IPS Calinic nu ține cont de trecut

    0
    77

    De la oamenii care locuiesc în zonă Bisericii „Sfânta Treime” din municipiul Suceava, am auzit de povestea acelui Sfânt Lăcaș.

    Da, din spusele credincioșilor, este adevărat că Înaltpresfințitului Pimen, Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace, i-a dat binecuvântarea preotului de la Biserica „Sfânta Treime” să slujească câte zile îi va da Bunul Dumnezeu, iar după ce nu va mai fi, totul să treacă la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Dacă nu mă înșel este și un document în acest sens. Mai știu (dacă greșesc vreau să fiu corectat) că unul din cititorii Bisericii este și domnul Constantin Sofronie, Bunul Dumnezeu să-L odihnească în pace, cel care a fost primarul municipiului Suceava, președintele CJ Suceava și subprefectul județului Suceava.

    Bine, alt temperament, altă inteligență și altă bunătatea avea IPS Pimen comparativ cu IPS Calinic. Sunt două fire diametral opuse! Am observat că Înaltpresfințitului Calinic iubește foarte mult disciplina. Pot spune, fără să greșesc, că dumnealui are „în sânge” o disciplină militară, de ascultare!

    Cunosc binișor unele aspecte care țin de cutuma bisericească și spun fără să greșesc că IPS Calinic are dreptate când vine vorba de ascultare, de faptul că preotul care slujește la Biserica „Sfânta Treime” obligatoriu se supune deciziilor arhiepiscopiei. Dar trebuie să existe și un minim de respect din partea actualului șef al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților față de deciziile din trecut. Răbdarea este o virtute, îi pot spune IPS Calinic!

    Prin decizia care se referă la soarta părintelui slujitor și a Bisericii „Sfânta Treime” din municipiul Suceava, Înaltpresfințitului Calinic vrea să prezinte un exemplu de „așa nu”, să ne arate că este șeful suprem, cu riscul de a pierde câteva sute de credincioși (până la cifra de aproape 600.000 de suceveni mai este mult). Dar uită de un singur aspect! De judecata oamenilor de rând Înaltpresfințitului Calinic nu va scăpa niciodată! Iar Biserica a fost, este și va fi construită pe și din credința oamenilor de rând!

    „Cine nu-și iubește trecutul, nu are viitor”.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.