„
.2.D.2.TESTAMENTUL LUI TARAS ŞEVCENKO
ÎN LIMBA LUI EMINESCU
Rezonanţa mondială pe care a avut-o Testamentul lui Şevcenko în secolele al XIX-lea şi al XX-lea a făcut ca acest ,,giuvaer literar” să fie tălmăcit în peste 100 de limbi ale lumii, traducătorii poeziei bardului ucrainean propunând, de-a lungul timpului, mai multe variante, fapt care s-a întâmplat şi în spaţiul limbii române. Aici ne limităm ai aminti pe cercetătorul Dumitru Apetri – care semnează articolul Perlă a liricii ucrainene şi Ion Gheorghiţă – care semnează articolul Argumente la o traducere a Testamentului de Taras Şevcenko, ambii, în broşura editată la Chişinău în anul 1999, sub genericul Omagiu lui Şevcenko. Evident, Victor Tulbure, a realizat şi el mai multe variante de traducere a Testamentului, apreciate de Ion Cozmei, ca fiind cele care nu pot lipsi din studiile comparatistice, întrucât acesta este traducătorul care a ,,încetăţenit” Testamentul şevcenkian în România. Din respect pentru traducerea lui Şevcenko în modul cel mai adecvat, sunt oferite cititorilor, în întregime, toate cele 3 variante supuse comparaţiei, faţă în faţă cu originalul în limba ucraineană .
Noi ne-am oprit asupra variantei Ion Cozmei:
Când muri-voi, îngropaţi-mă/ Pe-o movilă lină
Din nemărginita stepă-n / Scumpa-mi Ucraină,
Ca să văd şi să aud eu/ Lanu-ntins de-a latul,
Cum vuieşte între praguri/ Nipru-nvolburatul.
Cum va duce din Ucraina / Către-albastra mare
Sângele vrăjmaş…atunci eu/ Voi lăsa-n uitare
Şi câmpiile, şi munţii/ Şi-mi voi duce plânsul
Către Dumnezeu…căci astfel/ Eu nu-l ştiu pe Dânsul.*
Mă-ngropaţi, porniţi şi rupeţi/ Lanţurile toate
Şi cu sânge rău de duşman/ Stropiţi libertatea.
Şi într-o familie mare,/ Nouă, dezrobită,
Pomeniţi-mă cu-o vorbă/ Bună, liniştită.
V.2.D.3,,CEL MAI FRUMOS PASTEL DIN LITERATURA
UCRAINEANĂ” şi destinul lui în literatura română
În monografia, apărută postum, pe care Stelian Gruia o consacră poetului ucrainean – Taras Şevcenko, Bucureşti, Editura Aritmos, 2001, la pagina 32 întâlnim următoarea precizare: ,,Între zidurile închisorii din Petersburg, Taras Şevcenko creează cel mai frumos pastel din literatura ucraineană, Livada cu vişini de lângă casă, tablou emoţionant al vieţii rustice din stepele Niprului. În scurtă vreme de la apariţie, acest pastel a devenit piesa numărul unu în repertoriul corurilor ucrainene, dăinuind cu succes până în zilele noastre “.
La acelaşi pastel se referă admirativ şi Mihail Sadoveanu, încă din anul 1952, în prefaţa Cobzarului tradus de Victor Tulbure, asemănând tabloul vieţii rurale ucrainene cu amintirile şi viziunile sale despre pruncie.
Traseul traducerii pastelului respectiv în limba română este interesant şi complex. Aici am reţinut următoarele:
– prima variantă românească a pastelului a apărut în revista DRUM DREPT , de la Craiova, în anul 1915, sub titlul SEARA, în traducerea lui Virgil Tempeanu, o tălmăcire destul de închegată, degajând o atmosferă specifică unui pastel. Totuşi varianta se îndepărtează mult de original, şi prin formă şi prin conţinut.
-varianta lui Sadoveanu, care apare pentru prima dată în anul 1945. La acestă variantă Ion Cozmei aduce următoarele critici: nedumereşte titlul sub care a apărut – PRIMĂVARA, cuvânt care nu apare niciodată în original. Marele prozator nu respectă prozodia clasică, exact tocmai prin ceea ce străluceşte textul ucrainean. Apar intruziuni inexistente în original, iar lungimea versurilor traduse este supărătoare, prin această modalitate eludându-se ritmul şi măsura stabilite de poetul ucrainean.
-în continuare lucrarea se ocupă de varianta în limba română a lui Victor Tulbure, care de fapt sunt variante în număr de 3, după anul în care au fost elaborate:1952, 1957 şi varianta finală cea din 1990.
-nemulţumit de variantele lui Victor Tulbure, dar fermecat de frumuseţea şi simplitatea pastelului şevcenkian, Stelian Gruia ne propune propria-i variantă în volumul apărut în 2001.Cu toate inadvertenţele faţă de original, varianta lui Stelian Gruia o depăşeşte pe cea a lui Victor Tulbure.
-o altă variantă o găsim într-o broşură apărută la Chişinău în 1999, scoasă de cercetătorul Dumitru Apetri şi este traducerea lui Ion Gheorghiţă, pe care Ion Cozmei o apreciază ca fiind relevantă.
În finalul studiului, remarcând sinceritatea, simplitatea şi transparenţa pastelului şevcenkian, zămislit într-o cazemată ţaristă, sub presiunea continuă a anchetatorilor, Ion Cozmei ofeă cititorului, fără ostentaţie, varianta sa în limba română, variantă care încearcă să se apropie cât mai fidel de original, atât din punct de vedere al formei, cât şi din cel al conţinutilui:
Pomăt cu vişini lângă casă,/ În zumzet cărăbuşi zburând.
Plugari cu plugul lor venind,/ Pe drum cântând fete voioase,
Cu cina mame aşteptând.
Cu toţi cinează lângă casă,/ Luceafărul a răsărit,
Se-ocupă fata de servit,/ Iar mama sfat i-ar da la masă,
Dar tril în noapte s-a pornit.
Pe prispa casei, la culcare,/ Măicuţa pruncii-a rânduit:
În rând cu ei a aţipit./ Tăcere-i, doar privighetoarea
Şi fetele n-au adormit.
(în cazemată, 1847)
În traducerea de mai sus, ION COZMEI, reuşeşte să înlăture inconvenientele traducerilor făcute de predecesorii săi. CUM? PRIN SUGESTIONAREA UNEI ATMOSFERE MIRIFICE CREATE DE TRILUL PĂSĂRII, utilizând o figură de stil specifică textului poetic, METONIMIA (privighetoarea este substituită prin trilul ei), iar în strofa a 3-a a recurs la inversiune: privighetoarea/şi fetele… în loc de fetele/ şi privighetoarea…, fără a prejudicia ritmul şi măsura originalului.”
Text: Constantin Hlușneac, grafica- Konstantin Ungureanu-Box
