Ion Cozmei, o stea a Bucovinei, Viața și opera de Constantin Hlușneac este o carte reușită, care acoperă viața, opera, regretatului poet bucovinean, Ion Cozmei. Prezentarea ei în paginile ”Informației sucevene” merge mai departe, lin, frumos, fără noduri și nu vreau să o opresc. Dan Șarpe
”Dar vorba veche românească:,,de ce te temi, de aceea nu scapi”s-a adeverit şi de astă dată. Într-o zi de duminică, 26 august, din vara anului 1946, averea este sechestrată iar familia –mama cu 8 copii ( unul din ei, Silvica, reuşind să plece în România, înainte de dezlănţuiea prigoanei), silită să pornească pe drumul lung al refugiului, către Siberia cea îngheţată. Este precizat traseul : Hliboca, la o oră de satul lor, Pătrăuţii de Jos, Cernăuţi cu închisoarea temută, Lvov, cu lagărul cel mare unde au stat 6 săptămâni, Harkov, pentru ca în ajunul anului nou 1947 să ajungă în gara oraşului Kokcetav (KAZAHSTAN). Escortaţi de miliţieni, dorm o noapte în satul Timofeevka, apoi sunt opriţi în satul Arakbalâk, unde sunt duşi într-o ,,zemleankă”(bordei) de la marginea oraşului. În acest loc se petrece viaţa celor 9 suflete, trebuind să se descurce singuri cu frigul, cu foamea, cu sărăcia, în următorii 2 ani, până la eliberare. În pragul deznădejdii mama, POPESCU VERONICA TODOROVNA, are ideea salvatoare de a-i scrie o scrisoare lui ,,tătuca STALIN”, care, până la urmă ajunge la Moscova.
Într-un stil epic captivant sunt descrise peripeţiile petrecute de familia numeroasă pentru a supravieţui. Până la urmă acest lucru devine imposibil, aşa că hotărăsc ca trei din copii, cei mai mari, Aurel, Dragoş şi Aurora, să părăsească bordeiul şi să încerce să se întoarcă acasă, mai ales că doar trei erau judecaţi şi căutaţi la apel (mama, Todirică – deja decedat şi Ionică), celelalte 5 suflete fiind mânate în deportare printr-o manevră mârşavă a noilor autorităţi ale satului, dornice să pună mâna pe averea familiei. Asta se întâmpla la 24 martie 1947. Pe drumul de întoarcere copiii au parte de multe necazuri. Aurel , în gara Kurgan nu reuşeşte să se suie în tren şi astfel se pierde de Dragoş şi Aurora, care, mai norocoşi, nimeresc la ,,detpriomnik”( centru de primire pentru copii), unde stau un timp împreună, după care sunt despărţiţi, Aurora fiind dusă la muncă în altă localitate.
În timp ce cei trei copii se luptau cu neprevăzutul pe drumul de întoarcere, la Arakbalâk, cele 6 suflete rămase duceau o luptă cumplită pentru supravieţuire. Traiul li se mai îndulcise datorită iscusinţei întru ale cizmăriei a lui Ionică, cel care apucase să înveţe 4 ani de cizmărie la SUCEAVA. Ionică dobândeşte faimă de cizmar în tot Arakbalâkul, motiv pentru care o dată, fiind invitat la un restaurant, la o masă şi cu câţiva militari, are loc un episod de mândrie naţională, pe care autorii îl subliniază amuzant. Întrebat ce naţionalitate are Ionică, aflând că este român, unul din ruşi, cu epoleţi aurii, deci ofiţer, a sărit de pe scaun ca ars, ameninţându-l cu pistolul şi urlând:,,ROMÂNII NE-AU BĂTUT MAI TARE DECÂT NEMŢII”, îl împuşc ! Văzând că lucrurile pot degenera, un altul, zice în grabă:,,el nu-i român, el este moldovean !Românii au rămas în România, iar moldovenii la noi !” Ofiţerul înfuriat s-a aşezat pe scaun, bolborosind:,,Asta-i altă treabă . Asta-i altă treabă!” Comentariile sunt de prisos. Din cei 3 copii plecaţi spre România, primul care ajunge acasă, la Pătrăuţii de Jos, este cel care s-a pierdut de fraţii lui prin gări – Aurel, care sărind din vagon ,,a îngenuncheat şi a sărutat fără jenă pământul”.
Întorcându-ne la Arakbalâk, mama cu 5 cinci copii căutau cu disperare să supravieţuiască. Lucru ăsta devenise mai uşor datorită lui Ionică care, cu cizmăria lui, lucrând zi şi noapte, câştiga pentru toţi, încât să le alunge foamea, dar şi spiritului de om gospodar al mamei. Punând bănuţ peste bănbuţ, au reuşit, mai întâi să-şi cumpere o capră, apoi o văcuţă, ba chiar cu 2000 de ruble şi o altă zemleancă la marginea Arakbalâcului.
,,Minunea lui Dumnezeu” s-a produs la 5 iunie 1948, când, prin Ionică, familia a primit mult aşteptata hârtie a eliberării. Banii pentru drum i-au făcut vânzând tot ce aveau:casă, vacă, în total vreo 6000 de ruble, în timp ce biletele de călătorie au costat 170 de ruble. Impresionantă această revenire materială. Ea scoate în evidenţă spiritul întreprinzător, consecvent, ambiţios, dornic de viaţă al românului, chiar şi atunci când soarta îi este, temporar, potrivnică. A urmat drumul întoarcerii, atât de mult aşteptat, prin gara de urcare-Kokcetav, apoi gările din Moscova –Kiev-Chişinău-Cernăuţi, de unde în două căruţe au pornit-o spre Cuciurul –Mare. Mai având destul drum, la Cuciurul-Mare au înoptat la un gospodar, care dimineaţa următoare i-au dus până la Cupca. Iar de aici, un alt Popescu, Ion, poreclit a lui Ciotu, i-a dus până acasă la Pătrăuţii de Jos. Deja erau ajunşi Dragoş şi Aurora. În casa lor şi pe lângă casă şuiera vântul.Trebuiau să renască, ca pasărea Pheonix, din propria cenuşă. După momentul întoarcerii sunt semnificative următoarele:
-înscrierea în colhoz, încet-încet acomodându-se cu ,,binefacerile” acestuia.
-preluarea ca nume de familie a numelui de acasă al mamei: Popescu.
-întoarcerea din România şi a Silvicăi, moment în care s-a întregit toată familia. Lipseau tatăl lui Ilie Popescu şi Toderică. Viaţa continua să meargă înainte.
Aceste 4 cărţi marchează activitatea principală a lui Ion Cozmei pe tărâmul literaturii, în perioada analizată.
În paralel, poetul desfăşoară o intensă activitate culturală şi publicistică.
Colaborează la un număr impresionant de publicaţii: *reviste literare: RAMURI – Craiova, FAMILIA – Oradea, ROMÂNIA LITERARĂ, LUCEAFĂRUL, CONVORBIRI LITERARE, CRONICA, POESIS, DACIA LITERARĂ, PAGINI BUCOVINENE, BUCOVINA LITERARĂ, LITERATURĂ ŞI ARTĂ – Chişinău, PLAI ROMÂNESC şi ARCAŞUL – Cernăuţi, ŢARA FAGILOR – Suceava, PLUMB – Bacău,
*ziarele din Suceava – ZORI NOI, CRAI NOU, MONITORUL DE SUCEAVA, OBIECTIV DE SUCEAVA, etc.
*colaborează la volume colective: POEZIE, Suceava 1979; PAGINI LITERARE, Comitetul Judeţean de Cultură Suceava 1983; FLACĂRA VIEŢII, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Bucureşti 1985.
*are iniţiative cultural – literare numeroase, practic, la acest capitol, în perioada analizată până în 1995, cuprinzându-se majoritatea acestora, după cum urmează: conducătorul Cenaclului ALBATROS al Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava în perioada 1985-1991; redactor şef al periodicului ALBATROS, Suceava, 1990; redactor şef al periodicului PRO NATURA, Suceava, 1990; fondator al Mişcării Ecologiste din Bucovina, 1990; fondator şi redactor al periodicului CURIERUL DE BUCOVINA, Suceava, 1992-1995; fonfator şi secretar executive al Fundaţiei Culturale a Bucovinei, 1994; fondator şi consilier – editorial al Editurii CUVÂNTUL NOSTRU, Suceava, 1994 – 2001.
*îşi aduce contribuţia la sărbătorirea Ansamblului Ciprian Porumbescu şi tipăreşte MONOGRAFIA ANSAMBLULUI ARTISTIC CIPRIAN PORUMBESCU, Suceava 1983, şi la ediţiile următoare, 1994, 2004..
În aceeaşi perioadă activitatea poetului este recompensată cu premii literare:
*premiul I la poezie al revistei FLACĂRA, 1981
*premiul de poezie al Editurii JUNIMEA la concursul ,,Vasile Alecsandri”, Iaşi, 1984
*premiul de poezie la Concursul ,,Cel mai frumos poem”, Rădăuţi – Cernăuţi, 1993
*premiul FCB pentru volumul DRUMUL SPRE GOLGOTA, 1995.”