M-am suit pe cioaclă, iar din două, trei pedale am coborât Mirăuți și am ajuns în Luna Sucevei, aproape de Mall ori Podul Unirii.
Lângă pădurice mă întâmpină un șir de păducel, numai bun de strâns pentru ceai de inimă.
Verdele a cuprins toată Lunca Sucevei, iar cântecele păsărelelor îți umple sufletul de bucurie.
Mai deranjează zgomotul mașinilor care trec cu o viteză fără să le pese de indicatoare sau alte reguli de circulație. Cu cât sunt mai tunate mașinile, cu atât viteaza este mai mare. Astăzi, este sâmbătă și sunt mai puține în trafic!
La vreo 200 de metri de apa Sucevei, un cârd de oi își făcu prezența pe ritm de clopoței sau alte strigăte ale ciobanilor.
Soarele rupse norii și îndată încălzi zona. Ploaia tocmai ce a trecut, iar iarba îmbibată de apă îți binecuvântează drumul.
Ceva mai la vale doi tineri îndrăgostiți se opri pe Podul Unirii pentru a vedea zona, iar cu puțin curaj băiatul o cuprinse pe fată, semn că vrea să-și exprime iubirea.
Mă uit la cioaclă și o văd murdară, dar știu că după ce trec cu rotile prin iarba, ea își revine.
Dan Șarpe