Moto:
Într-o grădină,
Lâng-o tulpină,
Zării o floare, ca o lumină.
S-o tai, se strică!
S-o las, mi-e frică
Că vine altul şi mi-o rădică.
(Ienăchiţă Văcărescu: „Într-o grădină”)
Ploaia îşi anunţase intenţiile prin scurte rafale sporadice de vânt fără a perturba festivitatea. În curtea muzeului „Ioan Raica” din Sebeş, jud. Alba, bătrânul nuc măsura timpul prin foşnet de frunze căci verdele său întinerise cu încă un an. Doar trunchiul îşi mai adăuga un inel ca o nouă logodnă cu pâmântul din care s-a născut. Răsufla prin pori o briză molcomă peste forfota organizatorilor. Emoţiile concurenţilor se ascundeau după priviri.
Era un nou început dintre multele ce au adus în spaţiul eteric spiritul blagian. La Sebeş, Lucian Blaga este venerat, căci, prin el, este venerată poezia. Festivalul internaţional ce-i poartă numele a ajuns la a XLII-a ediţie şi a devenit, pe lângă un reper important în spaţiul cultural românesc, un loc de pelerinaj. Concursul de creație literară și artă plastică „Laudă semințelor, celor de față şi-n veci tuturor!” este parte din întreg ritualul de evenimente ce se succed între Sebeş, Lancrăm şi Alba Iulia. La festivitatea de premiere s-a adus omagiu liricii prin vers, prin vizual şi cânt. Prezenţa domniţelor şi cavalerilor, ritmul de vals şi de polcă, slobozit de alămurile fanfarei, au accentuat izul medieval al urbei şi au înviorat admosfera.
Apoi, în Parcul Tineretului, pe malul lacului în care se oglindeşte catedrala ortodoxă, venerarea spiritului blagian a căpatat proporţiile unei sărbători ale oraşului. Întâlnirea cu un alt mare spirit, preotul Constantin Necula, a produs joncţiunea firească a românismului de ieri cu cel de azi. Sebeşul trăia revelaţia unei împliniri spirituale pentru că divinul îşi coborâse aura peste cei absorbiţi de revelaţia românismului autentic în poezie. A fost o pledoarie pentru Adevăr justificată prin forţa versului, pe care preotul Constantin Nicula i-a impregnat o vibraţie dincolo de coordonatele fizice. Cine a fost acolo, a văzut că ploaia a ezitat să mai cadă, iar cerul zămislea când curcubee, când portaluri în care luminile şi umbrele desenau fresce de coordonate celeste. Nu a fost doar un exerciţiu de imaginaţie. Era expresia unei trăiri în Adevăr şi Spirit.
Această vibraţie a fost desăvârşită de muzica coralei „Armonia” a cărei glasuri masculine, născute în spectrul liturgic, au demonstrat perfecţiunea divină revelată de exprimarea lirică a spiritului românesc.
Cred că în ziua aceea, de 13 mai, în Sebeş, am văzut că Dumnezeu este român. Ploaia reuşise să arunce câţiva picuri asemenea unei bânecuvântări ritualice cu aghiazmă.
Gabriel Todică
Mai 2022
