Dimineața, după ce mi-am terminat cafeaua, după ce am citit câteva știri, mă gândeam la ce aș putea face astăzi.
Este vremea mugurului de brad, a salcâmului, pot amesteca ușor plăcutul cu utilul. Îmi pregătesc rucsacul pentru zona Vârful Dealului – Cacica.
După cele aproximativ 40 de minute petrecute în mașină, ajung la destinație, aproape de Casa Pelerinului.
Cobor cu o bucurie imensă și încep să aud concertul păsărelelor. E atât de magnific, atât de superb, totul formează un întreg perfect.
Dintr-o dată bucuria mi-a fost desfăcută de zgomotul unor drube. Am află că se taie bine din pădure. Nu-i ceva nou, dar din ceea ce am înțeles de data asta drujbele fac pârtie prin pădurea cea frumoasă.
Las pe altădată lemnul tăiat și prezint câteva imagini din mândră natură, din mândra pădure.
Dan Șarpe