La urma urmei
Ce dacă apa nu mai curge la robinet?
Se prăvale din cer şi încă prea multă.
Nu este pâine? Fiţi siguri, ni se va da
Cozonac, precum în bătrâna zicală.
Iar dacă şomajul a devenit ameninţător,
Nu vă fie teamă, azi se poate face speculă
Cu orice. Dumnezeu, spuneţi, şi-a întors
Faţa de la noi ? Nimic mai inexact!
Noi ne-am întors sufletele către satan.
Şi la urma urmei, nici nu are rost sa
Vă gândiţi la toate acestea. Nu simţiţi?
Clipă de clipă, moartea ne
Supraveghează atent prin
Gaura cheii.
Dan T. Giirtesch