Construită în 1522 de către boierul Gavriil Trotușan, Mănăstirea de la Părhăuți îți oferă, după cinci secole de rezistență, liniștea și credința de care ai nevoie.
Am intrat cu emoție și evlavie în mănăstire, într-o zi de sărbătoare, la început de an.
Imaginea icoanelor m-au cuprins repede fiind aruncat în trecut prin poarta istorie.
Ușor, m-am așezat pe o băncuță, iar privirea curioasă cerceta sfinții retrași în picturile șterse făcute de țăranii neamului românesc.
Simțeam pașii miilor de români care s-au închinat în mănăstire.
Timpul, timpul care a trecut ca o sabie a dreptății și prin Mănăstirea de la Părhăuți mi-a arătat cât de statornici suntem în credință, iubire, durere și continuitatea prin Sfânta Familie.
Cititorule, când ai timp și drum prin comuna Todirești, județul Suceava, oprește-te și la Mănăstirea de la Părhăuți.
Dan Șarpe