Judecata

    0
    308

    În ultimii ani, am văzut că s-a pornit în România o mare vânătoare de medici și din ceea ce am remarcat, această vânătoare a fost orientată asupra medicilor de valoare, asupra unor somnități uriașe ce au salvat mii de vieți.

    S-au azvârlit peste ei tone de gunoi, iar într-un final mulți dintre ei au fost achitați.

    Dacă las aici sau dau cuiva să citească un tratat de medicină, sunt convins că multi își vor prinde limba între dinți din cauza cuvintelor greoaie sau a nepriceperi, dar în schimb sunt foarte mulți care critică când apare o știre cu un medic de valoare reținut.

    Nu vreau să intru într-o discuție fără final sau cu multe variante de răspuns, dar dacă un om este dovedit că a greșit, atunci trebuie să plătească. Îmi doresc ca plata să fie pe măsura faptelor.

    De exemplu: o firmă uriașă care nu plătește statului român un impozit de peste 1, 2, 3 sau poate chiar 4 miliarde de euro are o vină similară ca a unui medic bun care primește un leu, zece, o mie, ori o cafea și este azvârlit în colțul rușini? Cine a greșit mai mult? Compania care n-a vrut să pună miliardele sau medicul? Din acele miliarde de euro se plăteau salarii, pensii, se achiziționau medicamente ce salvau vieții, iar așa fără bani, mulți oameni au murit. Deci, firma nu ar trebui judecată pentru subminarea economiei, crimă cu premeditare sau ambele cazuri sunt pe aceeași balanță?

    Să vă mai spun ceva: prin îngrădirea libertății a unui medic bun (poți găsi și alte soluții de pedeapsă pentru a beneficia de știința doctorului), lipsești de viață sau de sănătate un număr de pacienți. Bine, veți spune că și prin demisie, boală, etc, etc un medic bun este indisponibil un timp. În toate variantele când împărți pacienții altcuiva, în alte direcții, se rupe un echilibru, plus într-un anumit timp limitat trebuie cineva să consulte mai mulți oameni, ceea ce duce la o oboseală care acumulată se îndreaptă spre altceva.

    Românii vor circ și pâine, nu o viață bună de trăit.

    Dan Șarpe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.