Text: Constantin Hlușneac
Grafică: Konstantin Ungureanu Box
Cap.V RECEPTAREA CREAŢIEI POETICE
ŞEVCENKIENE ÎN ROMÂNIA
Capitolul al cincilea, un capitol complex, întrucât trebuia să prezinte problematica principală a lucrării de doctorat, este structurat pe următoarele subcapitole:
V/1.Repere ale relaţiilor culturale româno-ucrainene până la pătrunderea operei lui Şevcenko în România.
V/2. Poezia lui Şevcenko în România, având 4 părţi:
V/2A.Începuturile
V/2B.Momentul Sadoveanu
V/2C.Traducătorul aşteptat: Victor Tulbure
V/2D. Demersuri comparatistice privind traducerile româneşti din poezia lui Şevcenko, la rândul lui cu alte 4 părţi:
*V/2D1)Introducere în poetica/ Poietica traducerii
*V/2D2)Testamentul lui Taras Şevcenko în limba lui Eminescu
*V/2D3) Cel mai frumos pastel din literatura ucraineană şi destinul lui în literatura română
*V/2D4) CAPCANELE CVASI-TRANSPUNERII
V.3. O NOUĂ ABORDARE A LUI ŞEVCENKO ÎN ROMÂNIA
Observaţie: dezvoltând ideea noastră, precizăm că, în lucrarea de diplomă, acest capitol este cel mai vast, anume problematicile sunt expuse în 98 de pagini din cele 302 ale lucrării, adică practic se întinde pe 1/3 din, poate, cea mai importantă carte dedicată marelui poet ucrainean. De aceea vom aborda o descriere cât mai succintă, în aşa fel încât, fără a ştirbi importanţa problemelor prezentate, să realizăm o recenzie care să nu obosească, dar care să menţină viu interesul cititorului pentru creaţia poetică şevcenkiană.
V.1.REPERE ALE RELAŢIILOR CULTURALE ROMÂNO – UCRAINENE PÂNĂ LA PĂTRUNDEREA OPEREI LUI ŞEVCENKO ÎN ROMÂNIA
Relaţiile de prietenie şi de sprijin reciproc, dintre poporul român şi cel ucrainean, determinate de statutul geografic de vecinătate, de suferinţele comune şi de lupta în numele unui ideal comun de independenţă naţională şi socială, s-au reflectat de-a lungul timpului şi în zestrea spirituală a celor două popoare: cântecele bătrâneşti româneşti şi dumele ucrainene. Concret, alianţa dintre Ion Vodă cel Cumplit şi cazacii ucraineni a creat o comunitate de aspiraţii între cele două popoare vecine.
Dar acela care poate fi considerat cel mai bogat în fapte privind relaţiile culturale româno-ucrainene în secolul al XVII-lea, este Petru MOVILĂ, descendentul unei familii de domnitori români, devenit ,,arhiepiscop-mitropolit al Kievului, al Galiţiei şi al întregii Rusii”. Iată câteva repere din opera imensă a lui Petru Movilă:
-refacerea bisericilor vechi şi ridicarea altora noi.
-întemeierea Academiei din Kiev.
-în 1640 întocmeşte lucrarea Mărturisirea de credinţă ortodoxă, care a devenit îndreptar pentru întreaga ortodoxie.
-trimiterea în ţară, prin eforturile sale, de tipografi şi tipografii, tipărituri şi manuscrise, dascăli bine pregătiţi pentru şcolile înfiinţate de Vasile Lupu şi Matei Basarab.
-a fost un adept al politicii de reconciliere dintre confesiunile creştine, catolice, ortodoxe şi protestante şi de pornire a cruciadei împotriva turcilor.
Aprecierile urmaşilor privind personalitatea lui Petru Movilă sunt unanime. Ucrainenii îl consideră cu mândrie drept personalitatea care ,,joacă cel mai de seamă rol în întărirea ortodoxiei în Ucraina”, iar istoricul rus VENELIN se întreba la un moment dat :,,Care dintre cei doi bărbaţi cu numele de Petru este reformatorul îndrăzneţ al imperiului rusesc şi căruia, prin urmare, i se cuvine titlul de ,,mare”: Petru I – ţarul Rusiei, sau Petru Movilă?” Istoricii polonezi, în frunte cu Al.Jablonovski, îl revendică pentru Polonia, iar istoricul român P.Panaitescu aprecia că ,,Petru Movilă este un dar românesc făcut ortodoxiei”.
Amintim apoi lucrările marelui nostru istoric Nicolae Iorga; studiile valoroase ale lui P.Constantinescu-Iaşi: Relaţiile culturale româno-ruse din trecut, Bucureşti, 1964 şi Din relaţiile culturale româno-ruse de-a lungul veacurilor, Bucureşti, 1957, remarcate de cercetătoarea Magdalena Laszlo-Kuţiuk, care îşi exprimă însă regretul că ambii istorici români asimilează poporul ucrainean cu cel rus, că, în lucrările lor, nu există o naţiune ucraineană aparte.
În epoca modernă, despre studii aprofundate privind legăturile culturale româno-ucrainene, se poate vorbi mult mai târziu, începând cu investigaţiile cercetătoarei Eufrosina Dvoicenko-Markova, care se va opri asupra relaţiilor lui Alexandru şi Bogdan Petriceicu-Hasdeu cu ştiinţa şi literatura rusă, înglobând şi problema legăturilor cu Ucraina.
Alexandru Hasdeu, născut în 1811 la Cristineşti, lângă Hotin, îşi face educaţia în imperiul rus, de aceea operele sale sunt scrise în limba rusă. Îşi face studenţia la Universitatea din Harkov, făcând parte din gruparea – Şcoala romantică de la Harkov. Iniţiată de Ismail Srejnevski, gruparea a jucat un rol important în destinele literaturii ucrainene, manifestând interes pentru etnografia şi folclorul ucrainean. Reţinem:
-colaborarea lui A.Hasdeu la culegerea folclorică – Trecutul Zaporojean, în care publică folclor românesc tradus de el în limba rusă, trezind interesul lui Srejnevski pentru acesta .
-s-a interesat intens de figura filozofului ucrainean Grigore Skovoroda, căutând să-şi formeze el însuşi o platformă filozofică.
Magdalena Laszlo-Kuţiuk, remarcă în studiile sale că A.Hasdeu a fost unul dintre primii care au subliniat importanţa cercetării limbii române pentru înţelegerea unor fenomene din limbile slave: ,, Sugestiile sale au însemnat un imbold pentru literaţii din Ucraina, influenţându-l direct chiar şi pe marele bard al Ucrainei, Taras Şevcenko”.
Bogdan-Petriceicu Hasdeu se numără printre puţinii învăţaţi români care au cunoscut istoria şi cultura Ucrainei şi cărora le va rezerva un loc important în preocupările sale ştiinţifice. Interesul pentru Ucraina i-a fost trezit prima dată de tatăl său, iar mai târziu acest interes s-a adâncit datorită studiilor pe care le-a făcut la aceeaşi Universitate din Harkov, probabil doar un singur an, între anii 1856-1857. Iată câteva din scrierile sale literare care atestă faptul că el s-a folosit de izvoarele istorice ucrainene:
-piesa în limba rusă, neterminată, Domniţa Ruxandra.
-monografia istorică Ioan Vodă cel Cumplit.
-lucrarea poetică, balada Ionaşcu Vodă, apărută în revista ,,Din Moldova”, nr.1, Iaşi, 1862.
Chiar şi în lucrările filologice se găsesc fapte care dovedesc interesul său pentru Ucraina. Astfel, în Ethimologicum Magnum Romaniae, se găsesc numeroase nume de români care au jucat un rol în istoria Ucrainei, precum şi interesante consideraţii asupra unor cuvinte româneşti: bădică, bădiţă, balaur, baltă, bâlca, aidamac etc., a căror evoluţie semantică Hasdeu caută să o lămurească mai bine, făcând paralelisme cu limba ucraineană.
Ca şi tatăl său, B.P.Hasdeu a avut merite deosebit de mari în popularizarea folclorului ucrainean în ţara noastră.
* * * * * * * *
În perioada războiului pentru independenţă, în relaţiile culturale româno-ucrainene intervine un factor cu totul nou, deosebit de interesant, şi anume contactele ce se stabilesc cu emigraţia politică ucraineană. Aceste contacte vor imprima un conţinut politic militant relaţiilor literare româno-ucrainene din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, când va pătrunde pentru prima dată în România şi opera lui Şevcenko .
Figura centrală a emigraţiei politice ucrainene a fost Mihail Dragomanov, profesor de istorie la Universitatea din Kiev, care s-a exilat benevol în Elveţia, la Geneva, ca semn de protest împotriva Decretului de la Ems, semnat de ţarul Alexandru al II-lea în 1876, prin care se dădea o grea lovitură culturii ucrainene.
În emigraţie la Geneva, Dragomanov întreprinde următoarele activităţi:
-publică culegeri de articole sub titlul Obştea
-între 1878 şi 1882, redactează revista cu acelaşi nume
-desfăşoară o vastă acţiune de editare şi a operelor interzise de cenzură ale lui Şevcenko.
-în jurul lui se grupează figuri eminente ale mişcării culturale ucrainene, printre care scriitorul Ivan Franko.
-în perioada 1877-1881 realizează primele sale contacte cu România.
Preocupat de eliberarea popoarelor din Balcani, el îşi pune problema dacă Rusia ţaristă poate îndeplini cu cinste misiunea de a sprijini această luptă, atunci când în interiorul ei existau stări de lucruri analoge cu cele din Imperiul Otoman.
Faţă de români are o atitudine de simpatie şi de admiraţie, lucru care se desprinde din articolul Ucraina şi centrele, datând din 1877, din care cităm selectiv:,,…în România, de pe acum, după numărul locuitorilor pe care îi are, sunt mai mulţi studenţi în universităţi decât în Rusia, ceea ce nu e de mirare, fiindcă România are de pe acum două universităţi, deşi Moldova şi Ţara Românească împreună sunt mai mici decât două gubernii mijlocii la noi…nimeni nu poate afirma cu cuget curat, că prezenţa în armata noastră a câtorva zeci de mii de români nu a însemnat nimic, atunci când Osman Paşa era pe punctul să ocupe Şistovul…”.
-Dragomanov apelează la ajutorul oamenilor înaintaţi din România, pentru cauza poporului ucrainean. Le cere sprijinul în transportarea unor publicaţii ale sale către Ucraina, printre care numeroase exemplare din Şevcenko şi Franko.
-manifestă interes pentru mişcarea socialistă din România şi în primăvara anului 1879 trimite o scrisoare însoţită de un manifest românului Zamfir Arbore, din care cităm:,,…Socialiştii români sunt pentru noi de două ori tovarăşi, nu sunt numai socialişti, dar ne sunt şi vecini de ajutorul cărora nu ne putem lipsi în munca din ţara noastră spre folosul poporului nostru…Istoria civilizaţiei Ucrainei nu-l va uita pe Petru Movilă din Moldova, întemeietorul Academiei din Kiev în secolul al XVII-lea…cântecele ucrainene amintesc despre ,,frumoşii valahi”, ,,valahii constructori…”. Întreţine legături şi cu alte personalităţi din România, care activau în mişcarea muncitorească:Constantin Dobrogeanu Gherea, având cu acesta un schimb de scrisori, din care, din păcate nu ni s-a păstrat nimic. Legăturile cu prietenii sunt atât de puternice, încât, la un moment dat, emigranţii ucraineni – îndeosebi M.Pavlik şi S.Podolinski, se gândeau să-şi mute sediul central la Iaşi, fiind mai aproape de Ucraina. Dar atentatul narodovolţilor împotriva ţarului Alexandru al II-lea de la 1 martie 1881, îi determină să renunţe la acest plan, deoarece ar fi fost greu să se desfăşoare pe teritoriul românesc o acţiune politică împotriva regimului ţarist.
-continuă legătura cu Z.Arbore, care ajungând redactor la oficiosul Telegraful, îi publică două scrisori. În numărul din 15 februarie 1882, apare prima scrisoare interesantă a lui Dragomanov, în care acesta expune esenţa panslavismului, arătând că în Rusia şi Austro –Ungaria se dezvoltă o mişcare de eliberare a popoarelor slave, care nu urmează însă făgaşul preconizat de vechiul panslavism, de unire a tuturor popoarelor slave sub oblăduirea Rusiei ţariste, ci urmează direcţia federalistă, şi anume autonomia lor proprie şi federaţiunea gintei slave. În a doua scrisoare publicată în Telegraful din 12 martie 1882, Dragomanov dezbate problema pericolului expansionismului german spre Răsărit iar Z.Arbore remarcă câtă importanţă are acest fapt pentru România.
-în mod constant Dragomanov s-a interesat de folclorul românesc şi apropierea acestuia de folclorul ucrainean, în cadrul studierii comparate a acestora. Elaborează lucrarea Anecdotele turceşti în creaţia populară ucraineană, în care urmăreşte reflexele povestirilor despre Nastratin Hogea.
În rândul acelor ucraineni care nutreau interes şi simpatie pentru poporul român se cuvine a fi menţionat şi numele lui Ivan Franko, considerat de revoluţionarii din România ca omul lor de încredere de la Lvov, căruia îi transmiteau diferite mesaje din partea lui Dragomanov sau din partea lui F.Volkov, colaboratorul direct al lui Dragomanov, care între 1878-1882 se afla în România.
Receptarea folclorului ucrainean în România s-a făcut din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, începând cu Bogdan Petriceicu Hasdeu. El va contura o modalitate ştiinţifică de receptare a folclorului ucrainean, care se va impune în folcloristica românească, prin studiile de cercetare întreprinse, astfel:
-în anul 1865 publică monografia istorică Ion Vodă cel Cumplit, plecând de la o legendă ucraineană.
-Scrie apoi articolul Ştefan cel Mare şi Italia, în care face unele afirmaţii deosebit de interesante cu privire la Cântecul despre Ştefan Voievod, operă de o importanţă capitală pentru studiul poeziei populare ucrainene. În articol, Hasdeu vorbeşte despre gloria europeană a lui Ştefan cel Mare, în temeiul a o serie de documente aduse din Italia şi publicate în ,,Columna lui Traian”, din care se trage concluzia că balada poporană Cântecul despre Ştefan Voievod se cânta tocmai la Veneţia. În jurul baladei poporane, Ion Cozmei dezvoltă un studiu de proporţii pe câteva pagini, relevantă fiind scrierea lui I.Franko:,,În general, cea mai veche perioadă din istoria căzăcimii, mai ales în secolul al XVI-lea, este strâns legată de evenimentele din Muntenia şi Moldova şi unul dintre cele mai vechi cântece populare ale noastre, întâmplător păstrat până azi, din anul 1572, cântă pe voievodul Ştefan”. Relevantă este de asemenea balada scrisă de V.Alecsandri, la cererea lui Hasdeu, de a restaura ipotetica formă românească a cântecului. Ea se numeşte Ştefan Vodă şi Dunărea, fiind prima creaţie românească influenţată nemijlocit de un model ucrainean. Pătrunşi de frumuseţea versului bardului de la Mirceşti, o redăm în întregime, cu precizarea că dacă în traducerea lui Hasdeu, balada are doar 20 de versuri, balada lui Alecsandri are 60 de versuri, scrise în stilul său inconfundabil :
-Dunăre, ce plângi tu oare? /-Plâng o floare de sub soare
Ce din sânu-mi a răpit/ Ştefan Vodă cel cumplit !
Pe cel ţărm bătut de valuri,/ Sus pe zare, sus pe maluri,
Sunt trei cete de oşteni/ Turci, tătari şi moldoveni.
Una-i ceata Hanului,/ Una-i a Sultanului,
Una-i a Ştefanului ! / Iar în câmpul cel turcesc
Mii de săbii zăngănesc,/ Iar în câmpul tătărăsc
Mii de arcuri săgeţesc,/ Iar în cel moldovenesc
Doi luceferi strălucesc:/ Ştefan Vodă cel frumos
Şi-o copilă – chip duios !/ Fata plânge, fata zice:
-Lasă-mă să fug de-aice/ O, Ştefane, scumpul meu !
Domnul zice:-Nu, nu vreu,/ Nu, pre sfântul Dumnezeu !
Că-mi eşti dulce la privit/ La privit şi la iubit
Ca lumina soarelui/ În lupta viteazului.
-De-ţi sunt dragă, de-s frumoasă,/ ia-mă, doamne, ori mă lasă.
-Ba de-o fi să lupt pe dată/ Chiar cu Dunărea turbată,
Nu te las nici de un pas/ Nici chiar morţii nu te las.
-Nu?…rămâi apoi cu bine/ Că tu n-ai parte de mine !…
Fata zice şi s-aruncă /În cea Dunăre adâncă !…
Valurile clocotesc/ Pe copilă-nvăluiesc,
Şi-o azvârl din val în val, / Depărtând-o de la mal !
Turcii stau încremeniţi/ Moldovenii împietriţi
Şi tătarii înlemniţi./ Stau şi vulturii-n zburare,
Stau şi caii-n alergare./ Căci deodată ce se vede?
Cine-n valuri se repede ?/ Ştefan Vodă cel vestit,
Domnul cel nebiruit ! / El s-avântă nebuneşte
Şi înoată voiniceşte,/ Taie-o brazdă, taie nouă,
Taie Dunărea în două/ Şi pre fată mi-o ajunge
Şi la piept cu foc o strânge/ Şi se-ntoarce fericit
Sus pe malul înflorit “.
Prin articolul său Ştefan cel Mare şi Italia, Hasdeu a adus Cântecul despre Ştefan Voievod şi în circulaţia ştiinţifică din România, dar interesul său pentru folclorul ucrainean s-a manifestat şi cu alte ocazii, o dată prin publicarea studiului comparatistic Frunză verde:o pagină pentru istoria literaturii române, a doua oară în articolul Poezia ruteană în legătură cu istoria română.
Alături de dimensiunea profund ştiinţifică impusă de B.P.Hasdeu prin cercetarea comparată a folclorului celor două popoare în cadrul relaţiilor culturale româno-ucrainene, Ion Cozmei consideră că poate sta, prin semnificaţia ei valorică, şi pătrunderea operei lui Şevcenko în spaţiul spiritual românesc.
Text: Constantin Hlușneac
Grafică: Konstantin Ungureanu Box
