În ”Poina Vlădicăi”, la casa vornicului Ștefan, era lumea de pe lume. Oameni buni, de calitate, toată Moldova se adunase în zonă.
Domnitorul, Alexandrul cel Bun, mama domnitorului, Doamna Anastasia, soția domnitorului, Doamna Margareta, Mitropolitul Moldovei, Iosif Mușat, ”vârfurile” Moldovei, cu toții așteptau să fie martorii unui evenimet măreț, unic în acel timp al Europei, care avea să se întâmple pe 24 iunie 1402. Întâmpinarea Moaștelor Sfântului ”Ioan cel Nou”.
Alexandrul cel Bun era agitat. Își dorea ca totul să fie bine. Știa că un asemenea uriaș eveniment creștin, va trece mult peste hotarele țării, chiar papa avea un trimis pentru a urmări minunea din Moldova. Se gândea că l-a costat mult, dar nu suficient de mult față de cât primea, adică binecuvântarea pe care o va lua țara. Era, într-un fel, mulțumit de el.
Doamne, îi vorbi Mitropolitul Iosif, nu te mai agita așa de mult. Am primt vești că totu-i bine, iar mâine dimineața îl vom întâmpina pe Sfântul Moldovei cum se cuvine.
Îmi place cum i-a spus, îi spuse Alexandrul, ”Sfântul Moldovei”. El va Fi Protectorul Moldovei și a familiei domnești.
Și acum și pururea și-n veci vecilor. Amin! Îi spuse Părintele, făcând semnul crucii câtre domnitor.
Vreau la ceas de seară, să ne întâlnim cu toții pentru a discuta ceea ce vom face mâine!
Domnia Ta, îl ajută Mitropolitul, mă ocup personal de dorința Domniei Voastre!
Domnitorul ieșise din cameră și își îndreptă pașii câtre doamna lui.
Scumpa mea Margareta, mâine se vor unii toți creștinii și vor sărbători cu evlavie și pioșenie intrarea Sfântului în Moldova.
Va rămâne o zi importantă în istorie, Domnul meu! Chiar reprezentantul papei mi-a spus acest lucru.
Alexandrul cel Bun mai zăbovi încă ceva timp la discuție cu soția, după care se retrase pentru a rezolva probleme legate de bunul mers al țării.
Spre seară, așa cum s-a stabilit, se adunase toată conducerea Moldovei. Domnitorul, Vornicul Ștefan, Logofătul Mircea, vistiernicul Pamfil și căpitalul, conducătorul oastei, Gheorghe și mitropolitul Iosif, plus alte slugi fidele domnitorului și țării.
Mâine, începu Alexandrul ce Bun, 24 iunie, țara va scrie Istorie în Cartea Mare a Creștinități. Îl vom întâmpina cum se cuvine pe Sfântul Ioan cel Nou și-l vom însoți până la a noastră Catedrală, cea a Biruitorului Marele Mucenic Gheorghe, de la Suceava. Il vom duce acasă în Moldova și-L vom respecta cum se cuvine.
Măria Ta, se ridică în picioare căpitanul Gheorghe, iscoadele noastre ne-au transmis că țara fierbe de bucuria evenimentului, iar drumurile sunt sigure în toată partea noastră.
Nu pot decât să vă felicit, Doamne, interveni Mitropolitul. În Moldova se întâmplă o minune.
Drăgoi, îl strigă Domnitorul, te văd puțin trist. Știu că ești chibzuit cu averea Moldovei.
Doame, se ridică visternicul, nu merit atenția cuvenită. Gândirea și faptele tale au făcut ca să fie auzite în toată lumea. O țară mică, a devenit puternică cu un asemenea conducător. Ne-ai adus numai lucruri bune la noi.
Vornicul Ștefan, atent la cele grăite, se ridică și cu o voce caldă se adresă domnitorului:
Măria Ta, te rog să te odihnești. Mâine va fi o zi importantă. Vă mulțumesc că sunteți oaspeții mei. Sper ca totul să vă fie pe plac!
Ștefane, îi răspunse Alexandrul cel Bun, este mai mult decât plăcut. Vom merge cu toții la odihnă până la apusul soarelui, în rugăciune și în post. Sfântul Ioan cel Nou trebuie întâmpinat cu mare aplecare.
Amin! Spuse Mitropolitul Iosif.
Spătarul Pamfil, cu capul aplecat către domnitor, împreună cu semnele puterii porni către ușă. Totul s-a terminat, în seara asta.
Roua dimineții își făcu apariția pe iarba din fața casei vornicului Ștefan.
Cu un calm obișnuit, domnitorul se plimbă desculț, scăldându-și în bucurie mintea, trupul, dar mai ales emoțiile.
Mama lui Alexandrul cel Bun, Doamna Anastasia, se chinui de ceva timp să-și ducă copilul în odaie. Nu reuși și uimită se uită la domn cu numără timpul!
La apariția soției și a mitropolitului, Alexandrul cel Bun se opri din mersul prin iarbă. Era ceea ce aștepta.
Maria Ta, trebuie să ne întreptăm.
A venit timpul, exclama Domnitorul.
După ce se închină și primii binecuvântarea de la Mitropolitul Iosif, domnitorul Alexandrul cel Bun împreună cu întreaga suită, se îndreptă spre direcția de unde trebuia să sosească Sfântul.
Capitanul Gheorghe împreună cu câțiva oșteni vigilenți erau lângă Domnitor. Tăranii, nemuritori țărani ai Moldoveni, se închinau în fața domnitorului ”Să ne trăiești, Măria Ta! Mare bucurie ne-ai făcut”.
În zare, se vedea un nor de praf. Cu trecerea timpului se apropia de domnitor sunetele provenite din cântările bisericești îmbinate armonios cu zgomotul copitelor cailor moldovenești.
Alexandrul cel Bun zări Crucea, aducătoare de biruință, iar genuchii s-au aplecat ușor, ușor.
Vremea era una frumoasă, plăcută, călduroasă, dar dintr-o dată, când Sfântul Ioan cel Nou se apropie de domnitorul, o ploaie călduță coboră peste toată suflarea.
Ochii înlăcrimați ai domnitorului se ridică spre cer ca o mulțumire, iar ploaia binecuvântă toată ființa din jur.
Alexandrul cel Bun, observă pe cer curcubeul.
Semnul armoniei, al binecuvântării Moldovei era prezent peste tot!
Mitropolitul Iosif Mușat, începu slujba de mulțumire! Moldova îl avea acasă pe Sfântul Ioan cel Nou!
Astăzi, după 621 de ani, moștele ”Sfântului Ioan cel Nou” Suceava nu mai se opresc, în procesiune, pe la Biserica Mirăuți sau ”Sfântul Gheorghe” dintr-o mare necunoscută. Sfântul nu-și mai binecuvântează urmașii, urmașilor lui Alexandrul cel Bun, Ștefan, Anastasia, Margareta, Drăgoi, Pamfil, Gheorhe și nu-și mai binecuvântează locul unde a stat timp de 187 de ani.
Istoria, trecutul, toate trebuiesc respectate, inclusiv trecerea Sfântului ”Ioan cel Nou” de la Suceava pe la vechea Catedrală Mitropolitană a Moldovei, adică Biserica ”Mirăuți” sau ”Sfântul Gheorghe”.
Dan Șarpe