,,ÎȚI MAI ADUCI AMINTE, DOAMNĂ !”

    0
    189

    ȘLAGĂRE DE NEUITAT

    (episodul al I I  – lea)

                    Un nume cu rezonanță a începutului de secol XX, a fost CRISTIAN VASILE, excelând în muzica ușoară românească. Născut în ,,orașul salcâmilor”, BRĂILA, la 8 mai 1908, ca fiu de judecător, atracția pentru muzică se manifestă din primii ani ai copilăriei, când asculta, cu mare atenție, muzica și vocile din restaurante, grădini de vară, nunți, petreceri, această preocupare fiind punctul de atracție al prezențelor sale. Începe a cânta de la 14 – 15 ani, vocea sa de tenor de excepție, determinându – i pe șefii de formații să-l aducă alături de ei, încet, încet, patronii localurilor observând creșterea numărului de clienți, care veneau mai mult pentru a-l asculta pe Cristian.

     Impresionând pe examinatori, este admis la Conservatorul de Muzică din București, pe care îl urmează doar un an, în parallel având tot mai multe contracte, care îi aduceau câștiguri substanțiale. Directorul Conservatorului, Toscani, dorea ca elevul său să devină cântăreț de operă. Oferta a fost refuzată, tânărul Cristian, preferând să cânte în restaurante, ca de ex. vestitul restaurant RĂCARU, unde a cântat alături de Ionel Fernic.

                Succesul său răsunător a trecut repede și în străinătate, astfel că la doar 23 de ani, în 1931, înregistrează la Berlin, la firma de înregistrări cu renume – ODEON, primul disc, cu nemuritoarea piesă de muzică ușoară ZARAZA (o brunetă de etnie romă, de prin mahalalele Bucureștiului, absolut seducătoare, în prezența căreia bărbații nu rezistau, fiind capabili de cele mai bizare gesturi…legenda spune că  în plasa ei a căzut, pentru un timp,  și marele artist).

                Cariera muzicală a lui Cristian Vasile a durat doar 20 de ani, dar scurtimea timpului a fost compensată, cu vârf și îndesat, de succesul cântecelor sale, care au devenit mari șlagăre, dovadă, că și astăzi sunt ascultate cu un viu interes, sau reinterpretate, pe orchestrații noi, de cântăreții vremii.

    Artistul a excelat în romanță și tangou, dar vocea sa – adevărată magie și vrajă pentru ascultători, i-au permis abordarea și altor genuri: FOX TROT, SLOW FOX, RUMBA.

                Compozitorul ION VASILESCU, l-a numit ,,ultimul trubadur”, compunându-i și încredințându-i pentru interpretare șlagăre, preecum : CEL DIN URMĂ TANGOU, VREI SĂ NE-NTÂLNIM SÂMBĂTĂ SEARĂ, TE-AȘTEPT DISEARĂ-N CIȘMIGIU, ș.a.

                C.V. a fost, și actor, jucând în piesa NĂPASTA, în care a interpretat rolul lui ION.

                Cu sănătatea șubrezită de boala TBC, greu tratabilă încă  (să nu uităm că de aceeași boală a murit Compozitorul Ciprian Porumbescu), după doar două decenii de cântat, C.V. se retrage din viața boemă a capitalei, încercând să-și refacă sănătatea în diverse locuri și stațiuni din țară, adecvate bolii.

                Reușește să păcălească boala ani de-a rândul, în perioadele mai bune valorificându – și talentul nativ.Ajunge director de Cămin Cultural, organizează spectacole, pune în scenă piese de teatru. Spre finalul vieții se retrage la SIBIU, unde trece la cele veșnice la 15 iunie 1974, fiind condus de apropiați, de iubitorii cântecelor sale, care se cântă și astăzi, de alte nume importante ale muzicii ușoare românești, ca un exemplu fiind MIA BRAIA.

                JEAN MOSCOPOL, contemporan cu C.V.pentru care a compus câteva piese: Aprinde o țigare… a fost un artist polivalent: în principal,cântăreț de muzică ușoară în perioada interbelică (s-a născut la Brăila în anul 1903, din părinți greci), cântăreț de operă și operetă (opereta Lăsați- mă să cânt), poet, textier, epigramist la moment prin restaurantele bucureștene, la mesele clienților, actor (în piesa lui Caragiale O NOAPTE FURTUNOASĂ, în anul 1943), poliglot (a învățat cu ușurință 5 limbi străine, în care cânta diverse piese), într-un cuvânt întrunea talente multiple, unele chiar neobișnuite. Fluieratul său, care imita naiul la perfecție, a fost talentul care la scos la rampă în anul 1929, o casă de discuri din Viena, înregistrându-I piesele fluierate pentru patefon, gramofon. A ÎNREGISTRAT MULT – 300 de cântece românești și străine, la Viena, Berlin, unde era mereu invitat. A susținut zeci de concerte cu scop filantropic în preajma celui de al doilea Război Mondial. Au scris pentru el Ion VASILESCU – Noapte bună, mimi!, Elly Roman – Tu nu mai ești a mea. Poate fi considerat un demn continuator al marelui actor Constantin Tănase, ale cărui cuplete satirice înfierau societatea vremii.Pentru verva sa artistică, pentru creațiile sale, pentru originalitatea interpretării, a devenit membru al Societății Compozitorilor din România.

    După al doilea Război Mondial și instaurarea noului regim politic în România, J.M .a devenit un vehement oponent al noii ordini. Dumnezeu l-a salvat, cu concursul unor oameni influienți reușește să nu fie arestat și părăsește România, stabilindu-se, în final, la New York, unde și moare în anul 1980. Prin plecarea din țară, România a pierdut un mare artist, o valoare incontestabilă a unei perioade culturale de aur, tot acum apărând marii cântăreți emblemă: Maria Tănase, Ioana Radu, Grigoraș Dinicu, Rodica Bujor, Ion Luican, Gică Petrescu, care, în 1993 îl aprecia ca fiind ,,un senior al cântecului” de mare finețe, originalitate și eleganță.  Deși curtat și adorat de multe femei, nu a fost căsătorit niciodată.

    IONEL FERNIC, este un alt cântăreț important al perioadei interbelice numele său bucurându-se de o largă popularitate, atât pentru piesele cântate de el – compoziții proprii, cât, poate, și pentru destinul său care s-a sfărșit tragic.Viața i-a fost scurtă, dar cât a trait a strălucit ca un luceafăr pe bolta muzicii ușoare românești interbelice. De la el ne-au rămas cântece, care, repede, au devenit șlagăre, fiind în repertoriul artiștilor și orchestrelor și după cel de al doilea Război Mondial, ajungând până în vremurile noastre, multe reorchestrate după moda vremii.

    Iată câteva titluri de cântece, compuse și interpretate de Ionel Fernic, din cele peste 400 de șlagăre compuse și lansate de el: IUBESC FEMEIA, LA UMBRA NUCULUI BĂTRÂN, ÎȚI MAI ADUCI AMINTE DOAMNĂ, ROMANȚA CELEI CARE MINTE (versurile Ion Minulescu), SCRISOARE DE DOR (muzica Aurel Felea, Fernic – textier și interpret).

    I.F. s-a născut în 1901 la Târgoviște, orașul în care are loc, toamna, festivalul CRIZANTEMA DE AUR. Talentul muzical se manifestă de timpuriu, în anii liceului compunând uitata romanță CRUCE ALBĂ DE MESTEACĂN. Studiază chitara și pianul, urmează cursurile Conservatorului din București, pe care îl absolvă în 1924, secția artă dramatică, dar muzica învinge. După armată se stabilește la Ploiești, unde compune o parte importantă a repertoriului său. În 1930 se mută  la București. Fire pe cât de talentată pe atât de curajoasă, se dedică zborului, obținând brevet de pilot civil, totodată fiind unul din primii parașutiști români. Călătorește mult, îndeosebi cu avionul, fiind invitat pentru spetacole, înregistrări. Ca o ironie a soartei, el pilotul civil și parașutist, pasager într-un avion al unei companii poloneze, se prăpădește alături de toți ceilalți pasageri și membrii echipajului, într-un accident aviatic. Din cauze rămase neelucidate vreodată, avionul care urma cursa Varșovia – București – Salonic, se prăbușește în pădurile Bucovinei, pădurea Negrileasa, curmând viața marelui artist la doar 37 de ani.

    Creațiile sale trăiesc și în zilele noastre, practic, studiourile de înregistrări scoțând anual noi compilații, în care se regăsesc și piese semnate de IONEL FERNIC.

    Aprilie 2022              

    Constantin Hlușneac

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.