Am citit câteva poeme scrise de o colegă de muncă, adunate sub titlul „Lirica întunecată a dragostei”.
Mihaela Ceobănașu, o tânără care lucrează ca necropsier, a avut înțelepciunea de a scrie 59 de poeme și de a le lega pe toate sub coperțile unei cărți apărută la Editura Celestium.
Prefața este demențială „Cine sunt eu? Sunt necropsier. Eu nu lucrez cu moartea, lucrez cu ce rămâne după ce moartea a terminat de vorbit. Am învățat să îmi îngrop reacțiile și să înțeleg suferința celorlalți. Aceasta carte vorbește prin ei și despre ei…”
Poemele de dragoste scrise de către Mihaela Ceobănașu sunt structurate pe cinci capitole. Geneza, întunericul, descompunerea, nemurirea și dorul. Dorul după tata.
„Cea mai adâncă groapă nu a fost cea săpată,
Cea mai adâncă a fost uitarea….”
„Dragostea de tată uitată
Încă aștept să îți iei rămas-bun și să ai curajul să mă înfrunți,
Dar tu ai ales să pleci în nesfârșit.
Fețele străinilor ți-au fost familie,
Eu am fost doar un personaj condiționat.
Tu m-ai iubit în altă viață.
Acum îți port dorul la o placă de ciment.
Mă uit la cruce și mă mântuiesc,
Mă amăgesc că ai fi existat.”
O felicit pe Mihaela Ceobănașu pentru poemele de debut și o rog să continue pe drumul scrisului.
Dan Șarpe