Dr. Claudiu Cobuz
Doctor în științe medicale
Lector universitar
Lumina și întunericul nu sunt doar fenomene fizice; ele sunt simboluri universale care definesc experiența umană. Prezența lor în mituri, religii, artă și filozofie reflectă o luptă perpetuă, o complementaritate profundă și o căutare a înțelesului în existență. Împreună, ele dau formă universului perceptibil, atât în plan fizic, cât și metaforic, devenind forțe opuse, dar interdependente.
În toate culturile, lumina este asociată cu viața, înțelepciunea, adevărul și renașterea. Ea este văzută ca o forță creatoare, cea care dezvăluie și iluminează. Filosofii greci asociau lumina cu rațiunea și intelectul. Platon, în Mitul Peșterii, descrie lumina soarelui ca simbol al adevărului suprem, al iluminării intelectuale și al eliberării din ignoranță. În multe religii, lumina este o manifestare a sacrului. În creștinism, Dumnezeu este descris ca fiind „lumină”, iar în hinduism, simbolul luminii (Diya) reprezintă victoria binelui asupra răului. Fiecare răsărit de soare marchează un nou început, un prilej de a continua căutarea sensului vieții. Lumina, prin natura sa efemeră și transformatoare, inspiră oamenii să privească dincolo de limitele lor.
Întunericul, deși deseori perceput ca opus al luminii, nu este pur și simplu o absență, ci o dimensiune plină de semnificații și posibilități. Întunericul este locul unde se ascund necunoscutul și nelămuritul. Filosofii existențiali, precum Kierkegaard, au văzut întunericul ca fiind spațiul unde frica și îndoiala iau naștere, dar și locul unde omul poate descoperi libertatea absolută. Spre deosebire de lumină, care dezvăluie exteriorul, întunericul îndreaptă atenția spre interior. Este un teren fertil pentru meditație, auto-reflecție și creație. Întunericul nu este doar o umbră a luminii, ci un spațiu unde germinarea și transformarea devin posibile. Semințele cresc în întunericul pământului, iar cele mai adânci procese de vindecare interioară se desfășoară în liniștea nopții.
Relația dintre lumină și întuneric este una de interdependență. Fără întuneric, lumina ar fi lipsită de înțeles, iar fără lumină, întunericul ar fi complet. Împreună, ele creează ritmurile vieții și oferă un echilibru. Lumina și întunericul nu trebuie privite ca forțe antagonice, ci ca aspecte complementare ale aceleiași realități. Într-o lume definită de contrast, ele ne învață lecția echilibrului. Fie că ne aflăm în lumina clară a unei dimineți sau în liniștea întunecată a nopții, aceste două forțe ne oferă oportunitatea de a descoperi adevărul despre noi înșine și despre existență. Astfel, lumina și întunericul nu sunt doar realități exterioare, ci și reflectări ale peisajului interior, invitându-ne să le acceptăm pe ambele ca parte a vieții noastre.