O provocare, care îmi dă târcoale de ceva timp, vreau să „o „plasez” mai departe. Se intitulează Istoria presei sucevene, iar la acest capitol este de lucru și vreau ajutor.
Relu Gavril Ursache, Tibi Avram, Sorin Avram, Oana Șlemco, Dana Humoreanu, Cătălina Biholar, Bogdan Diaconița, Ghiță Știrbu, Dragoș Huțuleac, maestrul Mihai Pînzaru PIM, Valentin Adomnicăi, Cristi Ochrim, maestrul Konstantin Ungureanu Box, Sergiu Jipa, Mihai Chira, Liviu Clement, Nicu Roșca, cunosc multe despre istoria presei postdecembriste (și nu numai). Bine, aștept și de la alți colegi informații pe care nu i-am amintit (îmi cer iertare pentru asta).
Inițial am dorit să scriu, în 1918, despre 100 de ani de presă suceveană, dar cu toate cercetările pe care le-am efectuat nu am reușit, din zonă, decât să adun materiale de prin anii 1940-1941. Știu că există și din perioada 1916, Glasul Bucovinei de exemplu.
Până la finalul lui 2023, îmi propun să editez ceva.
Mulțumesc!