Poetul Şevcenko are un drum mai sinuos. Nici cei mai buni prieteni nu întrevedeau în el pe viitorul mare poet. Şoşenko îl tratează chiar cu nepăsare:,,Vezi-ţi de treabă şi lasă fleacurile !”Pe de altă parte, se ştie deja, că în poezie Şevcenko nu a avut un model anume, ba mai mult nu a avut nici măcar un critic contemporan ,,de direcţie”, aşa cum a avut Eminescu în persoana lui Maiorescu.
BIOGRAFIA SA CONSEMNEAZĂ ANUL 1837 CA AN DE APARIŢIE A PRIMEI SALE POEZII, balada- VRĂJITA, care a fost publicată abia în 1841 în almanahul ,,Rândunica”, editat de E.Hrebinka, şi reeditată în Cobzarul din 1860. Prin apariţia Cobzarului, anul 1840 devine istoric pentru întreaga spiritualitate ucraineană.
Concluzionând, un lucru rămâne de netăgăduit: înainte de a fi talentat în pictură, Şevcenko era atins de aripa geniului poetic. În existenţa sa telurică, Şevcenko a parcurs, preţ de mai mulţi ani, o ,,scurtcircuitare” spirituală, datorată, în primul rând, condiţiei sale sociale…,,chingile iobăgiei ”i-au înfrânat efuziunile lirice, care au rămas multă vreme să se zbuciume şi să clocotească în interior, pentru ca, simţind ,,suflul libertăţii”,să izbucnească plenar într-o…,,cărticică” epocală !
Reacţia imediată a prietenilor săi cei mai apropiaţi a fost contradictorie. O reţinem pe cea a lui I.Panaev, care după moartea lui Şevcenko, nota: ,,L-am văzut pentru prima dată pe Şevcenko acum peste douăzeci de ani în urmă la o seară la Hrebinka…Prietenii maloruşi vorbeau încă atunci despre el cu înflăcărare şi spuneau că Şevcenko promite să dea la iveală un talent poetic genial…”
IV.2.ANUL 1840 – O DATĂ EPOCALĂ ÎN EVOLUŢIA
SCRISULUI UCRAINEAN
Pe 18 aprilie 1840, la tipografia lui E.Ficher, sub redactarea lui P.Martos şi finanţaţor în acelaşi timp, vedea lumina tiparului la Sankt Petersburg o culegere de poezii de 115 pagini, sub titlul COBZARUL LUI TARAS ŞEVCENKO, în care erau cuprinse 8 titluri:
*Gânduri ale mele, gânduri *Perebendea *Katerina
*Plopul *Meditaţie (la ce bun sprâncene negre) *Către Osnovianenko *Ivan Pidcova *Noaptea lui Taras
Impactul uriaş al apariţiei Cobzarului avea să fie consemnat mult mai târziu, de către Ivan Franko, cel mai important poet ucrainean de după Şevcenko: ,,Apariţia cobzarului lui Şevcenko în anul 1840 la Petersburg, trebuie considerată ca o dată epocală în dezvoltarea scrisului ucrainean, a doua după Eneida lui Kotlearevski”.
Reacţia imediată a presei petersburgheze a vremii a fost edificatoare. Gazeta literară nr.36/1840 scria: ,,Noi am citit această culegere cu mare satisfacţie şi o recomandăm tuturor iubitorilor de poezie malorusă”. Ziarul PRAVDA a remarcat laudativ strălucitul eveniment, subliniind că editarea Cobzarului l-a aşezat pe Şevcenko în rândul ,,celor mai importanţi poeţi naţionali”. Revista SOVREMENIK a lui Pletniov, revista Contemporanul, au reacţionat pozitiv, aceasta din urmă consemna în nr.3/1840: ,,Dintre toate creaţiile poetice care au apărut în ultimele 3 luni, cea din urmă (Cobzarul) este demnă de laudă. Ea este scrisă în malorusă….cine înţelege limba malorusă va citi această culegere, desigur, cu satisfacţie şi recunoştinţă”.
Pozitiv a reacţionat şi ziarul MAIAK (FARUL), creându-se pericolul ca tânărul poet să ajungă sub tutela sa.
În anul 1841 a fost editat, separat, poemul HAIDAMACII şi au fost tipărite în almanahul Rândunica a lui E.Hrebinka, poeziile Vânt năvalnic, Întru veşnica amintire a lui Kotlearevski, Vrăjita, Curge apa-n marea albastră şi un fragment din poemul Haidamacii. La apariţia Cobzarului şi a poemului Haidamacii s-au iscat contraziceri între jurnalele FARULşi ÎNSEMNĂRI NAŢIONALE, iar cel mai autoritar critic al vremii-V.Belinski, obiectând neadevărurile istorice din poem, aducea totodată aprecieri pozitive. Succesul Cobzarului în rândul cititorilor, imediat după apariţie, a fost uriaş. Nici o carte editată înainte nu a cunoscut o asemenea popularitate. Această cărticică înmănunchind 8 texte ale tânărului poet, până nu demult iobag, a aşezat dintr-o dată numele lui Şevcenko pe primul loc în literatura ucraineană. Cobzarul a rezolvat în mod novator problema literaturii naţionale, întrebările privind limba şi stilul literar…a împrăştiat într-o clipă apatia pentru citit şi a trezit dragostea pentru cuvântul natal, alungat din uzul cotidian nu numai în cercurile înstărite, dar şi din limba ţăranilor Recenzii au apărut aproape în toate jurnalele şi gazetele peters-burgheze. Chiar şi reprezentanţii publicaţiilor reacţionar-conservatoare, care au recurs la expresii indecente privind limba ,,mujică” a Cobzarului, nu au putut să nu recunoască strălucitul, proaspătul, originalul talent al tânărului poet.
IV.3. ŞEVCENKO – ÎNTEMEIETORUL
NOII LITERATURI UCRAINENE
Începutul noii literaturi ucrainene trebuie aşezat pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, odată cu apariţia ENEIDEI lui Kotlearevski în 1798, dar baza scrisului novator ucrainean o reprezintă un proces de mai lungă durată, care a cuprins întreaga jumătate a sec. al XIX-lea. Reprezentanţii literaturii din această perioadă – I.Kotlearevski, P.Hulak-Artemovski, H.F.Kvitka-Osnovianenko, E.P.Hrebinka, L.I.Borovikovski, A.L.Metlinski, M.I.Kostomarov etc.au adus elemente noi în creaţiile lor, în care au apărut principii originale de reflectare artistică a realităţii, noi teme, noi genuri, noi stiluri. Au utilizat cu largheţe limba naţională, au făcut eforturi pentru elaborarea unei limbi literare şi au impus normele ortografice ale limbii, apropiindu-se cât mai mult de aspiraţiile estetice ale poporului în mijlocul căruia s-au afirmat ca scriitori. Nu întotdeauna însă, în creaţiile lor acest spirit novator şi-a găsit expresie ideală, specifică autorilor exponenţiali ai marilor literaturi universale.
Abia opera lui Taras Şevcenko, pe care chiar criticii contemporani ai poetului l-au numit pe drept întemeietorul noii literaturi ucrainene, a adus o sinteză a acestor principii şi o estetică viguroasă privind rolul scriitorului în societate.
Literatura ucraineană de până la Şevcenko s-a rezumat la zugrăvirea vieţii de la ţară şi la prelucrarea unor motive folclorice, ceea ce a făcut şi Şevcenko, dar el a reuşit să descifreze adâncimea raporturilor sociale din lumea sătească, cauzalitatea conflictelor de clasă, bogăţia sufletească a personajelor acestei lumi.
Creaţia lui Şevcenko a adus în literatura ucraineană teme, motive şi genuri noi, necunoscute până la el, în toată plenitidinea şi policromia lor. El a ridicat stadiul literaturii la un nivel artistic fără precedent, comparabil, pe de o parte, cu cel al marilor creaţii europene ale vremii, iar pe de alta, conferindu-i o importanţă deosebită în viaţa socială şi spirituală a poporului său.
Patosul romantic al lui Şevcenko poartă amprenta epocii dramatice pe care o parcurge poporul ucrainean, epocă în care avântul de afirmare naţională se află faţă în faţă cu necruţătorul paloş al autocraţiei dominatoare, în stare să frângă dreptul la existenţă ale limbii, literaturii şi spiritualităţii ucrainene. Dar veridicitatea şi obiectivitatea zugrăvirii realităţii imediate îl apropie mult şi de estetica realistă, al cărui reprezentant de frunte era Gogol, pe care l-a apreciat mult şi la care a remarcat două principii de bază ale creaţiei sale – ,,râsul denunţător, satira şi elementul eroic – întruchipat în figura lui Taras Bulba – şi îndreptarea acestor elemente către social”. După ce a citit Suflete moarte, Şevcenko îl defineşte pe Gogol drept ,,omul, dăruit cu cea mai adâncă inteligenţă, cu cea mai delicată dragoste pentru oameni”.
Ca să fii un scriitor naţional, adică al poporului tău, trebuie, în primul rând, să cunoşti adânc viaţa poporului, să cunoşti felul de trăi şi năzuinţele semenilor tăi, să îi iubeşti. Să te porţi în faţa maselor nu ca un domn, ci ca om simplu, în faţa căruia, ele la rândul lor, să-şi deschidă sufletul cu totul. Să iubeşti şi să înveţi folclorul – acele izvoare care ajută pe scriitor să înţeleagă viaţa poporului, cu adâncurile sale spirituale.În concepţia lui Şevcenko, arta există atunci când există creaţie, când artistul zugrăveşte creator realitatea, şi în lumina înţelegerii sale, o redă artistic şi nu o copiază fără exprimarea propriei atitudini faţă de ea. Pătrundea acum în literatura ucraineană prioritatea specificului naţional, cu o originalitate caracteristică literaturilor slave pe care Şevcenko o vedea nu numai pe fondul unirii literaturii culte cu folclorul, ci şi în rolul penetrării literaturii în viaţa poporului, atât în plan estetic cât şi în cel existenţial. De aceea el trebuie aşezat în rândul romanticilor ruşi şi polonezi – Puşkin, Lermontov, Mickiewicz- care tratează activitatea literară ca principala îndatorire de slujire a patriei în noile ei condiţii.
În final, reiterând dimensiunile polivalente ale creaţiei lui Şevcenko, nu putem neglija elementele profund realiste ale marilor sale poeme sociale – Visul, Caucazul, Şi celor morţi, şi celor vii…etc. – care cultivă o nouă atitudine a scriitorului faţă de realitate, prin prisma unui nou ideal estetic.Poetul reacţionează la evenimentele politice ale vremii – lupta popoarelor Caucazului împotriva ţarismului, revoluţia de la 1848, pregătirea reformelor populare de la sfârşitul anilor 1850 – descriind veridic tablouri şi personaje, care sunt caracteristice raporturilor sociale ale epocii, oglindeşte întâmplări dramatice din viaţa de familie. Prin toate acestea viitoarea evoluţie a literaturii ucrainene a urmat căile larg deschise de poetul naţional.
Valorificând creator opera literară a înaintaşilor săi, dar mizând, în primul rând, pe talentul său de geniu, Şevcenko a durat o operă originală, atât prin conţinutul ei profund uman, social, cât şi printr-o realizare artistică inconfundabilă. Odată cu apariţia lui Şevcenko, literatura ucraineană a dobândit importanţă universală şi a intrat în rândul marilor literaturi ale lumii.
Text: Constantin Hlușneac
Grafică: Konstantin Ungureanu-Box
