Din decembrie 2014, de când domnul Klaus Iohannis este Președintele României, miștocăreala și plimbăreala s-a instalat la Cotroceni. Practic, actualul președinte, chiar dacă are unele atribuții stabilite prin Constituția României (suntem republicată semiprezidențială), este inodor, incolor și insipid.
Domnul Iohannis, prin titulatura pe care o are, este președintele tuturor românilor. Dumnealui teoretic și practic trebuie să fie prezent prin țară, să afle de la „firul ierbii” care sunt problemelor adevărate ale românilor, nu să alerge tot timpul prin lume, unde-i luxul mai mare, pe banii țării, fără să-i pese, câtuși de puțin de soarta noastră.
Domnul Președinte în 9 ani de zile a fost o dată la Suceava pentru a vedea cum sunt primiți ucraineni și cam atât. Vă dați seama cât reprezentăm noi, românii, pentru domnul Iohannis?
Președintele României este șeful politicii externe, al armatei, doar pe „hârtie”. De facto nu face nimic pentru România, ci doar pozează că un mare premiat al științei externe, fiind de fapt un executant notoriu al ordinelor primite de la Bruxelles, Berlin, Viena, Paris, Washington. Practic, domnul Iohannis nu are păreri proprii în politică externă, ci doar aplecăciuni.
Dar ce face domnul președinte Iohannis? Știe să cheltuiască banii românilor într-o viteză uimitoare, are o semnătură frumoasă, dă bine în poză și cam atât!
Chiar, pe bune, cu o asemenea personalitatea ștearsă în politică, România mai are nevoie de Instituția Prezidențială? Sau refacem Constituția și anulăm cheltuielile inutile!
Dan Șarpe
p.s. Astăzi, este Ziua Independenței României și poate domnul Iohannis se va gândi să înceapă o nouă politică mai bună pentru români. Poate!?!