Doru își făcuse planul de a merge la bureți la final de săptămână undeva prin Bucovina.
I-a spus soției despre această dorință, dar nu avea nicio locație fixată. Poate, se gândi, am să mă duc la Moldovița, Doroteia, Mălini, avea o sumedenie de locații și locuri aciuate în minte.
Duminică de dimineață, Doru se sculă, își făcu rugăciunea, aprinsese candela măcar până se pregătesc de plecare să o las, o trezi pe draga lui soție, Elena, pe fetița, Teodora și după ce au servit micul dejun plecă spre Moldovița.
Nu degeaba alese Moldovița ca locație, Doru se gândi că poate, după umblătura prin pădure vor merge cu toții să se închine la celebra Mănăstire din localitate.
Au ajuns cu bine la destinația dorită, dar deja pădurea era plină de romi sau țiganii, celebrii căutători de hribi.
Am ajuns după ”radarele de hribi”, spuse Doru (așa-i îi alintă bărbatul pe cei care scotoceau pădurea după bureți). Puțini vom găsi, nu vezi pe an ce trece cantitatea de hribi sau bureți tot se diminuează. Ăștia îi iau cu tot cu rădăcină, nu calcă locul, nu mai las niciun spor pe suprafață, iar la anul hribii sunt tot mai puțini. Păcat!
Cei trei au hotărât să meargă în sensul opus ”radarelor”. Poate așa au șanse mai mari de reușită la bureți.
După câtiva zeci de metri de făcut în pădure, fetița găsi câteva hulughițe, ceva gălbiori, deci treaba nu era atât de rea.
Doru se lăuda că cine găsește primul hrib va fi premiat cu o sută de lei.
Nu durează multă și se auzi un glas de bucurie. Elena, soția, găsise prima hribul. Doru își respectă cuvântul. Elena deveni mai bogată cu o sută de lei.
Vremea era frumoasă pentru final de septembrie.
Au apărut și opintici, creasta cocoșului, deci era o zi reușită de duminică.
Supărarea lui Doru era legată de soarta hribilor. Dacă sunt culeși cu tot cu rădăcină, de unde să mai apară și la anul!?!
Dan Șarpe