 de ani este pe bune sau nu, dar pot să vă spun că din 1990 și până a murit domnul Șvarț Friedrich, Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace, respectiv 2005, (sau cum a mai fost denumită și „perioada de aur” al ansamblului Arcanul) am fost basistul Ansamblului studențesc de cântece și dansuri populare „Arcanul” al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
Este mult, este puțin, nu știu ce să vă spun, dar am prezentat în acești ani sute și sute de spectacole. Atât pe scenele din România cât și pe cele din străinătate. Și credeți-mă, a fost ceva frumos, de vis.
Ansamblul „Arcanul” era, la începutul anilor ’90, un simbol al universității sucevene. „Băteam la milimetru pătrat” orice altul ansamblu studențesc din țară, dovadă erau numeroasele diplome și premii pe care regretatul academician, domnul Emanuel Diaconescu, rectorul USV, le-a așezat în fața rectoratului. Astăzi, aceste diplome, medalii, premii nu mai sunt la loc de cinste, probabil au rămas pitite printr-un fișier metalic prăfuit al universității.
În acea perioadă, coregraful Ansamblului studențesc „Arcanul” era domnul Friederich Șvarț, dirijor Ovidiu Șvarț, iar director, domnul prof.univ.dr.ing. Mihai Grămăticu.
Totul se făcea din „voluntariat și dragoste față de folclorul românesc” cum bine a menționat actualul rector al USV.
Din „mâna” maestrului Friederich Șvarț au ieșit zeci și zeci de generații de dansatori, astăzi prezenți încă și la Ansamblul profesionist „Ciprian Porumbescu”. Actualul coregraf de la „Arcanul”, Ioan Nemțoi, este un „produs marca Șvarț „.
La „60 de ani de Arcanul”, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava trebuia să-l premieze, post mortem, pe domnul Friederich Șvarț. La fel trebuia să o facă și primarul municipiului Suceava, domnul Ion Lungu. Bine, sunt convins că nu domnul Rector sau domnul Primar au făcut lista pentru premii, ci altcineva din anturajul acestora, care în mod voit sau nu l-a omis pe cel care practic a fost „inima” ansamblului studențesc „Arcanul”.

Dan Șarpe
p.s. În imagine doamna și domnul Șvart în tinerețe. Doi coregrafi uriași ai folclorului românesc.