Flămând, un arici alergă prin curtea unui gospodar.
Mirosul de mâncare îl făcu să uite de precauției și se aruncă într-o viteză aricească pe trotarul din spatele casei.
Copila cea mică a familiei îl zări și fugi spre ariciul flămând. De frică, animăluțul se făcu ghem și aștepta următoarea mișcare a fetiței.
Curioasă de reacția ariciului, fata gospodarului se opri lângă bietul animal. Își luase un scăunel și se uită la el. Trecu un minut, zece, un sfert de oră și timpul alergă mai departe, dar ariciul de frica fetiței, a instinctului de conservare, rămase mai departe ghemuleț.
După o pauză de aproape o oră, fetița începusă vorbească cu ariciul. Ce faci frumosule, nu vrei să-mi arăți botișorul? Hai, te rog, vreau să te văd. Ești atât de simpatic!
Ariciul îi plăcu vocea fetiței, iar ușor, ușor își făcu curaj și se uită la fetiță.
O urmări câteva secunde, timp în care copilul vorbi necontenit cu animalul. De foamne bietul arici merse sub privirile fetei mai departe spre mâncare pisicuțelor. Se opri în fața granulelor și trecu repede la servit masa.
Copila mai departe discuta cu ariciul, iar la un moment dat tăcu. După două-trei secunde probabil din cauza liniștii ariciul se opri din mâncat și se făcu ghem.
Biata fetiță nu înțelege de ce ariciul aplică o asemenea tactică. Și începu iarăși să discute cu animalul.
Fericit, mamiferul continuă să mânănce.
Fetița a înțeles că discuția duce la ceva bun în relația cu ariciul.
În viață, de multe ori omitem să vorbim cu apropiații, cu familia, ceea ce nu este bine.
Dacă ne ferim să discutăm cu cei dragi, să le oferim din experiența noastră, putem distruge un viitor plăcut.
Lipsa de comunicare nu duce la lucruri bune.
Distruge relații și ne face viața mai urâtă.
Dan Șarpe