LUCRURI PE JUMĂTATE ADEVĂRATE

    0
    752

    Dr. Claudiu Cobuz

    Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice

    Doctor în ştiinţe medicale

    Lector universitar

    De ce ne place să spunem lucruri pe jumătate adevărate?

    Sunt oameni care cred că problemele stau în ziduri şi, dacă acestea din urmă se dărâmă, acoperă sub ele şi problemele. Sunt alţii care cred că soluţia zidurilor hotărăşte de soluţia problemelor şi, dacă o casă nu poate fugi printr-o uşă, atunci problema totului şi a părţilor este sfârșită. Nu mai vorbim despre cei care cred că problemele nici nu există, ci doar zidurile.E o specială încăpățânare a oamenilor de a se ataşa de durată şi lucruri durabile. Li se pare că totul e prefacere, pieire, chiar problemele şi semnificaţiile lucrurilor. În loc să trăiască ei viaţa fără de sfârșit a semnificaţiilor, le pun pe acestea din urmă să trăiască, să încorporeze durata omenească. De cele mai multe ori nu gândim; dar întotdeauna când gândim, legăm gândul de noi înşine, de alţii şi de lucruri. Nici măcar cuvântul, logosul, faptul pur al ideii, nu stă pentru noi dincolo de lucruri. Aşa, de pildă, oamenii nu gândesc niciodată cuvintele. Ei nu ştiu sensul lor şi nu le văd, poate, implicaţiile. De cele mai multe ori cuvintele noastre, ca şi lucrurile noastre, nu au nici un regres. De aceea poate într-o zi oamenii ar trebui să cânte în loc să vorbească. Cel puţin în felul acesta viaţa ar fi mai directă, mai spontană şi mai nemijlocit vie.

    Am observat ceva curios: nu e nevoie să ai dreptate pentru a putea trăi. Dar, dimpotrivă, ar trebui să nu putem trăi în ziua în care nu avem dreptate! Erorile logice ar trebui să ne dea răuri fizice; exerciţiul greşit al ideii ar trebui să păgubească vieţii noastre. Nu e admisibil să fim aşa nesimţitori faţă de desfăşurarea silogismelor şi de eficienţa lor logică.

    De altfel facem necontenit imprudenţa aceasta de a gândi mai departe decât sensibilitatea noastră; sau, şi mai bine, de a nu urmări cu sensibilitatea parcursurile înalte ale gândului. Ne desfacem în părţi şi trimitem o parte, înzestrată cu antene subtile, să inspecteze regiunile depărtate ale universului logic, în timp ce viaţa din noi curge pe albia ei. De ce să nu fim întregi peste tot? Sunt unele dezvoltări nefireşti în fiinţa noastră, atât de nefireşti încât au făcut din noi o dizarmonie. De pildă, noi ştim, cunoaştem mintal mult mai multe lucruri decât ni s-au întâmplat afectiv. Iată un lucru care ar trebui să ne pună pe gânduri.

    Cineva spunea odată: „Oricine, rătăcit într-o pădure, urmăreşte cu neostenită energie o direcţie oarecare, descoperă un drum nou.“ E o invitaţie la exces. Căci nu e vorba de drumuri noi. Dar e vorba de treceri, de vieţuiri, de drumuri, pur şi simplu, — într-o lume în care desigur nimeni nu ştie prea mare lucru.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.