ION COZMEI, O stea a Bucovinei, Viața și opera de Constantin Hlușneac (XVII)

    0
    208

    Text: Constantin Hlușneax

    Grafică: Konstantin Ungureanu-Box

    V.2.POEZIA LUI ŞEVCENKO ÎN ROMÂNIA

    V.2.A. ÎNCEPUTURILE

    Pătrunderea operei lui Şevcenko în România, mai ales a poeziei, constituie elementul suprem al relaţiilor literare româno – ucrainene de la sfârşitul secolului al XIX –lea, deşi în comparaţie cu alte ţări europene, această pătrundere s-a făcut relativ târziu.

                Şevcenko a fost popularizat pentru prima dată în România de către reprezentanţi ai cercurilor socialiste – literaţi emigraţi din Rusia şi stabiliţi în România, care îi foloseau opera în scopuri de agitaţie politică, revoluţionară: C.Dobrogeanu Gherea, N.Zubcu-Codreanu, doctorul Russel, Zamfir Arbore etc. Aceştia menţineau legături cu emigraţia politică ucraineană, luând parte activă la expedierea operelor interzise ale lui Şevcenko în Ucraina, peste graniţă..

                Prima menţiune despre opera lui Şevcenko în publicistica românească este articolul Un poet ucrainean, apărut în revista Contemporanul nr.1/1886 şi el este de fapt , o traducere a unui articol din gazeta franceză ,,Le Temps”, din 17 aprilie 1886, tălmăcit la rândul său din revista engleză Mac Millans Magasine al unui articol semnat de W.R.Morfill. Acest articol, oferă primele informaţii biografice despre Şevcenko şi, deşi a trecut printr-o traducere dublă, dă şi prima versiune în limba română a unei poezii şevcenkiene, tradusă în proză, fără titlu, dar redând destul de bine sensul poeziei scrise de Şevcenko în cazemata Petropavlovsk din Petersburg, în anul 1847.  Dar primul articol consacrat în întregime operei bardului ucrainean este cel intitulat Taras Şevcenko, apărut pentru prima dată în Almanahul social-democrat pe anul 1894, semnat de C.D.Gherea, originar el însuşi din Ucraina şi cunoscător al operei lui Şevcenko. Deşi gestul lui C.D.Gherea trebuie privit aşa cum se cuvine, impactul articolului în spaţiul românesc se va petrece exclusiv în rândurile cercurilor socialiste ale vremii, însuşi semnatarul lui fiind un critic cu o vădită ideologie socialistă, ideologie care pătrundea în acea vreme în societatea românească şi care, în spirit marxist, aşeza existenţa socială înaintea conştiinţei.  Gherea se oprea, în analiza operei poetice a lui Şevcenko, cu precădere asupra momentelor de critică socială, căutând să desprindă din ele chemarea la luptă împotriva nedreptăţilor sociale, să descopere în ele un program de acţiune care să găsească ecou în rândurile muncitorilor din România. Viziunea critică a lui Gherea are un singur obiectiv: lupta omenirii pentru socialism. De aceea, ecoul articolului în principalele reviste literare a fost minor. Doar Evenimentul literar din 23 februarie 1894, reproduce finalul articolului iar revista socialistă L’Ere nouvelle, nr.5. 1894, din Franţa, condusă de socialistul român George Diamandi, face unele referinţe generale cu privire la situaţia grea a iobagilor. În spaţiul revuistic românesc, articolul lui Gherea este reprodus în întregime abia în anul 1900, în două obscure reviste socialiste: Povestea vieţii, Bucureşti – Focşani, 24 martie1900, şi Gutemberg, Bucureşti, numărul festiv din 1 iunie 1900. Mult mai târziu finalul articolului va fi publicat în Adevărul literar şi artistic din 20 martie 1921, iar peste 45 de ani de la apariţia lui, el este folosit ca punct de plecare pentru articolul lui C.Vâlcovan (pseudonimul lui I.Constantinovski), publicat tot în Adevărul literar şi artistic din 12 martie 1939, în care se precizează că ,,marele critic comunist nu numai că priveşte opera lui Şevcenko din perspectiva revoluţiei socialiste înfăptuite în URSS”, dar chiar îi sugerează cititorului inevitabilitatea unor transformări similare şi în ţara noastră.

                Dincolo de limitele deja menţionate, trebuie să  recunoaştem cu obiectivitate, că prin articolul despre Şevcenko, criticul de la Contemporanul, a încercat, şi în mare parte a reuşit, să-l aducă pe marele bard ucrainean în conştiinţa cititorilor români. Gherea a fost primul la noi care a relevat fondul umanist al operei lui Şevcenko, care, prin caracterul său profund literar, devine un element de valoare universală.

                Punctul culminant al articolului lui Gherea îl atinge, fără îndoială, analiza marelui poem şevcenkian Maria, unde Sfânta Fecioară este umanizată la nivelul oamenilor simpli din popor, ea fiind totuşi sfântă prin altruismul iubirii ei, ,,prin lupta şi suferinţa ei pentru cei mici şi nenorociţi, pentru adevăr şi pentru lumină”.

    Un alt popularizator al lui Şevcenko în ţara noastră –Zamfir Arbore, face parte din aceeaşi generaţie de narodnici ruşi stabiliţi în România ca şi C.D.Gherea. Arbore trece în România în 1877, cu scopul de a propaga literatura revoluţionară în rândul armatei ruse, angajată în război cu Turcia, fiind un bun cunoscător al operei lui Şevcenko, pe care îl numeşte ,,poetul ţărănimii”, la fel cum Gherea îl va numi, cam în acelaşi timp pe George Coşbuc, sintagmă care se va dovedi, peste vreme, nefastă pentru ambii poeţi, îngustând pe de o parte, dimensiunea viziunilor lor artistice, iar pe de alta, neglijând latura estetică a operei lor.

                Deşi caracterizarea pe care o face Zamfir Arbore operei lui Şevcenko este mult în urmă faţă de cea făcută de Gherea, meritul lui Arbore este acela că el a adus unele elemente inedite cu privire la viaţa şi opera poetului: vorbeşte pentru prima dată, mai amănunţit la noi, despre lupta lui Şevcenko pentru înfrăţirea popoarelor slave, despre activitatea sa în cadrul societăţii secrete ,,Frăţia Chiril şi Metodiu”. Este primul care a produs o traducere în versuri a unei poezii şevcenkiene şi anume celebrul text Testamentul, tradus de el cu titlul Porunca.

                Datorită muncii de popularizare desfăşurată de C.D.Gherea şi Z.Arbore, numele lui Şevcenko va începe să devină popular la începutul secolului al XX-lea, mai ales, în rândurile tineretului  socialist (Magdalena Laszlo), dar îi va interesa şi pe câţiva scriitori români mai vârstnici, printre care Panait Istrati şi Ştefan Petică. Acesta din urmă, este autorul uneia dintre cele mai frumoase caracterizări ale poeziei lui Şevcenko, plasată, din păcate, în contextul literaturii ruse.

                Merită de asemenea amintită influenţa operei lui Şevcenko asupra lui Barbu Lăzăreanu, un poet minor, a cărui viaţă a fost legată de propagarea ideilor socialismului în România. Ca bibliotecar la Botoşani, a scris, în 1905, un manifest în versuri, care se chema Deşteptătorul şi care a fost tras la şapirograf în 80 de exemplare. În 1907, manifestul este tipărit în primul număr al revistei Viitorul social, sub titlul Rapsodie. Folosind în manifest motive din operele lui Puşkin, Tolstoi, Şevcenko, Lăzăreanu a zugrăvit profundele suferinţe ale popoarelor  Rusiei şi şi-a exprimat credinţa în apropiata lor victorie.

                Începuturile secolului al XX-lea marchează şi primele traduceri în româneşte ale operei lui Şevcenko, e adevărat destul de timide, dar interesante prin tematica abordată de marele bard ucrainean:

    -prelucrarea baladei şevcenkiene Vrăjita, apărută în ziarul Epoca din 18 octombrie 1901, sub titlul Fecioara fermecată, aparţinând lui G.Madan, un scriitor mărunt care a trăit ani îndelungaţi în preajma lui Gherea, fiind administratorul restaurantului de la Ploieşti al criticului. Fecioara Fermecată este o prelucrare:balada lui Şevcenko  apare tradusă în proză, acţiunea este localizată în România, fiind mutată de pe malul Niprului pe malul Oltului.  

    -o altă traducere a unei poezii a lui Şevcenko a apărut în revista Drum drept de la Craiova, al cărei redactor era N.Iorga. Este vorba de cunoscutul pastel şevcenkian-Livada cu vişini de lângă casă, tradus de Virgil Tempeanu sub titlul Seara. Traducerea este destul de apropiată de original, degajând o atmosferă aparte, specifică spaţiului ucrainean.

                Dispariţia fizică a lui C.D.Gherea la 7 mai 1920, va marca şi o nefirească marginalizare, până la uitare, a poeziei lui Şevcenko, deşi relaţiile literare româno-ucrainene continuau să se desfăşoare şi în perioada interbelică, mai ales prin intermediul spaţiului cultural bucovinean. Numele lui Şevcenko va reveni în conştiinţa cititorilor români în anul 1939, la 125 de ani de la ziua naşterii marelui poet ucrainean.

                Despre modul cum a fost receptat Şevcenko în România interbelică ne informează cercetătorul rădăuţean O.Romaneţ, părerile sale, analizate astăzi, fiind evident subiective, dacă nu tendenţioase: ,,În perioada de după Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie…prin politica oficială se făcea totul ca numele lui Şevcenko să nu fie amintit…chiar cinstirea amintirii poetului, portretul lui în casa învăţătorului sau săteanului erau interpretate de putere drept propagandă politică interzisă”.

    Pe cale de consecinţă, Romaneţ apelează tot la spiritul lui C.D.Gherea şi la publicaţia Adevărul literar şi artistic ( a cărui redacţie era formată din M.Sadoveanu, I.Agârbiceanu, Gala Galaction), pe care-l consideră ca fiind organul cultural ,,cel mai progresist şi popular”, care ,, în perioada interbelică în spiritul tradiţiei zămislite de C.D.Gherea pentru popularizarea lui Şevcenko” a reprezentat ,,adevărata apreciere” a poetului ucrainean. Apoi Romaneţ face referinţe la articolul amintitului deja Vâlcovan – Marele poet al ţărănimii, publicat în 12 martie 1939 –  în termeni ditirambici, specifici unei perioade apuse. Sub pseudonimul Constantin Vâlcovan stătea Ilie Constantinovski, originar din sudul Basarabiei, participant activ la  mişcarea revoluţionară din România, student la drept în cadrul Universităţii din Bucureşti, publicist şi un demn urmaş al lui C.D.Gherea. Tot Romaneţ ne mai informează că în anul jubiliar 1939, au mai apărut articole despre Şevcenko în România Literară, nr.30 – Taras Şevcenko – poetul libertăţii naţionale, semnat de Gheorghe Ivanov, şi în ziarul AZI nr.4-125 de ani de la naşterea cântăreţului libertăţii ucrainene.Taras Şevcenko-poetul iobagilor, fără autor. Totodată mai face următoarea remarcă:,,Cel mai bun traducător interbelic al lui Şevcenko a fost basarabeanul I.Buzdugan”.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.