ION COZMEI, O stea a Bucovinei, Viața și opera de Constantin Hlușneac (XI)

    0
    550

    Cap.I I I. TARAS ŞEVCENKO – UN DESTIN ROMANTIC

                Şevcenko înnobilează atributele unui destin romantic, pe de o parte printr-o biografie dramatică, iar pe de alta, prin marile teme ale esteticii romantice prezente în poezia sa.

                Biografia lui Şevcenko este într-adevăr dramatică. Iată reperele cronologice ale biografiei sale de excepţie, prin latura dramatică îmbinată atât de armonios cu latura genială a operei:

    -se naşte pe 9 martie 1814 în satul Morynţi, judeţul Zvenihorodsk, gubernia Kiev, dar anii fragezi ai copilăriei îi va petrece în satul Kirilivka din acelaşi judeţ, locul de baştină al tatălui.

    -părinţii, tata-Hryhorii, mama-Katerina Şevcenko, erau ţărani iobagi în satul Morynţi, oameni cu o situaţie materială grea, având 6 copii.

    -Şevcenko rămâne orfan de ambii părinţi: la 9 ani îi moare mama iar la 11 ani îl pierde pe tata, în urma acestor decese rămând cei 6 copii fără vreun sprijin material.

    -şcoala o începe la Kirilivka, primul învăţător fiindu-i dascălul Pavlo Ruban, prin care cunoaşte câte ceva din creaţia scriitorului şi filozofului ucrainean Hryhori Skovoroda. Îşi urmează apoi învăţătura cu dascălii Maxim Hubski şi P.Bohorski, la acesta din urmă ajungând şi argat. Excesele lui Bohorski îl determină să fugă, peregrinând prin satele şi oraşele învecinate, în căutarea unui meşter, care să-l înveţe să picteze, întrucât simţea pentru pictură o atracţie deosebită. Norocul încă nu-i surâde şi la vârsta de 13 ani îl găsim cioban la o turmă de oi din satul Kirilivka. Un an mai târziu se tocmeşte slujitor la popa Kosyţea. La 15 ani, în 1829 intră argat la baronul P.Engelhardt, cu care va călători, alături de ceilalţi argaţi, la Kiev şi apoi la Vilnius.

    – la 17 ani, în 1831, ajunge la Sankt Petersburg, unde baronul îl angajează ,,cu contract” la maestrul zugravilor din capitală-V.Şireaev, spre a deprinde meseria pentru care avea o vădită vocaţie. Din acest an viaţa lui Şevcenko ia o întorsătură radicală, pe măsura talentului şi aptitudinilor cu care era înzestrat de Creator.

    -în 1835, desenele ,,elevului extern Şevcenko”sunt apreciate de SOCIETATEA PENTRU ÎNCURAJAREA PICTORILOR.

    -în 1836, îl cunoaşte pe pictorul ucrainean I.Şoşenko, care îl îndeamnă să picteze după natură. Prin intermediul lui Şoşenko îl va cunoaşte în acelaşi an pe poetul Evhen Hrebinka, a cărui bibliotecă îi va procura lecturi sistematice din literatura rusă şi ucraineană.

    -în anul 1837, Şevcenko scrie prima sa poezie, balada Vrăjita, apărută abia în anul 1841 în almanahul ,,LASTIVKA” şi reeditată în volumul Cobzarul din 1860.

    -între anii 1836-1837, pictează şi desenează intens, apropiindu-se de cercul lui K.Briullov, V.Jukovski, V.Grigorovici, A.Mokryţki, A.Veniaţianov, unde se naşte ideea eliberării din robie a lui Taras Şevcenko, lucru care s-a întâmplat un an mai târziu, prin vinderea, în cadrul unei loterii organizate, a tabloului înfăţişându-l pe Jukovski. Cu cele 2500 de ruble câştigate, pe data de 22 aprilie 1838 este obţinut certificatul de eliberare, semnat de Engelhardt, fostul stăpân, şi contrasemnat de martorii Jukovski, Briullov şi Velihorski. Două luni mai târziu, Şevcenko se număra – în calitate de audient liber, printre studenţii Academiei de Arte Frumoase din Sankt Petersburg.

    -anul 1839, îl găseşte pictând intens în preajma maestrului Briullov, profesorul său de la Academie. SOCIETATEA PENTRU ÎNCURAJAREA PICTORILOR îi premiază lucrările, oferindu-i în paralel sprijin material.

    -anul 1840 este un an istoric pentru literatura ucraineană: cenzura imperială îngăduie tipărirea volumului COBZARUL, cuprinzând 8 texte: *Gânduri ale mele, gânduri  *Perebendea  *Katerina *Plopul  *La ce bun sprâncene negre  *Lui Osnovianenko *Ivan Pidkova  *Noaptea lui Taras. Această ediţie, nu prea voluminoasă, a devenit un eveniment grandios în istoria culturii poporului ucrainean, iar gazetele vremii au comentat favorabil imediat apariţia volumului( Fiul patriei, Farul, ş.a.)

    -în anul 1841 scrie poemul HAIDAMACII, întrunind aceleaşi aprecieri elogioase din partea gazetelor ruseşti: Adevărul, Gazeta literară, Contemporanul. V.Belinski nota într-o recenzie: ,,Versurile domnului Şevcenko se apropie cel mai mult de aşa-zisele cântece populare:ele sunt atât de expresive, încât dumneavoastră le ve-ţi recepţiona uşor drept cântece populare şi legende ale maloruşilor; acest lucru spune foarte mult despre utilitatea lor.”

    -în anul 1842, începe corespondenţa cu O.Korsun, editor al almanahului ,,SNIP”(Snopul), care apărea la Harkov. În acelaşi an cenzura îşi dă avizul pentru tipărirea almanahului Molodyk (Crai Nou), unde Şevcenko va publica mai multe poeme, printre care şi balada Înnecata Tot în această perioadă publică drama Nikita Haidai, iar în limba rusă drama Nazar Stodolea. La Varşovia i se publică poemul istoric Hamalia.

    -în luna mai a anuluii 1843 începe prima călătorie în Ucraina, ocazie cu care cunoaşte câţiva însemnaţi reprezentanţi ai culturii ucrainene: M.Maksymovici, P.Kuliş, O.Afanasiev-Ciujbinski. Spre sfârşitul anului ajunge şi în Kirilivka natală, unde îşi întâlneşte fraţii şi surorile.

    -în anul 1844 , în drumul de întoarcere la Petersburg, se opreşte o săptămână la Moscova, unde se întâlneşte cu celebrul actor al vremii, M.Şcepkin şi cu slavistul O.Bodianski. Tot în acest an apare remarcabilul poem VISUL, volumul Cobzarul din Chirin şi Haidamacii.

    -anul 1845, este anul în care lucrează la desenele albumului  Ucraina pitorească şi ajunge din nou la Kiev, unde intră în serviciul  Comisiei arheografice. În acest an va scrie poemele Ereticul, Caucazul, Orbul, Slujnica, Marele beci, Şi celor morţi şi celor vii şi celor nenăscuţi…,precum şi poeziile Testamentul, Râpa Rece, Trei ani, Psalmii lui David.

    -în anul 1846, călătoreşte mult prin Ucraina, desenează locuri istorice şi monumente de arhitectură pentru fondurile Comisiei arheografice. Stabilindu-se la Kiev, îl cunoaşte pe M.Kostomarov, unul dintre principalii organizatori ai societăţii secrete ,,Frăţia Chiril şi Metodiu”., la care după cum am văzut în amonte, a aderat, mânat de idealurile revoluţionare de dezrobire ale poporului ucrainean.

    -în anul 1847, Ministerul Învăţământului îl numeşte profesor de pictură şi desen la Universitatea din Kiev. Nu se poate bucura prea mult timp de acest nou statut, întrucât, în urma denunţurilor privind activitatea societăţii secrete în care activa cu toată ardoarea, este arestat, anchetat la Petersburg şi pus la dispoziţia Secţiei a III-a a jandarmeriei ţariste. Primeşte cea mai grea pedeapsă, motiv pentru care urmează 10 ani de deportare în ţinutul Orenburg din zona Mării Aral. Deşi a avut interdicţia de a scrie şi a picta, Şewvcenko a continuat să facă aceste lucruri pe ascuns. Pe cale de consecinţă, poetul a fost trimis mai întâi în fortăreaţa din Orsk, iar apoi în fortul din Novopetrovsk.

    -anul 1853 îi surâde din nou lui Şevcenko, întrucât în fortul din Novopetrovsk soseşte un nou commandant, I.Uskov, între familia  acestuia şi poetul surghiunit se înfiripează relaţii de cordială prietenie. În această perioadă, reuşeşte să scrie mai mult proză, printre care povestirile Nefericitul, Gemenii, Fata căpitanului, Marinarul, Viaţă de artist. În ciuda prieteniei înfiripate, cei 10 ani de soldăţie trebuiau ispăşiţi, aşa că abia la 2 august 1857 va fi dat ordinul de lăsare la vatră, când poetul, cu sănătatea zdruncinată, va părăsi Novopetrovskul, îndreptân-du-se spre Astrahan, de unde pleacă pe Volga spre Nijnii Novgorod.

    -anul 1858 este plin de peripeţii. La 8 martie pleacă din Nijnii Novgorod şi ajunge la Moscova, unde se reântâlneşte cu M.Şcepkin şi M.Maksymovici. La 27 martie ajunge la Petersburg, unde îşi întâlneşte vechii prieteni şi stabileşte noi relaţii cu N.Dobroliubov şi N.Cernaşevski, apropiindu-se de grupul de la revista ,,Sovremennik”(Contemporanul).

    -anul 1859 este anul în care Şevcenko cere cenzurii şi poliţiei acelor vremuri aprobarea pentru tipărirea unei noi ediţii a Cobzarului. Îi cunoaşte acum pe M.Vovciok, I.Turgheniev şi Lev Tolstoi. Primeşte aprobare să viziteze Ucraina şi pleacă spre pământul natal, oprindu-se la Kirilivka, Morynţi, Korsun. Acuzat de propagandă antiguvernamentală, va fi arestat din nou în localitatea Prohorivka şi expediat la Kiev, unde va fi eliberat în scurt timp. Tot în acest an – 1859, compune alte poezii, cel mai cunoscut fiind poemul Maria. Se naşte dorinţa poetului de a-şi cumpăra în patrie o bucată de pământ, în perspectiva construirii unei case pentru bătrâneţe.

    -anul 1860 debutează prin a-i aduce bucurii. Astfel, la 23 ianuarie apare la Petersburg, în tipografia lui P.Kuliş, a 3-a ediţie a Cobzarului, destul de amputată de cenzură. În revista Lectura populară apare o Autobiografie a poetului, scrisă în sprijinul iniţiativei prietenilor de eliberare din şerbie, prin răscumpărare, a rudelor lui Şevcenko. Apar ecouri favorabile la adresa celei de-a treia ediţii a Cobzarului, o parte dintre poezii fiind traduse în ruseşte. În septembrie, Consiliul Academiei de Arte Frumoase hotărăşte să i se acorde lui Şevcenko titlul de ACADEMICIAN ÎN GRAVURĂ, titlu care îi va fi conferit pe 31 octombrie 1860. Deşi acuză primele dureri pectorale, poetul continuă să scrie alte poezii, printre care Rugăciune, Plânsul Iaroslavnei, Imnul, Călugăriţei, Likerei.

    -la începutul anului 1861, apare ABECEDARUL UCRAINEAN, scris de Şevcenko, pentru şcolile de duminică, iar primul număr al revistei ,,OSNOVA”(TEMELIA) îi publică mai multe poezii, despre care Cernâşevski va scrie laudativ în revista ,,Contemporanul”. Boala, însă, se agravează şi poetul va muri în dimineaţa zilei de 10 martie 1861, la o zi după ziua sa de naştere. Este îngropat în cimitirul Smolensk din Petersburg, dar la cererea rudelor şi prietenilor, va fi deshumat, transportat în Ucraina şi reîngropat, la 10 mai 1861, pe Dealul Călugărilor, lângă KANIV, acolo unde poetul plănuise să construiască o casă pentru bătrâneţe.

                Fără îndoială, profilul, prin excelenţă poetic al bardului ucrainean, este conferit de opera sa poetică, circumscrisă ideologiei romantice europene. Aproape toate temele şi motivele creaţiei sale poetice aparţin romantismului deşi Şevcenko nu a fost un teoretician al acestuia.

                Promovarea teoretică dar şi practică a esteticii romantice ucrainene aparţine lui A.Metlinski şi   M.Kostomarov, ale căror studii, privite şi analizate astăzi, sunt în consens cu cele ale esteticii vest-eoropene a vremii. Ei pun accent pe folclor, văzând în el expresia spontană a spiritului popular, a caracterului popular. Se apreciază în mod deosebit poezia populară, separată de cântecul popular.

                În literatura ucraineană, semnalul către orientarea populară a fost dat de ENEIDA lui Kotlearevski. Kostomarov apreciază stilul parodic al ei, menit să împace rigiditatea normelor clasice cu ideile romantice infiltrate în literatură.            Concepţiile romantice ale lui Metlinski şi Kostomarov au cunoscut, însă, o critică ascuţită din partea aşa-zis progresistă a criticii ruse (V.Belinski, Nekrasov, Herzen) susţinătoare ardentă a ,,realismului critic” în literatură. În anii 40, Belinski declanşează o luptă făţişă împotriva romantismului, considerat drept un fenomen al perimatului, care caracterizează ,,ziua de ieri’’ a literaturii.

    Grafica: Konstantin Ungureanu-Box

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.