Copilul râde: „înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă: „jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace: „iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”
(Lucian Blaga – „Trei feţe”)
Ar fi trebuit să fie satul cu nume de lacrimă, dar presiunea evenimentelor ne-a vitregit. A rămas Sebeşul ca destinaţie căci e urbea unde el s-a modelat… Acum, numele lui este statuie, frontispiciu, renume… Lancrămul a rămas obârşie. Poate şi izvor, deşi mi-e mai aproape crezul de rădăcină.
Oraşul mi s-a deschis ca un necunoscut în faţa străinilor. O linişte ciudată umbla pe străzi. Încremenise şi parfumul florilor lăsând vederii doar arome de ziduri. O placă comemorativă stârneşte nişte amintiri, singurele care aveau să mai umble pentru o vreme.
Apoi, sub falnicul nuc din curtea Muzeului Municipal „Ioan Raica” s-au deschis inimele. Da, s-au deschis deşi vremurile au vrut şi încă mai vor să le închidă! Poezia, arta plastică, muzica au avut privilegiul de a se manifesta. Au râs asemenea unor copii… A fost evocarea lui Lucian Blaga prin gala de premiere a festivalului internaţional ce-i poartă numele. Nu mă rătăcisem! Fusesem chemat pentru lauri. Şi am venit ca răspuns pentru împlinirea unui vis asemenea unui tânăr ce cântă…
Şi gazdele au cântat prin sunet de alamă, prin vers blagian, prin reverenţă… A fost o evocare a Marelui Spirit din Lancrăm ca un preludiu pentru citarea laureaţilor. Timpul a zâmbit către noi şi a lăsat lumina să ne mai mângâie puţin. Inimile zâmbeau şi era un bine colectiv. S-a evocat poezia, eseul, pictura… Apoi, seniorii locali ai scriiturii au recitat din propriile creaţii… Au şi cântat în acorduri de chitară. Trecuse timpul şi abia atunci am simţit plăcerea bătrânului care tace…
Azi, privesc în urmă căutând spre izvor…
Gabriel Todică
