P R O F E S I A
ŞI
Î N C E P U T U R I L E
L I T E R A R E
1 9 7 0 – 1 9 9 5
În toamna anului 1970, Ion Cozmei începe cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Iaşi. Nu am găsit nimic despre acest început: examen de admitere, rezultatele obţinute, alte amănunte, care de obicei rămân şi marchează existenţa. În amintirile sale poetul face referinţe la lucruri semnificative:,,Am avut ca profesori dascăli excelenţi. Îmi amintesc de profesorul de lingvistică, Gheorghe Ivănescu, de domnul Gavril Istrate, la literatură l-am avut pe eminescologul Mihai Drăgan, iar la literatura universală pe Ioan Constantinescu. De asemenea l-am avut profesor pe ilustrul Constantin Ciopraga, care a scris şi o prefaţă la unul dintre volumele mele şi de care mă simt legat”.
Ca pentru oricare altă profesie, facultatea a fost şi pentru Ion Cozmei o perioadă importantă, cea mai importantă, în ce priveşte formarea sa ca filolog, cu calităţi peste medie. Poetul mărturiseşte:,,am recuperat golurile pe care le aveam din anii liceului, în ceea ce priveşte receptarea literaturii române şi universale. În acelaşi timp m-am ocupat în continuare de poezie, am publicat în revistele studenţeşti şi de specialitate ale vremii, fiind chiar şi redactor la ,,Alma Mater” care s-a transformat în ,,Dialog”. Apoi am publicat în revista ,,Amfiteatru”, care apărea la Bucureşti, am fost colaborator la ,,Viaţa Studenţească”, ,,România Literară”, însă n-am putut debuta editorial în timpul studenţiei, aşa cum ar fi fost normal”.
Cunoscând biografia mea, cititorul a putut remarca că autorul cărţii şi protagonistul ei, au trăit şi studiat în capitala culturală a Moldovei, oraşul Iaşi, în aceeaşi perioadă. Întâlnirea întâmplătoare s-o fi produs cel puţin o dată, prin jocul hazardului, dar fără nici o semnificaţie. Partea interesantă a situaţiei este aceea că unul din colegii autorului – GROZA DORIN, coleg de an şi grupă, într-o tabără studenţească l-a cunoscut foarte bine pe Ion Cozmei, chiar fiind apropiaţi pentru un timp. Lucrul ăsta nu l-am ştiut în timpul celor 5 ani de studii petrecuţi împreună cu Dorin, şi nu l-aş fi ştiut niciodată dacă nu scriam cartea ULTIMII DOI ANI, pe care, în vara anului 2017, mai exact în luna iunie, i-am dăruit-o. Şi iarăşi cu totul întâmplător. M-am dus la Iaşi pentru un control medical, dar am ţinut să-i fac o vizită unui alt coleg de grupă TITI VLAD, un băiat cu multe calităţi. Acesta, în mărinimia lui, m-a plimbat cu maşina personală prin tot Iaşiul, arătându-mi noile obiective şi dându-mi explicaţii, ca unuia care am cunoscut bine oraşul la nivelul anului 1975. Şi după mulţi kilometri, făcuţi prin labirintul oraşului, iată, Titi îmi spune că-mi face o surpriză. Opreşte şi intrăm într-un birou destul de spaţios, în care, deasupra unei mese, stătea aplecat, cufundat în calculele lui, cine altul decât Dorin Groza. Ne-am înbrăţişat şi cum aveam vreo 3 exemplare în plus din cartea amintită i-am dăruit-o. Surpriza lui a fost totală. A mea, a fost şi mai mare, când mi-a destăinuit că-l ştie bine pe Ion Cozmei, încă din anii 1972, când studenţi fiind au nimerit în aceeaşi tabără studenţească. Amintirile lui Dorin Groza despre cel care a fost Ion Cozmei, după aproape 50 de ani, desigur sunt estompate de trecerea timpului, cel care le şterge pe toate. Totuşi, impresia pe care i-a lăsat-o Ion Cozmei a fost atât de puternică, la vremea aceea, încât amintirile nu s-au şters complet. Am sismţit asta după luminarea bruscă a feţei lui Dorin, în clipa când a citit titlul cărţii şi a realizat că este vorba de acel Ion Cozmei cu care s-a întâlnit în anii tinereţii şi pe care l-a cunoscut doar într-o tabără de vară studenţească; ,,Era un tânăr deosebit. Remarcai de departe, de la prima întâlnire, aura sa nevăzută, dar pe care o simţeai. Era mereu în frunte, avea iniţiativă, o cultură generală şi un discurs care atrăgea atenţia. Totdeauna, găsea soluţii novatoare la micile probleme. Ştia să-i facă pe cei apropiaţi din jurul său să se simtă bine. Recita frumos! Şi nu din Eminescu doar, şi ceilalţi clasici ( pe care, de rău de bine, îi mai ştiam şi noi, ăştia de la Politehnică, că doar trecusem printr-un liceu şi la bacalaureat nu aveai ce căuta fără cunoştinţe solide şi de literatură, chiar dacă te duceai la politehnică!) ci şi din Labiş – poeme întregi, pe care noi, nu ştiu să le fi citit măcar! La terminarea perioadei de tabără, îmi amintesc ca şi acum, am rămas cu regretul că totul a trecut atât de repede. Peste ani, am mai auzit de Ion Cozmei, notorietatea sa literară, ajungând şi în mediul ingineresc, pe diferite căi. După care l-am uitat, interesul meu fiind orientat, exclusiv, pe profesie. Şi iată am plăcerea să-l redescopăr, prin aceatsă mică carte, dar şi regretul că a trecut la cele veşnice, energia şi talentu-i putând încă să zămislească, multe lucruri frumoase.”
Coleg de facultate şi prieten i-a fost şi Octavian Nestor, probabil în grupe paralele, acesta fiind la specialitatea română-spaniolă. Colegi de breaslă în oraşul Suceava, Octavian Nestor şi el profesor, dar la Liceul ,,Ştefan cel Mare”, a fost o perioadă şi director adjunct al liceului. Au colaborat, au făcut lansări de carte, Ion Cozmei scriind prefaţa la cărţile sale
În 1974, Ion Cozmei termină facultatea şi recunoaşte: ,,nu aveam o mare chemare pentru pedagogie şi, sincer, nici nu mă gândeam că voi fi profesor…cu un an înainte de a absolvi, s-a introdus obligativitatea intrării absolvenţilor, timp de trei ani, în învăţământ. Pe mine neinteresându-mă acest lucru,
n-am participat la repartiţie şi m-am trezit trimis în judeţul Ialomiţa. Aşa se face că, vrând-nevrând, în toamnă m-am dus în Ialomiţa, la Traian.”. În comuna Traian a stat numai un an de zile. Încercând apropierea de casă, îl găsim profesor la Şcoala generală din satul Coarnele Caprei, judeţul Iaşi. La intervenţia fostului său profesor C.Ciopraga, poetul este adus la Casa Pionierilor din Iaşi, iar după definitivat se întoarce la Suceava ca profesor la şcoala din Dumbrăveni. Nici aici nu va sta mai mult de doi ani. Aşadar între anii 1974 – 1979, Ion Cozmei funcţionează ca profesor la şcolile din localităţile precizate.
În 1979 este ,,recrutat a fi un personaj activ pe scena vieţii culturale a Sucevei”, de către Alexandru Toma, preşedintele Comitetului Judeţean de Cultură din acei ani. Concret va fi numit secretar literar la Ansamblul ,,Ciprian Porumbescu”, funcţie în care a rămas timp de 5 ani de zile, între 1979-1984. Avea ca sarcină supervizarea textelor soliştilor de muzică populară şi propunerea de scenarii. Dar cu energia care-l caracteriza, Ion Cozmei şi-a extins activitatea. Astfel a fost autorul scenariului spectacolului ,,La izvor de neam şi cântec”, care a avut o mare rezonanţă la vremea respectivă, iar în 1983 şi-a adus contribuţia la premiera operetei ,,Crai Nou”, a compozitorului Ciprian Porumbescu.
În anii cât a fost secretar literar se deplasa în turnee cu membrii ansamblului. Din această perioadă s-a păstrat un jurnal zilnic, în care sunt descrise, într-un stil comic, băşcălios, activităţile unor membri de marcă ai ansamblului. În ANEXE, redăm câteva fragmente, edificatoare pentru talentul epic al lui Ion Cozmei.
Perioada aceasta de 5 ani de zile, este una importantă pentru Ion Cozmei, întrucât poetul pune bazele unei familii reuşite din mai multe puncte de vedere. O cunoaşte pe Tania, câştigătoarea unui concurs de frumuseţe – Miss Litoral, cu care se va căsători. Privind la câteva fotografii, putem spune, fără a greşi, că au format împreună un cuplu reuşit, în primul rând, ca un simbol a ceea ce numim frumuseţe Chipul Taniei completa într-un mod fericit, şarmul tânărului secretar literar. Era o adevărată revelaţie să –i priveşti împreună, atunci când ieşeau pe scena Casei de Cultură sucevene, prezentând programul unor spectacole de înaltă ţinută. Dicţia perfectă, timbrul vocilor bine armonizate, smulgeau ropote de aplauze sălii plină de spectatori. Mai apoi, Tania, a fost pe parcursul celor peste 30 de ani de căsnicie, un model de devotament. I-a fost alături, în momentele frumoase dar şi în cele mai grele, când sănătatea şubrezită a poetului impunea supravegherea la căpătâiul patului de spital. Nu în ultimul rând, citind cu atenţie creaţiile şi încercând a descifra sensul pe care acestea îl ascund printre rînduri, remarcăm sentimentele unei iubiri arzătoare faţă de cea care i-a fost un stîlp de nădejde. Cu precădere, acestea transpar în ciclul de sonete TÂLCUITORUL DE SEMNE, unde iubirea capătă, uneori, conotaţii zdrobitoare pentru inima sa de muritor cu valenţe de excepţie. În orice împrejurare, fie cât de grea, gândul îi era la soţia sa – Tania, al cărei număr de telefon nu-l greşea niciodată.
Din căsătorie au rezultat doi copii, din care în viaţă a rămas doar unul, Victor Alexandru, de care amintea, mândrindu-se cu reuşitele lui, ori de câte ori avea ocazia. De ce două prenume? Pentru că Victor era prenumele naşului de botez – cunoscutul artist Victor Socaciu.
Victor Alexandru era pentru Ion Cozmei totul. Se bucura de succesele fiului mai ceva decât de ale sale, spunând la toată lumea că a obţinut diploma pentru cel mai bun jurnalist de investigaţii al anului 2014. Îşi dorea tare mult să-l vadă căsătorit, să-i facă o nuntă ca-n poveşti la restaurantul HORA din Burdujeni, al interpretului de excepţie Alexandru Havriliuc, iar vestita Sofia Vicoveanca, să fie cea care să înveselească inimile nuntaşilor cu cântecele ei.
Dar nu a fost să fie!
“
După cei 5 ani, cunoscând bine activitatea ansambulului ,,Ciprian Porumbescu”, a fost numit directorul Casei de Cultură din Suceava, funcţie pentru care a ,,fost făcut membru de partid într-o singură zi” şi pe care a deţinut-o până după Revoluţie, mai précis între anii 1984-1991. Ca director
s-a remarcat prin organizarea de spectacole de anvergură, predominante fiind cele legate de ,,Cântarea României”, care îi aveau ca prezentatori pe soţii Ion şi Tania Cozmei, iar ca promotor principal pe poetul Adrian Păunescu, care l-a promovat şi premiat în diverse spectacole.
Perioada de directorat al Casei de Cultură este una încărcată din punct de vedere al activităţilor, despre care poetul îşi aminteşte cu drag:,, În afară de ,,Cântarea României” erau spectacolele festive dedicate în întregime tovarăşului şi tovarăşei, iar eu contribuiam efectiv la evidenţierea mesajului patriotic. Eu am creat la Suceava acea emulaţie a teatrelor profesioniste şi am avut un contract cu Teatrul Naţional din Bucureşti.. La acea vreme Teatrul Naţional venea la Suceava ca la el acasă. Aici s-a jucat ,,Zbor deasupra unui cuib de cuci”, spectacol cu o scenografie imposibil de transportat în ţară, dovadă fiind faptul că Suceava a fost singurul loc din ţară în care s-a jucat această piesă. Directorul de atunci al IRE-ului, OVIDIU MUSTAŢĂ, m-a ajutat foarte mult la realizarea acestui lucru şi a făcut posibilă transportarea decorului, pentru care a fost nevoie de trei trailere. De asemenea, au existat colaborări cu Teatrul Mic, cu Filarmonica din Botoşani, Filarmonuica din Iaşi. În această perioadă, în ciuda corsetajului politic al activităţilor culturale din vremea aceea, la Casa de Cultură a Sindicatelor se făcea, totuşi, cultură prin : formaţii proprii – Teatrul Popular MATEI MILLO, cenaclul ALBATROS, la care veneau permanent personalităţile literare ale vremii – Mircea Dinescu, Eugen Simion, Alexandru Piru, apoi, o formaţie de estradă, o formaţie de dans modern, un grup folk, un cerc rebusist, cenaclul umoristic RIDENDO…toate nişte formaţii de amatori, dar nişte prezenţe active şi necesare în peisajul cultural sucevean”, îşi aminteşte Ion Cozmei, care, cu sinceritate, mai mărturiseşte:,, am însăilat versuri patriotice la comandă. Însă, acestea intrau în obligaţiile mele de serviciu…Nu-mi este de loc frică să fiu puricat, pentru că în scrierile mele nu se regăsesc idei politice”.
Pasiunea poeziei l-a însoţit toată viaţa, deşi, aşa cum spuneam, din perioada liceului nu au ajuns până la noi nici un fel de scrieri lirice. O fi fost poetul ocupat cu însuşirea cunoştinţelor la numeroasele obiecte de studiu, exigenţele liceului ştefanian fiind bine cunoscute.
În timpul facultăţii, am arătat mai sus, preocuparea pentru poezie revine şi se materializează prin colaborarea la revistele studenţeşti şi de specialitate ale vremii.
După absolvirea facultăţii, periplu profesional al lui Ion Cozmei a fost unul destul de zbuciumat, până la a-şi găsi albia cu contururi statornice, aceasta întâmplându-se odată cu fixarea în Suceava, la Ansamblul Ciprian Porumbescu, ca secretar literar, cum s-a explicat deja.
În aceşti ani, după fixarea la Suceava, are loc debutul editorial, cum recunoaşte poetul ,,foarte târziu” Anume, în 1985, la editura Junimea Iaşi, îi apare prima plachetă de poezii intitulată SUBIECT PENTRU O NUVELĂ. Volumul cuprinde un număr de 26 de poeme şi debutează cu un poem scurt, de numai 8 versuri numit AUTOBIOGRAFIE, pe care l-am redat în paginile anterioare. Este poate una dintre cele mai scurte autobiografii scrise în literatura română, exprimând, simplu şi sugestiv, venirea poetului în lumea aceasta.
Prozodia întregii plachete este una modernă, fiind marcată de versul alb, cu un ritm care dă o anumită muzicalitate poemelor, sunând clopotul cozmeian în literatura română. Câteva titluri : CASA NOASTRĂ, MARTIE, SĂRBĂTOAREA BRAZILOR, VARĂ FIERBINTE, NOAPTEA CAILOR, PEISAJ CU CÂNEPĂ TOPITĂ, ELEGII DE IARNĂ – I, II şi III sunt suficiente pentru a înţelege că subiectele poemelor sunt inspirate din lumea satului bucovinean, cu obiceiurile, tradiţiile şi îndeletnicirile locuitorilor lui. Din această plachetă redăm câteva poeme, semnificative pentru intrarea lui Ion Cozmei în literatură:
CASA NOASTRĂ
Toată odihna nemăsurată a serii/ adunându-se sub acelaşi/ acoperiş/ Prin poarta de stejar/ sudoarea câmpului/ se strecoară
ca o pasăre nevăzută/ Ca-ntr-o poveste magică/ martor neîntârziat al cinei/ cireşul mamei/ alunecă prin tindă
MARTIE
La încolţitul mieilor/ tinda noastră/ numărând ghioceii/ mânia din glasul tatii/ înflorind curtea/ până la marginea pădurii/ dinspre arini/ ca un izvor/ izbucnind dimineaţa
SUBIECT PENTRU O NUVELĂ
Bunicul/ nu a dormit toată noaptea/a încercat să aducă/ pădurea/ în grădina noastră/ câtă nelinişte/ printre cireşii mamei
La răsăritul soarelui/ bunicul/ îmblânzind rădăcinile/ şi-aprinde ţigara/ rememorând:/ ,,Interminabilă noapte !”
VARĂ FIERBINTE
Cu umbletul ploii de vară/ paşii mamei/ drumuind în taină/ gustul fragilor/ La vreme de pădure/ degetele mele/ căutând pleoapa ierbii/ preschimbându-se/ într-un râu nestatornic
AŞTEPTAREA
În sufletul femeilor/ Patima ploii/ transformă iarba/ în şuvoaie de strigăt/ la miez de noapte/ aşteptarea/ sparge întunericul/ şi pe drumul întoarcerii/ bărbaţii fulgeră/ trupul satului/ cu ropotul carelor de grâu
MĂRUL CĂLĂTOR TRANSFORMÂNDU-SE-N
LACRIMĂ DE AUR
Romantic întârziat/ lângă tristeţea inimii/ copilăria mea/ tulbură grădina mamei/ asemeni mărului călător/ transformându-se-n lacrimă de aur
După această plachetă, urmează o pauză destul de lungă în ce priveşte producţia literară a lui Ion Cozmei. Anul 1995 marchează, din punctul nostru de vedere, sfârşitul primei etape a creaţiei cozmeiene şi începutul celei de a doua, mult mai
prodigioasă, şi care l-a propulsat pe un loc fruntaş în literatura română, făcându-l cunoscut şi în cea universală.
Grafica: Konstantin Ungureanu-Box
