V.2.B. MOMENTUL SADOVEANU
Următoarea etapă de receptare şi popularizare a operei lui Şevcenko în România, Ion Cozmei crede că trebuie aşezată sub semnul lui Sadoveanu, din două motive:
1.personalitatea covârşitoare a romancierului după 1944 în cultura şi literatura română, tributară, din păcate, unui compromis greu de explicat astăzi;
2.orientarea imediată a lui Sadoveanu spre literatura ,,sovietică”, de care aparţinea implicit şi literatura ucraineană, dominată de opera transparent-mobilizatoare a lui Şevcenko (era speculată doar latura socială a poeziei şevcenkiene), pe care Sadoveanu o cunoştea direct şi o citea, probabil, în original. Se cuvine precizat chiar de la început că viziunea lui Sadoveanu asupra operei lui Şevcenko nu diferă prea mult de cea a lui C.D.Gherea, ba chiar este mult simplificatoare, datorită şabloanelor ,,realist-socialiste” ale vremii.
Iată momentele importante ale acestei viziuni:
-în 1945 în ziarul Veac nou, publică articolul Despre Taras Şevcenko, articol care cuprinde date biografice ale poetului ucrainean şi câteva referiri la opera sa poetică, în care îşi regăseşte şi prototipul unuia dintre eroii romanelor sale:este vorba de Nicoară Potcoavă. Articolul va deveni Cuvânt înainte la prima ediţie a Cobzarului în limba română, traducător fiind Victor Tulbure, care apare în 1952, an ce devine un an de cotitură pentru pătrunderea lui Şevcenko în spaţiul literar românesc.
-traduce personal pe Şevcenko în limba română. Încă din 1945, transpune în româneşte poemul istoric şevcenkian Ivan Pidkova, care la Sadoveanu devine Balada lui Nicoară Potcoavă, în care Ion Cozmei simte ,,parfumul istoric” al limbajului sadovenian.
-tot în anul 1945, traduce a doua poezie a lui Şevcenko, anume pastelul Livada cu vişini de lângă poartă, care poartă un titlu contradictoriu Primăvara.
-a 3-a creaţie şevcenkiană tradusă, este TESTAMENTUL, apărută la Kiev în 1961, şi în mai multe limbi.
În general traducerile lui Sadoveanu nu respectă rigorile prozodice ale originalului, se îndepărtează stilistic de textul şevcenkian, meritul lor fiind doar acela de popularizare în spaţiul românesc a unui scriitor de talie universală.
Demn de amintit este faptul că în ediţia pomenită din 1961, apare şi varianta moldovenească a Testamentului, avându-l ca autor pe L.Kornfeld. Această variantă este mult mai apropiată de original, păstrând măsura, ritmul şi rima.
Concluzionând, Ion Cozmei spune că Sadoveanu merită a fi considerat drept un veritabil popularizator al creaţiei Şevcenkiene în România, dar gestul său cel mai eficient în acest sens s-a concretizat în sprijinul acordat scriitorilor români dornici să se apropie de geniul ucrainean, printre ei numărându-se şi poetul Victor Tulbure.
Tânăr poet, la modă pe atunci, bun versificator, dar ancorat iremediabil în literatura prolet-cultistă a vremii, Victor Tulbure şi-a legat numele de Cobzarul ucrainean, deşi limba ucraineană îi era străină. Printr-un efort uriaş şi exemplar, renunţând, în cele din urmă la propria creaţie, sfătuit şi susţinut moral şi financiar de Sadoveanu, Victor Tulbure l-a tradus pe Şevcenko progresiv, reuşind ca în 1963, să ofere cititorului român o primă ediţie integrală a Cobzarului lui Şevcenko. Ediţia este prefaţată de Mihai Beniuc, preşedintele pe atunci a USR, întrucât Sadoveanu se stinsese din viaţă în anul 1961, nemaiapucând să vadă efortul final al lui V.Tulbure.
Cu această traducere, marele poet ucrainean atingea în anul 1963, apogeul receptării sale în România, intrând din circuitul marilor valori universale şi în spaţiul literar românesc. Ediţia integrală din 1963, va fi reeditată în ediţia academică din anul 1990, în cuprinsul celor 6 volume, a Operelor complete ale lui Şevcenko, apărută la Kiev. A fost şi ultima ediţie integrală a poeziei bardului ucrainean, întrucât, la scurt timp după apariţia ei, Victor Tulbure s-a stins din viaţă.
V.2.C.TRADUCĂTORUL AŞTEPTAT: VICTOR TULBURE
Lui Victor Tulbure, Ion Cozmei îi acordă doar atributul ,,aşteptat”, întrucât el este, deocamdată, traducătorul singular din România care a oferit o ediţie integrală Cobzarului, nefiind şi ,,traducătorul ideal”, din cel puţin două motive:
-nu era cunoscător al limbii lui Şevcenko
-textul original şevcenkian, la fel ca şi cel al lui Eminescu, de exemplu, se pare că este intraductibil în alte limbi şi numai un cunoscător al limbii ucrainene poate să-i bănuiască profunzimile şi dimensiunile axiologice.
Versiunea românească integrală a poeziilor lui Şevcenko, apărută în 1990, sub îngrijirea lui Dan Horia Mazilu, are în spate o istorie lungă, din care redăm:
-în 1952, apare prima ediţie în volum a Cobzarului, care cuprindea 30 de poezii importante ale bardului ucrainean, printre care marile poeme Katerina şi Caucazul, volum care i-a conferit lui V.Tulbure calitatea de traducător avizat. Necunoscând, însă, limba ucraineană, V.Tulbure a apelat la un bun cunoscător al acesteia – pe nume Silvestr Zavgorodnyi, redactor la gazeta ucraineană Veac nou, dar care apărea la Bucureşti.
-în 1957, apare ediţia revăzută şi adăugită, păstrând acelaşi Cuvânt înainte al lui Mihail Sadoveanu, dar înglobând încă 10 traduceri în plus, printre care poemele istorice Ivan Pidkova şi Haidamacii.
-în anul 1960, V.Tulbure scoate o ediţie intermediară sub titlul Poezii, în prestigioasa colecţie ,,Cele mai frumoase poezii”.
-urmează perioada anilor 1958-1963, numită de V.Tulbure însuşi ,,cincinalul şevcenkian”, când traducătorul a muncit zi şi noapte, pentru ca la a 150-a aniversare a zilei de naştere a poetului ucrainean, cititorul român să aibă o nouă ediţie a Cobzarului. Într-adevăr anul 1963, avea să consemneze apariţia în seria ,,Clasicii literaturii universale”, a primei ediţii integrale a poeziilor lui Şevcenko, cuprinzând 644 de pagini de poezie cu peste 20.000 de versuri, sub titlul COBZARUL, cu un Cuvânt înainte semnat de Mihai Beniuc : ,,Apariţia Cobzarului integral, tradus în româneşte de V.Tulbure, este cel mai mare omagiu pe care poate să-l aducă ţara noastră preţuirii marelui fiu al Ucrainei, drept gest al dragostei şi prieteniei neclintite pentru poporul ucrainean şi pentru popoarele sovietice”.
-în anul 1976, în seria ,,Biblioteca pentru toţi” a Editurii Minerva, a văzut lumina tiparului o selecţie din poezia lui Şevcenko, purtând titlul Poeme, cu un articol-prefaţă semnat de ucrainologul român şi scriitorul bilingv Stelian Gruia. Tot în acest volum apar şi destăinuirile traducătorului privind munca asupra tălmăcirii Cobzarului la îndemnul lui Sadoveanu şi amănunte despre participarea sa la sărbătorirea lui Şevcenko la Kaniv în 1961 şi 1964, destăinuiri grupate sub genericul Inscripţie pe o frunză de stejar.
-în anul 1990, cum s-a spus în capitolul precedent, apare o nouă ediţie integrală, practic cea din 1963 dar într-o nouă haină tipografică şi cu o substanţială şlefuire a textelor traduse. Comparând ediţia din 1990 a traducerii integrale a Cobzarului cu originalul integral şevcenkian, concluzia lucrării de doctorat nu este una dintre cele mai fericite. Şi ne sunt oferite în continuare motivaţiile acestei concluzii:
-prefaţatorul şi îngrijitorul ediţiei, Dn Horia Mazilu, ocoleşte emiterea unor consideraţii în legătură cu calitatea traducerii. Este sugerată doar munca asiduă a traducătorului pentru redarea cât mai adecvată a originalului .
-cercetate cu atenţie şi profesionalism, tălmăcirile lui V.Tulbure, deşi sunt înveşmântate într-o prozodie aproape perfectă şi au cantabilitate şi fior liric, aşezate faţă în faţă cu originalul, diferă substanţial, câteodată alarmant, atât din punctul de vedere al formei şi conţinutului, cât şi prin numărul sporit al versurilor în corpul variantelor traduse. Stelian Gruia constată şi el inexactităţile şi inadvertenţele în traducerile lui V.Tulbure şi propune el însuşi un număr de transpuneri în româneşte din poezia bardului ucrainean, oricum mult mai apropiate de original. Aceste aspecte îl determină pe Ioan Chideşciuc, în postfaţa la volumul Poeme, apărut la Editura Mustang, Bucureşti, 2001, să constate :,,Victor Tulbure realizează mai degrabă o semitraducere sau o traducere cvasiliberă, păstrând sau recreând doar atmosfera şevcenkiană” şi că este nevoie ,, de o nouă şi mai completă receptare a operei marelui romantic slav de către cititorul român, o sporită fidelitate faţă de original, o reconsiderare a acestuia, care, privit în forma sa de până acum, constituie, vrei-nu-vrei, o pagubă spirituală”.
Text: Constantin Hlușneac
Grafică: Konstantin Ungureanu-Box
