Într-o zi mămăliga va exploda

    0
    49

    Este greu de spus care va fi viitorul României și al românilor datorită contextul geopolitic mondial aflat în plină mișcare, nearticulat cu actuala clasă politică de la București intrată la somnul de ”frumusețe” (și nu se mai trezește), fapt ce atrage nenumărate eșecuri. Vezi îndepărtarea României de SUA!

    Lângă noi, pe zona de Est, Nord-Est, există un conflict armat care pe zi ce trece se adâncește pe teritoriul Ucrainei și se apropie inevitabil de granița cu România. Ucraina devine tot mai slăbită, lipsită de tineri, lipsită de viitor, expusă furiei Rusiei, dar și cu un președinte nelegitim plus înconjurat de corupți.

    La Vest, Ungaria are mai departe intenții de extindere asupra Transilvaniei și merge pe două fronturi: cumpără tot ce este de vânzare în Ardeal și promovează o campaniei anti-Ucraina, total inversă României, dar care are din ce în ce mai mulți admiratori politici puternici internaționali, inclusiv pe domnul Donald Trump, Președintele USA.

    Principalii lideri politici de la noi, Prim-Ministru și Președintele României, accelerează cu măririle de taxe și impozite punând o presiune maximă pe poporul român.

    Bietul român, votantul de bază al domnilor Ilie-Nicușor, a crezut în vorbele lor, dar a luat o țeapă mai mare decât Turnul Eiffel. Promisiunea scrisă de către domnul Președinte Nicușor în timpul campaniei, de a nu mări TVA-ul, s-a năruit în primele două luni de mandat. Iar atunci mai poate avea cineva încredere în angajamentele făcute de duetul Ilie-Nicușor? Răspunsul cred că-l bănuiți!

    Oriunde ai merge în România vezi oameni total nemulțumiți de actuala guvernare. Taxe, impozite, prețuri mărite, iar salariile și pensiile micșorate. Asta la noi, la cei mulți! La ei, ăia de la Palatul Victoria, Palatul Cotroceni, trai neică! Mașini scumpe, salarii mari, personal auxiliar la discreției, protecție din partea legii. Toate bunătățile din lume sunt revărsate numai peste cei aflați la ”butoane”. Până într-o zi când calendarul se va opri din nou pe 21 februarie 1907!

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.