ION COZMEI, O stea a Bucovinei, Viața și opera de Constantin Hlușneac (III)

    0
    300

    Şi-mi spun mereu/ că nu e timp pentru vise/ că ochii fiului meu/ împart realitatea în două/ că realitatea însăşi/ se-mparte în sute şi mii de ochi/ nu e timp/ pentru îmblânzirea legilor/ pentru conservarea păşunilor/ iată/ vine un copac înspre mine/ iată/ cum îşi scutură ramurile de metafore/ şi dezgolit/ îmi dicteză formule de împăiat/ tristeţea metafizică

    şi iarăşi îmi spun/  că a trecut/ timpul iubirilor cu salcâmi de duminică/ şi iată/ vii tu/ ca un copac înspre mine/ şi-mi scuturi din păr trei ciorchini de foneme/ şi-mi spui că nu-i timp/ şi te pierzi în poeme

    VARĂ DE JERTFĂ

    Şi totuşi/ mă-ntorc către poetul/ locuind în cântec/ ca-ntr-o catedrală de rouă/ Noaptea îngerii lui evadează/ din sfere/ construind punţi de speranţă/la gura flămândă a timpului/ Noaptea mâinile lui/  iau forma buzelor muşcând/ dintr-o lumină străină/ şi dezvirginând peştera/ unde cresc cuvinte atotputernice/ Noaptea ochiul lui lacom/ se zbate în spirală/ între pereţi mătăsoşi/ şi aprinde muzici/ în magma imaginaţiei

    Noaptea inima lui/ închipuie vara/ în braţele tulburătoare/ ale dragostei/ Vară de jertfă/ vară de iarbă/ vară de rarişte

    VAI MIE

    Vai mie/ zice poetul/ năpădit de căldura amiezii/ a trecut melancolia/ prin faţa cireşului/ şi eu descifrez mai departe/ caiete cu greşeli de tipografie/ cutia de poştă/ ca un magnet/ adună grămezi de vocale/  prevestind sfârşitul săptămânii de vară/ şi eu urmăresc fără grabă/ paşii Vitoriei/ către neântoarcere/ Vai mie/ zice poetul/ potrivindu-şi tavanul pe cap/ oameni străini/ adaugă felii de speranţă/ drumului obosit de iluzia/ carului mare/ şi eu vinovat/ trag zăvor peste lacrima satului/ Şi sechestrez fără milă/ în coşul pieptului/ şoapta visată-ndelung/ astă-noapte/ iertare, prieteni/ zice poetul/ crispat deja/ şi se întoarce/ din nou salahor/ la cariera de marmură/ a cuvântului

    –din PACIENT LA VAMA DESTINULUI, Editura ,,MOLDOVA”, IAŞI, 1995, ne-au reţinut atenţia, următoarele poeme:

    AVERTISMENT

    Să motivăm pentru început aluzia:

    Rima mea preferată este acum perfuzia,

    Mersul înainte al ceasului

    Stă obiectiv la dispoziţia pancreasului,

    Domeniul exclusiv de inspiraţie

    Locuieşte în mâna creştină de la operaţie,

    Dreptul meu normal la introspecţie

    Se află în biroul şefului de secţie,

    Sentimentele mele, femininele,

    Se confundă de astăzi cu vitaminele,

    Criticul meu cel mai aspru şi mai fidel

    Este ecograful domnului Daniel.

    În concluzie poezia mea existenţială

    Este de natură posttransfuzională.

    PERSPECTIVĂ ÎNJUMĂTĂŢITĂ

    Pe jumătate pierdut, ca o umbră de cal,

    Desenez pe retină un profil de spital,

    Cine mă strigă cu voce stridentă,

    Cine îmi umblă prin boala latentă,

    Pactul semnat cu o viaţă-nainte

    Îmi zgârâie creierii cu o lamă fierbinte,

    De perfuzii solemn spânzurându-mi privirea

    Pe jumătate salvat retrăiesc nemurirea.

    Vinovatul sunt eu, vina mea se ascunde,

    Cât cuvânt nerostit pentru cine şi unde,

    Câtă înţelegere-n plus, cât mai pot să rezist,

    Pe jumătate pierdut, ochiul meu tot mai trist,

    Mâini străine şi reci peste mine umblând,

    Până unde respir, izolat până când ?

    Cu un veac înapoi, cu o şansă-nainte,

    Pe jumătate salvat scriu aceste cuvinte .

    POEMUL DE DRAGOSTE NENĂSCUT  ÎNCĂ

    Încă un pas/ pe care-l recunosc fără să deschid ochii/ …sunt deja prizonierul pasului tău/ pe care-l recunosc/ de la distanţă/ spune-mi deci / vestea mult aşteptată/ aruncându-mi în faţă adevărul/ …spune-mi răspicat/ despre păcatul aşteptat/ al solitudinii noastre/ ca despre poemul de dragoste/ nenăscut încă.

                UŞA LA CARE SE BATE DIN CE ÎN CE MAI RAR

    …desluşesc totuşi/ mişcarea unduitoare a aerului/ deasupra câmpului meu electromagnetic/ deschid ochii precaut/ de teamă să nu strivesc/ conturul/ mişcărilor tale omniprezente

                CÂTĂ NEFERICIRE DEASUPRA CASEI

     PĂRĂSITE PREA DEVREME

    …privirea macroscopică / alunecă desculţă/ pe pajiştea copilăriei/ câtă nefericire/ deasupra casei părăsite prea devreme/ prin care colindă întunericul/ până la insomnie/ câte poeme nenăscute încă/ cerându-şi dreptul/ la existenţă

                ÎN JURUL PUNCTULUI TĂU DE SPRIJIN

    …la marginea gării/ pe celălalt mal/ prietenul meu pescuieşte optimist/ în schimbul coletului promis/ ajutorul meu întârzie/ pentru că picioarele-mi/ se lasă trase la fund/ de răzbunarea râului/ în jurul punctului tău de sprijin/ se îngrămădesc pescăruşii

    EXERCIŢIUL DE ÎNOT ÎN APELE COPILĂRIEI

                Sub microscopul destinat/ descifrării viselor/ satul/ îmi tulbură amintirea/ tot mai complicat devine/ exerciţiul de înot în apele copilăriei/ …aşteptatele nunţi/ cu flori de plastic/ încă o inovaţie de duminică/ peste umbra porţii împodobite/ cu cetină/ muzici lângă statui/ fotografi ambulanţi lângă fereastră / pretenţie oarbă de originalitate/ acoperiş de pădure/ bâlci

    ALFABETUL RĂBDĂRII

    Rescriu dureros o poveste pierdută…

    Un semn de cristal mă-nsoţeşte utopic,

    Abia mă descopăr în zariştea mută

    Minuscul poem pe tărâm macroscopic.

    Imaginea ta, coborând din tristeţe,

    Îmi picură-n trup alfabetul răbdării,

    Mă pierd descompus când ecouri răzleţe

    Mă poartă nostalgic pe pajiştea zării.

    Pe harta sortită de zodia-mi calmă

    Un sat respirând ca un râu mă absoarbe,

    Cireş  planetar răsărind din sudalmă

    Aruncă în cer fructul patimii oarbe

    Aproape găsit, ispăşindu-mi păcatul,

    Cu lacrimi amare îmi vindec privirea,

    În nopţi răvăşite mă tulbură satul

    Cu sufletul tău scrijelind amintirea.

    PROGRAM DE REZERVĂ

    Lumina aceasta îmi strică vederea,

    Programul-computer îmi tulbură gândul,

    Căci sunt nevoit să suport adevărul

    Iubinu-l pe faţă, în taină urându-l.

    Cuvintele numai mă sprijină singur,

    Ceva din trecutul furat mai rămâne,

    Iar ochiul întors lăcrimând se destramă

    Ca şoaptele sacre-n lăcaşuri păgâne.

    Mirosul acesta strâin mă îneacă,

    Degeaba atâta mecanică grijă,

    Când nu reuşesc să desferec lumina,

    Când oasele-mi sunt străbătute de-o schijă.

    Ce lânced e umbletul meu în odaie

    Ce rece e-această metalică haină,

    Când sunt nevoit să suport adevărul,

    Pe faţă iubindu-l, urându-l în taină.

    PREMONIŢIE CONDIŢIONATĂ

    Martie cadru

    Nu reuşesc să-mi sechestrez nerăbdarea,

    Astru nocturn – semnul refuză chemarea./

    Totuşi prudent – spiritu-n vis se retrage

    Ochiul întors ca un magnet mă atrage./

    Magic cristal naştere nouă vesteşte,

    La orizont zodia urcă în peşte/

    Chipuri cioplind, Cartea prăseşte cuvântul,

    Semnul astral lin ponderându-mi avântul./

    Ca un mister creşte-ntr-un secol imens

    Arbore sfânt-Martie cadru şi sens.

    TRISTEŢE SOLEMNĂ

    De ziua sortită cândva pentru daruri

    Mă caută un cal să mă joace la zaruri./

    Mă strigă prietenii fără cuvinte,

    C-un veac înapoi, cu un vis înainte./

    M-ajunge uitarea cu albe troiene,

    De ziua sortită umblându-mi prin vene./

    Prin camera mea năpădită de verbe

    Mă caută râul cu unde superbe./

    Cu lacrimi subţiri cineva mă-nveleşte

    Şi strigătul vămii la poartă tot creşte./

    Doar umbletul tău mă mai poate susţine,

    Dar ziua se scurge solemn fără tine.

    MEREU APLECAT SPRE MIRACOLUL CĂRŢII

    Miracolul Cărţii trimite poruncă,

    Materia curge prin halte albastre,

    Tăcerea izbeşte la poarta de umbră

    Cu semne astrale din vremuri sihastre./

    Misterul pierdut se transformă-n uimire

    Când haosul mitic adânc mă pătrunde,

    Pe drum ancestral redevin călătorul

    Purtat ireal de magnetice unde.

    Mereu aplecat spre miracolul Cărţii/

    Şi fără să pot a-l pricepe dim urmă,

    Sunt ars de păcat ca de focul Gheenei

    Prin care o forţă lăuntrică scurmă.

    CA O ULTIMĂ ŞANSĂ

    Un sâmbure orfic mă cheamă-n Neant,

    Un astru străin pe pământ mă susţine,

    Se naşte un gol în întoarcerea mea

    Golul devine enorm fără tine./

    Materia sfarmă zăgazul din mit,

    Destinului sunt acceptat să-i dau vamă,

    M-ajunge ecoul din celălalt veac

    Iar trecerea ta în abis se destramă./

    Păcatul pluteşte deasupra imens,

    Mai marele meu hotărăşte în transă

    Să fiu izgonit din tărâmul celest

    Şi tu să-mi apari ca o ultimă şansă.

    SE-ANUNŢĂ O TRECERE LINĂ

    ……………………………………………

    La colţ realitatea pândeşte

    Cu lacrimi subţiri şi rebele,

    La poartă s-adună cireşii

    Deasupra neliniştii mele.

    ACORD  FINAL

    Presimt că mă apropii de ieşire…

    În urma mea cohorte de cuvinte

    Îngână imnul trecerii-n uimire

    A unei vieţi trăite înainte./

    Ocheanu-ntors, topindu-se-n privire,

    Adună într-o lacrimă fierbinte

    Imaginea pierdută-n amintire

    Sub semnul calm al unei zodii sfinte./

    Aştept ecoul crud al realităţii

    Să-mi spintece cuvintele la vamă,

    Iar eu în faţa lumii să dau seamă,/

    Pe drumul regăsit al libertăţii

    Viaţa conjugându-se cu moartea

    Să ardă ne-ncetat zidindu-mi Cartea.

    Cum spuneam, tot în această perioadă se încadrează cartea de proză DRUMUL SPRE GOLGOTA, scrisă în colaborare cu ILIE POPESCU, de la Cernăuţi. După referinţele remarcabilului om de cultură Alex Ştefănescu, se impune o recenzie scurtă asupra acestei cărţi ,,mai revelatoare, în modestia ei, decât o sută de studii şi discursuri”

     Cartea evocă destinul familiei GRIJINCU  din PĂTRĂUŢII DE SUS, regiunea Cernăuţi, în timpul celui de al doilea război mondial, deportată în îndepărtatul KAZHASTAN. A apărut în 1994, la editura MOLDOVA Iaşi şi se deschide cititorului  cu un scurt ARGUMENT semnat de ION COZMEI. Cei doi s-au cunoscut la Catedra de limbi romanice de la Universitatea din Cernăuţi, universitarul doctor docent ILIE POPESCU, fiind el însuşi un personaj al tragicei poveşti prin care a trecut familia sa, cu suferinţele inumane pe care le-a îndurat. Pentru toate acestea el avea deja o carte scrisă şi l-a rugat pe ION COZMEI să-l ajute s-o tipărească undeva,  considerând-o ca fiind ,,cartea vieţii sale”. Numai că scrierea era în limba rusă şi învedera lipsa de experienţă întru ale scrisului românesc a lui ILIE POPESCU, ceea ce l-a determinat pe ION COZMEI, să rescrie cartea, devenind astfel o carte cu doi autori. O carte a lui ILIE POPESCU care a trăit întâmplările povestite, dar şi a lui ION COZMEI, care a rescris-o, reuşind să-i dea o haină literară pe potrivă. Vom zăbovi asupra cărţii, care nu-i altceva decât drumul dureros în memoria trează a unui om născut în Bucovina, la mijlocul veacului douăzeci.

                Cartea,  este structurată în 3 părţi:

    -prima parte, CUVÂNT LA MARGINEA DURERII, cuprinde întreaga acţiune a cărţii, descrisă în 15 secvenţe distincte, fiecare cu titlu propriu şi debutând cu titluri adecvate:

    1. Sentinţă anunţată după moarte 2. Sabia lui Damocles 3. Eli, Eli, Lama Sabactani 4.Între Seylla şi Caribda 5. Bate şi ţi se va deschide 6. Calea robilor 7. Mai bine cu stomacul gol, dar cu capul întreg 8. Stai cu rusul, înveţi ruseşte…9. Unde-i samariteanul milostiv ? 10. Mult e dulce şi frumoasă… 11. Paza bună trece primejdia rea  12. Minunea lui Dumnezeu 13. Veşnic, veşnic Domnul este bun ! 14. Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara ta !… 15. Reântoarcerea în Ithaca.

    -A doua parte – în fapt un scurt epilog, în care este evocat momentul trecerii la cele veşnice a mamei lui ILIE POPESCU, la venerabila vârstă de 90 de ani.

    -A treia parte, intitulată ANEXE, cuprinde acte doveditoare a celor prezentate şi fotografii cu familia profesorului cernăuţean.

    Ne-am oprit asupra următoarelor evenimente:

    – măcelul de la 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă, a îndurerat adânc dulcea şi frumoasa noastră Bucovină. După această dată, încercările de repatriere a mii de oameni eşuând, cei care erau consideraţi duşmani ai poprului( chiaburi, preoţi, intelectuali etc.) au fost deportaţi în ţinuturile îndepărtate ale Rusiei, fiind condamnaţi la ani mulţi de închisoare, săvârşită la munci inumane şi cu hrană puţină în lagăre, încât mulţi  şi-au pierdut viaţa Printre aceştia a fost şi tatăl lui ILIE POPESCU-Vasile Grijincu a lui Ion, din Pătrăuţii de jos, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi, născut în 1883. Scăpat ca prin minune din măcelul de la Fântâna Albă, Vasile Grijincu a lui Ion, este arestat, alături de alţi consăteni, dus în închisoarea de la Cernăuţi, iar de aici, din nordul Bucovinei, au plecat spre alte pământuri 22 de eşaloane de deportaţi. După un drum lung şi plin de privaţiuni, care a durat o lună de zile, au ajuns la Sverdlovsk, unde numai după câteva luni, spre primăvară, îndurând chinurile foamei şi ale bolii, departe de casă şi de cei dragi, s-a stins din viaţă, înaine de a fi dată sentinţa de execuţie prin împuşcare şi confiscarea averii. Imediat casa a fost confiscată, iar soţia cu cei 8 copii, au fost deportaţi în Kazahstan. Până la deportare, cea care a măcinat familia Popescu era frica de deportare, din 1941 şi până în 1946, când deasupra capetelor familiei a atârnat ,,sabia lui Damocles”.La aceasta s-a adăugat boala de tifos care l-a răpit pe un frate mai mare, Todirică. Mai apoi i-a căzut pradă bolii însăşi mama, singurul sprijin pentru cei 9 copii.

    Dar vorba veche românească:,,de ce te temi, de aceea nu scapi”s-a adeverit şi de astă dată. Într-o zi de duminică, 26 august, din vara anului 1946, averea este sechestrată iar familia –mama cu 8 copii ( unul din ei, Silvica, reuşind să plece în România, înainte de dezlănţuiea prigoanei), silită să pornească pe drumul lung al refugiului, către Siberia cea îngheţată. Este precizat traseul : Hliboca, la o oră de satul lor, Pătrăuţii de Jos, Cernăuţi cu închisoarea temută, Lvov, cu lagărul cel mare unde au stat 6 săptămâni, Harkov, pentru ca în ajunul anului nou 1947 să ajungă în gara oraşului Kokcetav (KAZAHSTAN). Escortaţi de miliţieni, dorm o noapte în satul Timofeevka, apoi sunt opriţi în satul Arakbalâk, unde sunt duşi într-o ,,zemleankă”(bordei) de la marginea oraşului. În acest loc se petrece viaţa celor 9 suflete, trebuind să se descurce singuri cu frigul, cu foamea, cu sărăcia, în următorii 2 ani, până la eliberare. În pragul deznădejdii mama, POPESCU VERONICA TODOROVNA, are ideea salvatoare de a-i scrie o scrisoare lui ,,tătuca STALIN”, care, până la urmă ajunge la Moscova.

    Într-un stil epic captivant sunt descrise peripeţiile petrecute de familia numeroasă pentru a supravieţui. Până la urmă acest lucru devine imposibil, aşa că hotărăsc ca trei din copii, cei mai mari, Aurel, Dragoş şi Aurora, să părăsească bordeiul  şi să încerce să se întoarcă acasă, mai ales că doar trei erau judecaţi  şi căutaţi la apel (mama, Todirică – deja decedat şi Ionică), celelalte 5 suflete fiind mânate în deportare printr-o manevră mârşavă a noilor autorităţi ale satului, dornice să pună mâna pe averea familiei. Asta se întâmpla la 24 martie 1947. Pe drumul de întoarcere copiii au parte de multe necazuri. Aurel , în gara Kurgan nu reuşeşte să se suie în tren şi astfel se pierde de Dragoş şi Aurora, care, mai norocoşi, nimeresc la ,,detpriomnik”( centru de primire pentru copii), unde stau un timp împreună, după care sunt despărţiţi, Aurora fiind dusă la muncă în altă localitate.

    În timp ce cei trei copii se luptau cu neprevăzutul pe drumul de întoarcere, la Arakbalâk, cele 6 suflete rămase duceau o luptă cumplită pentru supravieţuire. Traiul li se mai îndulcise datorită iscusinţei întru ale cizmăriei a lui Ionică, cel care apucase să înveţe 4 ani de cizmărie la SUCEAVA. Ionică dobândeşte faimă de cizmar în tot Arakbalâkul, motiv pentru care o dată, fiind invitat la un restaurant, la o masă şi cu câţiva militari, are loc un episod de mândrie naţională, pe care autorii îl subliniază amuzant. Întrebat ce naţionalitate are Ionică, aflând că este român, unul din ruşi, cu epoleţi aurii, deci ofiţer, a sărit de pe scaun ca ars, ameninţându-l cu pistolul şi urlând:,,ROMÂNII NE-AU BĂTUT MAI TARE DECÂT NEMŢII”, îl împuşc ! Văzând că lucrurile pot degenera, un altul, zice în grabă:,,el nu-i român, el este moldovean !Românii au rămas în România, iar moldovenii la noi !” Ofiţerul înfuriat s-a aşezat pe scaun, bolborosind:,,Asta-i altă treabă . Asta-i altă treabă!” Comentariile sunt de prisos. Din cei 3 copii plecaţi spre România, primul care ajunge acasă, la Pătrăuţii de Jos, este cel care s-a pierdut de fraţii lui prin gări – Aurel, care sărind din vagon ,,a îngenuncheat şi a sărutat fără jenă pământul”.

     Întorcându-ne la Arakbalâk, mama cu 5 cinci copii căutau cu disperare să supravieţuiască. Lucru ăsta devenise mai uşor datorită lui Ionică care, cu cizmăria lui, lucrând zi şi noapte, câştiga pentru toţi, încât să  le alunge foamea, dar şi spiritului de om gospodar al mamei. Punând bănuţ peste bănbuţ, au reuşit, mai întâi să-şi cumpere o capră, apoi o văcuţă, ba chiar cu 2000 de ruble şi o altă zemleancă la marginea Arakbalâcului.

     ,,Minunea lui Dumnezeu” s-a produs la 5 iunie 1948, când, prin Ionică, familia a primit mult aşteptata hârtie a eliberării. Banii pentru drum i-au făcut vânzând tot ce aveau:casă, vacă, în total vreo 6000 de ruble, în timp ce biletele de călătorie au costat 170 de ruble. Impresionantă această revenire materială. Ea scoate în evidenţă spiritul întreprinzător, consecvent, ambiţios, dornic de viaţă al românului, chiar şi atunci când soarta îi este, temporar,  potrivnică. A urmat drumul întoarcerii, atât de mult aşteptat, prin gara de urcare-Kokcetav, apoi gările din Moscova –Kiev-Chişinău-Cernăuţi, de unde în două căruţe au pornit-o spre Cuciurul –Mare. Mai având destul drum, la Cuciurul-Mare au înoptat la un gospodar, care dimineaţa următoare i-au dus până la Cupca. Iar de aici, un alt Popescu, Ion, poreclit a lui Ciotu, i-a dus până acasă la Pătrăuţii de Jos. Deja erau ajunşi Dragoş şi Aurora. În casa lor şi pe lângă casă şuiera vântul.Trebuiau să renască, ca pasărea Pheonix, din propria cenuşă. După momentul întoarcerii sunt semnificative următoarele:

    -înscrierea în colhoz, încet-încet acomodându-se cu ,,binefacerile” acestuia.

    -preluarea ca nume de familie a numelui de acasă al mamei: Popescu.

    -întoarcerea din România şi a Silvicăi, moment în care s-a întregit toată familia. Lipseau tatăl lui Ilie Popescu şi Toderică. Viaţa continua să meargă înainte.

    Aceste 4 cărţi marchează activitatea principală a lui Ion Cozmei pe tărâmul literaturii, în perioada analizată.

     În paralel, poetul desfăşoară o intensă activitate culturală şi publicistică.

     Colaborează la un număr impresionant de publicaţii: *reviste literare: RAMURI – Craiova, FAMILIA – Oradea, ROMÂNIA LITERARĂ, LUCEAFĂRUL, CONVORBIRI LITERARE, CRONICA, POESIS, DACIA LITERARĂ, PAGINI BUCOVINENE, BUCOVINA LITERARĂ, LITERATURĂ ŞI ARTĂ – Chişinău, PLAI ROMÂNESC şi ARCAŞUL – Cernăuţi, ŢARA FAGILOR – Suceava, PLUMB – Bacău,

    *ziarele din Suceava – ZORI NOI, CRAI NOU, MONITORUL DE SUCEAVA, OBIECTIV DE SUCEAVA, etc.

    *colaborează la volume colective: POEZIE, Suceava 1979; PAGINI LITERARE, Comitetul Judeţean de Cultură Suceava 1983; FLACĂRA VIEŢII, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Bucureşti 1985.

    *are iniţiative cultural – literare numeroase, practic, la acest capitol, în perioada analizată până în 1995, cuprinzându-se majoritatea acestora, după cum urmează: conducătorul Cenaclului ALBATROS al Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava în perioada 1985-1991; redactor şef al periodicului ALBATROS, Suceava, 1990; redactor şef al periodicului PRO NATURA, Suceava, 1990; fondator al Mişcării Ecologiste din Bucovina, 1990; fondator şi redactor al periodicului CURIERUL DE BUCOVINA, Suceava, 1992-1995; fonfator şi secretar executive al Fundaţiei Culturale a Bucovinei, 1994; fondator şi consilier – editorial al Editurii CUVÂNTUL NOSTRU, Suceava, 1994 – 2001.

    *îşi aduce contribuţia la sărbătorirea Ansamblului Ciprian Porumbescu şi tipăreşte MONOGRAFIA ANSAMBLULUI ARTISTIC CIPRIAN PORUMBESCU, Suceava 1983, şi la ediţiile următoare, 1994, 2004..

    În aceeaşi perioadă activitatea poetului este recompensată cu premii literare:

    *premiul I la poezie al revistei FLACĂRA, 1981

    *premiul de poezie al Editurii JUNIMEA la concursul ,,Vasile Alecsandri”, Iaşi, 1984

    *premiul de poezie la Concursul ,,Cel mai frumos poem”, Rădăuţi – Cernăuţi, 1993

    *premiul FCB pentru volumul DRUMUL SPRE GOLGOTA, 1995.

    Cu aceste rezultate remarcabile Ion Cozmei încheie anul 1995. Trece uşor peste bolile care au început să-i macine organismul şi nu pomeneşte nimic, în mod expres şi explicit, despre acestea. Sfidează bolile trupului, se ridică deasupra lor, le învinge cu spiritul său optimist şi pus pe fapte mari. Practic, metamorfozează starea letargică a trupului într-un volum de poezie PACIENT LA VAMA DESTINULUI, care, după cum am văzut, a atras elogioase aprecieri din partea criticilor vremii.

    Pe de altă parte, urmând învăţăturile sfinţilor părinţi, ale Bibliei, poetul se gândeşte, cum e şi firesc în asemenea situaţii, la sfârşitul său. Titlurile poemelor sunt sugestive, reuşind în mod genial să aducă în faţa cititorului starea de fapt a autorului lor. Poetul vede situaţia în care se află ca pe un AVERTISMENT, şi înţelege că existenţa lui are o PERSPECTIVĂ ÎNJUMĂTĂŢITĂ. Imaginaţia poetului merge până într-acolo încât scrutează CĂLĂTORIA în lumea de dincolo: ,,sufletul meu/ îşi începe călătoria spre moarte/ luminând văile neantului”.Imaginile pe care le trezesc poemele următoare, ne determină să acceptăm ideea că poetul a fost într-adevăr în moarte clinică. Sufletul i-a părăsit trupul, îndreptându-se spre Creator care-l imploră ,,mergi mai departe”.Eforturile medicilor pentru întoarcerea sufletului sunt uriaşe,  iar întrebările acestuia multe ,,nu te-ai săturat de acest/ eşec repetat?”şi înving uimirile existenţiale,, la marginea patului meu/ speranţa iluminării/ modelându-se/ ca o utopie perfectă”.

    Fiecare poem e o sumă de sintagme originale, metamorfozând starea letargică în versuri încărcate de luciditate maximă şi cunoştinţe filozofice care îmbracă marea poezie de aici şi de pretutindeni.

    Numai pe marginea acestui volum s-ar putea elabora o lucrare de dimensiuni apreciabile, având ca tematică marea şi neelucidata problemă a existenţei: VIAŢA ŞI MOARTEA – CONFLUENŢE TELURICE ŞI CELEŞTI.

    Grafica: Konstantin Ungureanu-Box

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.